Daniel Borzutzky (n. 1974) este autorul a mai multe volume de poezie, dintre care amintim In the Murmurs of the Rotten Carcass Economy (Nightboat, 2015), The Performance of Becoming Human (Brooklyn Arts Press, 2016), pentru care a primit preium National Book Award în 2016, și altele. De asemenea, este cunoscut ca traducător de poezie, îndeletnicire pentru care a primit un PEN/ Heim Translation Fund Grand pentru cartea The Country of Planks de poetul chilean Raúl Zurita (apărută la Action Books, 2015).
Temele precumpănitoare ale poeziei lui Borzutzky sunt axate pe violența politică, abuzul capitalismului asupra societății, tortură ș.a., după cum însuși afirmă într-un interviu: „scriu despre violența economică, violența poliției, tortura, violența îndreptată asupra imigranților, barbarismul corporațiilor, rasismul, distrugerea sindicatelor, neglijarea celor săraci, printre altele”. A primit granturi din patea Illinois Arts Council și National Endowment for the Arts.
Florin Buzdugan a debutat cu volumul mai mult de trei cuvinte (Junimea, 2012), este în prezent coordonator al site-ului Traducerile de sâmbătă (https://traduceriledesambata.wordpress.com). A publicat, printre altele: Poeme, de Alex Dimitrov, Revista Poesis International nr. 13 (1/2013); Poeme, de Johannes Göransson, Revista Poesis International nr. 14 (2/2014), [traducere în colaborare cu Chris Tănăsescu]; Tribar, de Andra Rotaru, traducerile de sâmbătă / 21 iulie 2018; 3 poems of Mihók Tamás, traducerile de sâmbătă / 28 aprilie 2018; 5 poems by Svetlana Cârstean, [Gravitație], de Svetlana Cârstean, traducerile de sâmbătă / 24 februarie 2018.
Lacul Michigan se varsă în Golful Valparaiso, Chile
Scena #4321.49a30-9c
motivele pentru care sângele nostru este atras de zonele penitenciare ale Lacului
Michigan nu ne sunt comunicate
motivele pentru care suntem încarcerați de asemenea nu ne sunt comunicate
deseori se zice despre malurile Lacului Michigan, care este golful Valparaiso,
că vom muri din motive pe care nu le putem înțelege
nu înțelegem de ce nu înțelegem de ce vom muri
nu înțelegem de ce nu înțelegem de ce suntem închiși
nu înțelegem de ce nu înțelegem de ce suntem plătiți sau bătuți
sau iubiți
nu înțelegem de ce noaptea trecută trupurile autoritative au încărcat patru
nave cu prizonieri și de ce acele nave sunt jumătate de milă depărtare de plajă,
devenind muzică dance, topindu-se sub soarele verii
nu înțelegem de ce trupurile autoritative nu mătură carcasele
animalelor de companie moarte și ale animalelor eșuate pe malul plajelor pe care pășim
și dormim
nu ne înțelegem relația dintre un corp și un altul
ocazional trupurile autoritative ne spun să ne atingem unii pe alții
ocazional ne spun să ne hrănim unii pe alții
ocazional ne spun să ne batem unii pe alții
ocazional ne spun să ne remunerăm unii pe alții
ocazional ne spun să ne apărăm unii pe alții
ocazional ne spun să ne sărutăm unii cu alții
uneori ne spun să ne sondăm unii pe ceilalți cu forcepsuri, ace și broșete
din lemn
ocazional ne forțează să ne forțăm unii pe ceilalți să bem lapte mov amestecat cu praf și să
mâncăm pâine și legume mucegăite
ocazional ne spun să ne băgăm portocale suculente unii în gurile celorlalți
ocazional ne spun să ne tragem șuturi unii altora și să ne aruncăm înjurături
ocazional ne spun să mestecăm și să înghițim tot
ocazional ne spun să înjurăm și să râdem și să rânjim
ocazional ne spun: prefă-te că ești un imigrant și scuipă pentru noi
ocazional ne spun: prefă-te că nu ești un imigrant și vorbește ca și cum nu ai fi
un comunist
sau spun: fețele voastre sunt organe ale comunicării emoționale: zâmbește sau încruntă-te sau plângi
