Troița pavilionului României de la Expoziția Internațională din 1929 este reinstalată după restaurare.
Când privim monumente și opere de artă rătăcite, deteriorate sau pur și simplu îmbătrânite de trecerea timpului, ne imaginăm adesea cum trebuie să le fi văzut contemporanii în vremea când au fost ridicate sau create. Mulțumită muncii delicate, precise și discrete a conservatorilor și restauratorilor de artă, putem să ne apropiem de operele restaurate și să ne bucurăm de ele la apogeul splendorii de odinioară.
În acest sens, putem felicita eforturile Centrului pentru Restaurarea Patrimoniului Mobil al Cataloniei (CRBMC) al Ministerului Culturii al Guvernului Cataloniei, cu sediul în Valldoreix, lângă Barcelona, care a dus la bun sfârșit, în cazul despre care vorbim, restaurarea meticuloasă a crucii românești care se afla inițial în grădina din jurul pavilionului românesc de la Expoziția Internațională de la Barcelona din anul 1929.
Pavilionul a fost inaugurat la începutul lui octombrie 1929, în prezența regilor Alfonso XIII și Victoria Eugenia, a ministrului Industriei și Comerțului Virgil Madgearu, a consulului general al României la Barcelona, catalanul Salvador Bonet i Marsillach, și a altor autorități.
Pentru toți cei care vor să vină s-o admire, această cruce (mai precis o troiță, pe numele ei românesc) a fost repusă, mulțumită administrării Ministerului Președinției din Guvernul Cataloniei, recent, la locul ei din grădinile Palatului Regal din Pedralbes, Barcelona – amplasarea ei inițială când, după încheierea Expoziției Internaționale în 1930, la inițiativa statului român, i-a fost oferită regelui Alfonso XIII pentru a fi instalată acolo.
Este vorba de un obiect din lemn de stejar în formă de cruce latină, de 4 metri înălțime și 1,30 metri lățime, care are la bază o bancă, și ea de lemn. Crucea, după cum se poate vedea din fotografie, este încoronată de un acoperiș conic de șindrilă de lemn, tipic caselor tradiționale românești. Partea frontală a crucii este decorată cu diverse motive circulare și geometrice, iar la intersecția brațelor este sculptat chipul lui Hristos.
Plenul Municipalității Barcelonei, prin intermediul Consiliului Plenar al Districtului Les Corts, a aprobat în anul 2000 încadrarea acestei troițe ca bun cultural de interes local, ceea ce îi garantează protecția patrimonială.
La Expoziția Internațională de la Barcelona din 1929, România a avut un pavilion propriu, situat în actualul Complex Olimpic. Pavilionul, construit și demontat la București, a fost transportat la Barcelona cu un tren compus din 17 vagoane, împreună cu toate piesele care urmau a fi expuse în interior, pentru a prezenta și a difuza progresele industriale din domeniul exploatărilor miniere și petroliere, cele mai noi creații artistice ale pictorilor „impresionismului românesc” și patrimoniul cultural care cuprindea o colecție importantă de artă populară (țesături, costume tradiționale, ceramică și covoare), o mostră din producția editorială a universităților românești, o colecție de icoane și alte obiecte.
În grădinile care înconjurau pavilionul românesc s-au instalat două sculpturi: pe o stâncă, bustul de bronz al lui Mihai Eminescu (1850-1889), opera sculptorului Oscar Han, și, în lateral, o troiță de lemn proiectată de arhitectul Victor G. Ştefănescu. Cele două piese contribuiau la evidențierea reprezentării simbolice a identității românești ca reafirmare a nașterii noului stat român, după Primul Război Mondial: pe de o parte, simbologia culturală, prin intermediul efigiei lui Mihai Eminescu, poetul de căpătâi al romantismului românesc, care își are echivalentul în Catalonia în persoana poetului Jacint Verdaguer, contemporanul său; pe de alta, imaginea crucii, simbol al credinței tradiționale și a confesiunii creștin-ortodoxe a poporului român.
Jurnalista Rosario Català (pseudonimul autoarei Anna Murià) consemna astfel, în Diario Oficial de la Exposición (din 12 octombrie 1929), cuvintele comisarului pavilionului, Alexandru Tzigara-Samurcaș: „În Oltenia și mai ales în Muntenia, călătorul rămâne uimit la vederea crucilor de lemn întâlnite de-a lungul drumurilor, care întretaie zarea cu silueta lor zveltă și mândră”. Troițele au fost și sunt un simbol al practicii religioase populare; oricine călătorește nu doar în regiunile menționate din România, ci și în restul țării și în Republica Moldova, va fi în continuare surprins să le găsească la răscruci de drumuri, la capete de pod sau la intrările și ieșirile din sate, cu o funcție similară cu cea a crucilor de hotar catalane; unele pot avea chiar mici construcții înconjurătoare, de pildă bănci pentru odihnă, sau pot fi protejate de mici acoperișuri. Frumusețea acestor cruci stă în caracterul lor efemer, în materialul lor (lemnul) și în faptul că meșterii care le-au făurit de-a lungul timpului nu aveau o intenție propriu-zis artistică, ci una ritualică.
Pentru promovarea culturii și a artei, în România și în Republica Moldova se sărbătorește în fiecare an, pe 15 ianuarie, data nașterii lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale. Pe lângă producția cinematografică fascinantă și noile opere literare de limbă română, traduceri din autori clasici și contemporani, care apropie tot mai mult cultura românească de a noastră, cea catalană, recuperarea acestui obiect de artă, exemplar unic în Catalonia, contribuie și ea la cunoașterea, conservarea și difuziunea patrimoniului românesc.
Prin amabilitatea revistei catalane de cultură online Núvol, Prăvălia Culturală publică articolul de mai jos, semnat de Xavier Montoliu Pauli și apărut anul acesta pe 15 ianuarie, în onoarea Zilei Culturii Naționale române, în traducerea Ancăi Bărbulescu. Originalul în catalană poate fi citit aici.