MAYA ANGELOU (4 aprilie 1928 – 28 mai 2014) este o autoare reprezentativă pentru cultura afro-americană și o luptătoare pentru drepturi civile în Statele Unite. A publicat șapte autobiografii, trei cărți de eseuri, numeroase cărți de poezie în decursul a cincizeci de ani. I-au fost acordate nenumărate premii, titluri onorifice, plus o nominalizare la premiul Pulitzer. În 1982 a fost numită prima deținătoare a titlului Reynolds Professor of American Studies la Wake Forest University în Winston-Salem, North Carolina. Militantă pentru drepturile civile, a lucrat cot la cot cu Martin Luther King Jr. și Malcolm X. Cărțile ei se centrează pe teme raciale, familiale, de identitate, călătorie.
Traducere din engleză: DANIELA HENDEA
TOTUȘI MĂ-NALȚ
Poți să mă scrii la nota de subsol în istorie
cu minciunile tale-ndârjite, încâlcite,
M-ai putea face una cu pământul sub picioare
Și totuși, ca praful, mă voi înălța.
Îndrăzneala mea te deranjează?
De ce ești apăsat de întristare? Fiindcă
pășesc de parcă aș deține puțuri de petrol
Pompându-mi în sufragerie.
Întocmai lunilor și sorilor
Cu siguranța mareelor,
Întocmai ca speranțele izvorând în sus,
Totuși mă voi înălța.
Ai vrut să mă vezi zdrobită?
Cu capul plecat și ochii-n pământ?
Umerii căzând ca stropii de lacrimi,
Slăbiți de plânsetele mele răscolitoare?
Te jignește insolența mea?
N-o lua prea în serios, căci eu râd
Ca și cum aș avea mine de aur
Săpându-se la mine în grădină.
M-ai putea vâna cu vorbele,
M-ai putea reteza cu privirea,
M-ai putea ucide cu ura ta,
Și totuși, ca aerul, mă voi înălța.
Senzualitatea mea te deranjează?
Te ia prin surprindere că dansez
Ca și cum aș avea diamante acolo
Unde coapsele mi se-ntâlnesc?
Din colibele de rușine ale istoriei
Mă-nalț
Dintr-un trecut înrădăcinat în durere
Mă-nalț
Sunt un negru ocean, săltăreț și întins,
izvorînd și înfoindu-mă eu îndur mareea.
Lăsând în urmă nopți de spaimă și frică
Mă-nalț
Într-un răsărit care-i minunat de limpede
Mă-nalț
Aducând darurile pe care strămoșii mi le-au dat
Sunt visul și speranța celui subjugat.
Mă-nalț
Mă-nalț
Mă-nalț.
—
STILL I RISE
You may write me down in history
With your bitter, twisted lies,
You may trod me in the very dirt
But still, like dust, I’ll rise.
Does my sassiness upset you?
Why are you beset with gloom?
‘Cause I walk like I’ve got oil wells
Pumping in my living room.
Just like moons and like suns,
With the certainty of tides,
Just like hopes springing high,
Still I’ll rise.
Did you want to see me broken?
Bowed head and lowered eyes?
Shoulders falling down like teardrops,
Weakened by my soulful cries?
Does my haughtiness offend you?
Don’t you take it awful hard
‘Cause I laugh like I’ve got gold mines
Diggin’ in my own backyard.
You may shoot me with your words,
You may cut me with your eyes,
You may kill me with your hatefulness,
But still, like air, I’ll rise.
Does my sexiness upset you?
Does it come as a surprise
That I dance like I’ve got diamonds
At the meeting of my thighs?
Out of the huts of history’s shame
I rise
Up from a past that’s rooted in pain
I rise
I’m a black ocean, leaping and wide,
Welling and swelling I bear in the tide.
Leaving behind nights of terror and fear
I rise
Into a daybreak that’s wondrously clear
I rise
Bringing the gifts that my ancestors gave,
I am the dream and the hope of the slave.
I rise
I rise
I rise.