sau spun: prefă-te că ești o mașinărie și că nu ai suflet
sau spun: nu ești nimic mai mult decât o porțiune de informație de agregat, de dezagregat, de feliat și tăiat în cele mai mici unități astfel încât să
înțelegem cum corpul și orașul și națiunea vibrează și plâng și
ticăie
sau spun: ești o mașinărie umană și trebuie să explodezi
se primesc bani buni, spun ei, în receptivitatea emoțională
iar ocazional ne plătesc când râdem sau mârâim sau plângem
sau spun: nu este nimic de câștigat din receptivitatea emoțională
așa că ne bat când râdem sau mârâim sau plângem
și spun: ai rușine în globurile oculare, ai iubire în globurile oculare,
ai durere în gropițele tale, ai vinovăție în gura ta, abjecție în
buzele tale, bucurie în nările tale, furie în maxilar, iubire în pungile
de sub ochii tăi, pasiune în sprâncenele tale, teamă în bărbia ta, dezgust în
fruntea ta, dezastru și promisiune și exasperare în ridurile feței tale iar
economiile murmurătoare de pe limba din carcasa ta stricată
traducerea și continuumul decompoziției prin
familiarizarea cu ideea că traducerea este ceva ce decide
când trebuie făcută dar din moment ce nu este niciodată făcută mereu ne
repoziționăm ca subiecți în lumile pe care le proiectăm și în
lumile pe care le ocupăm și din moment ce nu putem indica diferența
dintre acele lumi pe care le angajăm în traducere drept forță instinctuală
care vine înaintea a orice altceva care vrea să spună că din cauză că
nu putem urla când traducem
pentru că nu știm cum să interpretăm urletele celorlalți
traducem
pentru că trupurile distruse și națiunile distruse și instituțiile
distruse care mereu se strică nu pot fi înțelese
traducem
urlăm și țipăm și traducem
(*****traducerea ca secreție colectivă
în public și în serii
cine este autoritativ și cine spune
povestea cui
ți-amintești de supradezvoltarea mea
salut tu îmi scrii istoria
uite-mi corpul fără de graniță
oferă-mi-l în toate modurile în care vrei să fie publicat
sunt un bun subiect mă poți traduce în atâtea limbi străine
câte dorești
mă aflu aici azi ca să vorbesc despre traducere
dar ceea ce de fapt discut
este fricțiunea corpului fără de graniță
în timp ce trece monopolul lipsit de traducție
cu seriile temporare
fără-de-graniță*****)
Lasă lumina să lumineze în întuneric
Trăiesc într-un trup care nu are suficientă lumină în el
Ani întregi nu am știut că îmi trebuia mult mai multă lumină
Odată, mergeam prin orașul meu într-o dimineață târzie iar un corp
putrescent m-a abordat și m-a întrebat de ce nu am deloc lumină
Îl cunoșteam pe acest cadavru putrescent
Tot ce mai rămăsese din el erau dinții, bucăți de os, o mână
A venit la mine și mi-a zis: nu iese deloc lumină din corpul tău
Nu am știut atunci că ar fi trebuit să fie lumină în trupul meu
Nu e că sunt mort
Nu e că sunt translucid
E că nu poți ști că îți trebuie ceva ce nu știi că îți
lipsește
Ceea ce nu vrea să însemne că ani întregi nu am cerut să am această lumină
Odată chiar i-am zis trupului cu care trăiesc: cred că îmi trebuie mai multă lumină în
corp, dar nu am luat-o într-atât de în serios ca nevoie, ca pe ceva ce meritam
să am
Am zis: cred că am nevoie ca ceva albastru sau verde să lumineze din cutia mea toracică
Altădată când vorbesc despre luminozitate vorbesc despre suflet și
spațiu și mișcare
Căci este greu să te miști într-un corp care este atât de congestionat de imagini ale
Mutilării
Ai auzit-o p-aia despre un imigrant ilegal care i-a electrocutat genitalele
Angajatului său? Ai auzit-o p-aia despre băiețelul din Chicago a cărui
ureche a fost smulsă când a trecut granița de a cărei existență n-avea habar?
Vreau să-ți dau mai mult spațiu să te miști așa că încerc să sculptez niște spațiu, cu
Lumină cu tot, ca tu să mergi puțin mai liber
Asta e împotriva instinctelor mele, care îmi spun să te leg, să te leg de
mine, să ne legăm de încheietura mâinii de burtă de gât și să privesc direct în
gura ta, să te fac să deschizi gura și să vorbești vocabularul
obliterării direct în limba ta în venele tale în sângele tău
Mă opresc pe un pot deasupra unor șine de tren și mă gândesc la istoria
topirii chimice a pieii mele
Odată, când am vărsat un anumit tip de acid pe mâna mea, am înjurat am văzut un gaz
galben luminos evaporându-se afară din corpul meu
Odată, dinții mei au luminat bolnăvicios de la zăpada toxică pe care mi-o vârâseră în
gură când au vrut să mă gust pe mine însumi, să aduc în corpul meu
durerile carcasei împuțite a economiei
Odată, am scris visând că îmi găsisem propriile rămășițe într-un deșert care era
o parte în Chile iar o parte în Arizona
Eram eu un corp dispărut, aruncat dintr-un avion de către un birocrat-soldat-compatriot sau eram un corp migrator care murise de deshidratare în timp ce
Traversa linia invizibilă dintre o civilizație și o alta
Eram membru al unei echipe de exploratori ne căutam propriile cadavre
În deșert mi-am găsit picioarele și mi le-am pus într-o pungă de plastic și
le-am fotografiat, catalogat, cântărit și măsurat și când
am terminat cu birocratizarea propriilor mele rămășițe m-am întins pe
nisip și am rugat-o pe una dintre colegele mele să înfigă un cuțit în buricul meu
S-a conformat
Dar când lama a pătruns în piele a fost ca și cum buricul meu era un balon
cu apă
Apa a țâșnit în sus
Piele mea s-a rupt în sute de pielicele și am privit cum apa acoperea
picioarele colegilor mei care era aici ca să-și documenteze dispariția
și descompunerea
Și în acel moment am văzut lumina în trupul meu nu soarele deasupra nisipului
ci o picătură de albastru catifelat pe o porțiune de piele care se rupsese de corpul meu și
s-a dizolvat în propria sa agonie
——————————————————————————-
Lake Michigan Merges into the Bay of Valparaiso, Chile
Scene #4321.49a30-9c
the reasons for which our blood is drawn in the prison camps of Lake
Michigan are not communicated to us
the reasons for which we are imprisoned are also not communicated to us
it is often said on the shores of Lake Michigan, which is the bay of Valparaiso,
that we will die for reasons we do not understand
we do not understand why we do not understand why we will die
we do not understand why we do not understand why we are imprisoned
we do not understand why we do not understand why we are paid or beaten
or loved
we do not understand why last night the authoritative bodies loaded up four
ships with prisoners and why those boats are half a mile away from the beach,
booming dance music, baking in the summer sun
we do not understand why the authoritative bodies don’t sweep the carcasses
of the dead pets and washed up animals off the beaches on which we walk
and sleep
we do not understand our relationship one body to another
at times the authoritative bodies tell us to touch each other
at times they tell us to feed each other
at times they tell us to beat each other
at times they tell us to pay each other
at times they tell us to protect each other
at times they tell us to kiss each other
at times they tell us to probe each other with forceps, needles and wooden
skewers
at times they force us to force each other to drink dirty purple milk and to
eat rotten bread and vegetables
at times they tell us to stick juicy oranges into each other’s mouths
at times they tell us to kick each other and call each other offensive names
at times they tell us to chew and swallow everything
at times they tell us to curse and laugh and hiss
at times they say: pretend you are an immigrant and hiss for us
at times they say: pretend you are not an immigrant and speak as if you are
not a communist
or they say: your faces are organs of emotional communication: smile or
frown or cry
or they say: pretend you are a machine and that you do not have a soul
or they say: you are nothing more than a piece of data to be aggregated, to be
disaggregated, to be sliced and diced into the most minute units so that we
can understand how the body and the city and the nation whir and wallow
and tick
or they say: you are a human machine and you must explode
there is good money, they say, in emotional responsiveness
and at times they pay us when we laugh or snarl or cry
or they say: there is nothing to be gained from emotional responsiveness
so they beat us when we laugh or snarl or cry
and they say: you have shame in your eyeballs, you have love in our eyeballs,
you have pain in your dimples, you have guilt in your mouth, abjection in
your lips, joy in your nostrils, anger in your cheekbones, love in the bags
under your eyes, passion in your eyebrows, fear in your chin, disgust in your
forehead, disaster and promise and despair in the furrows of your face and in
the murmuring economies on your rotten carcass tongue
translation and the continuum of decomposition by way of
introduction to the idea that translation is a thing that decides
when it is to be done but since it is never done we are always
repositioning ourselves as subjects in the worlds we imagine and
the worlds we occupy and since we can’t really tell the difference
between those worlds we engage in translation as a primal force
that comes before everything else which is to say that because we
cannot scream we translate
because we do not know how to interpret the screams of others
we translate
because the broken bodies and the broken nations and the broken
institutions that are always breaking us cannot be understood
we translate
we howl and we shriek and we translate
(*****translation as collective secretion
in the commons and the continuums
who is authoritative and who is telling
whose story
do you remember my overdevelopment
hi you get to write my history
here is my borderless body
give it to me in all the ways you want it to appear
I am a good subject you can translate me in as many different
languages
as you like
I am here today to talk about translation
but what I am really discussing
is the friction of the borderless body
as it crosses the translation-less monopoly
of transient
borderless continuums*****
Let Light Shine Out of Darkness
I live in a body that does not have enough light in it
For years, I did not know that I needed to have more light
Once, I walked around my city on a dying morning and a decomposing
body approached me and asked me why I had no light
I knew this decomposing body
All that remained of it were teeth, bits of bone, a hand
It came to me and said: there is no light that comes out of your body
I did not know at the time that there should have been light in my body
It’s not that I am dead
It’s not that I am translucent
It’s that you cannot know that you need something if you do not know it is
missing
Which is not to say that for years I did not ask for this light
Once, I even said to the body I live with: I think I need more light in my
body, but I really did not take this seriously as a need, as something I deserved
to have
I said: I think I need for something blue or green to shine from my rib cage
Other times when I am talking about lightness I am talking about breath and
space and movement
For it is hard to move in a body that is so congested with images of
mutilation
Did you hear the one about the illegal immigrant who electrocuted his
employee’s genitals? Did you hear the one about the boy in Chicago whose
ear was bitten off when he crossed a border he did not know existed?
I want to give you more room to move so I am trying to carve a space, with
light, for you to walk a bit more freely
This goes against my instincts, which are to tie you down, to tie you to
me, to bind us by the wrist the belly the neck and to look directly into
your mouth, to make you open your mouth and speak the vocabulary of
obliteration right into your tongue your veins your blood
I stop on a bridge over the train tracks and consider the history of the
chemical-melting of my skin
Once, when I poured a certain type of acid on my arm I swore I saw a bright
yellow gas seep out of my body
Once, my teeth glowed sick from the diseased snow they had shoved into my
mouth when they wanted me to taste for myself, to bring into my body the
sorrows of the rotten carcass economy
Once, I dreamwrote that I found my own remains in a desert that was
partially in Chile and partially in Arizona
Was I a disappeared body, tossed out of an airplane by a bureaucrat-soldier-
compatriot or was I a migrant body who died from dehydration while
crossing the invisible line between one civilization and another
I was part of a team of explorers we were searching for our own bodies
In the desert I found my feet and I put them in a plastic bag and
photographed them, cataloged them, weighed and measured them and when
I was finished with the bureaucratization of my remains I lay down in the
sand and asked one of my colleagues to jam a knife into my belly
She obliged
But when the blade entered my skin it was as if my belly were a water
balloon
The water shot into the air
My skin ripped into hundreds of pieces and I watched as the water covered
the feet of my colleagues who were here to document their disappearances
and decomposition
It was at this moment that I saw light in my body not sun over the sand
but a drip of soft blue on a piece of skin that had fallen off my body and
dissolved into its own resistance