MIOARA ADELINA ANGHELUȚĂ este lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă, al Facultății de Limbi și Literaturi străine, Universitatea din București.
Mai deunăzi, pe când reflectam la revoluția gastronomică pe care a presupus-o introducerea multor plante din Lumea Nouă în Lumea Veche (denumiri chestionabile trădând o unică perspectivă), m-am întrebat cum de mălaiul, aflat la baza multor feluri de mâncare din America Centrală și de Sud, s-a bucurat de succes în alimentația umană nu în Spania (una din porțile de intrare a multor legume, fructe și mirodenii pe Bătrânul Continent), ci în interiorul Europei, mai precis, în România. Istoria mămăligii: povestea globală a unui preparat național de Alex Drace-Francis (Humanitas, 2023), aflată oportun pe un raft al librăriei CLB de pe strada Academiei, a dezlegat enigma.
Nu e prima dată când o carte vine în întâmpinarea unei curiozității individuale, o dovadă că cercetările se sincronizează în chip minunat cu neliniștile culturale, fie ele și culturalo-gastronomice, și că răspund în mod real nevoilor de cunoaștere ale publicului.
Alex Drace-Francis, profesor asociat de istorie culturală a Europei moderne la Universitatea din Amsterdam, nu este nici primul, nici singurul călător străin interesat de cultura românească, însă opune tendinței actuale de a rezuma experiența carpatică la câteva articole de blog o cercetare amănunțită, judecând după titlurile capitolelor: Introducere: Mămăliga te așteaptă!, 1. Din Caraibe până în Carpați: Peripețiile porumbului, 1492-1700, 2. La răscrucea imperiilor: Agricultori, cuceritori, colaboratori, 1700-1774, 3. Ascensiunea porumbului: Climă, conflicte, contaminare și comerț, 1774-1812, 4. Libertate, mămăligă, rachiu și moarte: Revoluția de la 1821, regândită, 5. Porumbul fără frontiere: Mămăliga se globalizează, 1829-1856, 6. Independență și dependență, boală și răscoală; sau de ce a explodat mămăliga, 1856-1907, 7. Manna valachorum: Rețete la nevoie, 8. „Vrabia mălai visează și leneșul praznic”: Mămăliga imaginară, Concluzie: Geneza mămăligii și sensul (agri)culturii.
Anexele, rețetele, notele, hărțile, glosarul, bibliografia (Mămăligografie), creditele ilustrațiilor, indicele numelor sunt o dovadă că ne aflăm în fața unui studiu bine închegat, dar și palpitant, dacă îl citim ca pe un roman istoric, unde protagonista și martora evenimentelor este mămăliga: „Deși evită o abordare mămăligocentrică, interpretarea mea caută să scoată în evidență mai multe aspecte ale rolului porumbului în declanșarea revoltelor. Astfel, am analizat, printre altele, distribuția culturilor de porumb și efectul anilor cu recolte slabe, importanța detestatei taxe de porumb introdusă de guvern în 1905 și, în timpul răscoalei, tendința de a da foc porumbului ca protest simbolic. Toate aceste conjuncturi sunt deja bine cunoscute. Dar analizarea lor împreună și în mare detaliu scoate în evidență explicații parțial ciclice, parțial conjuncturale și parțial simbolice, toate strâns legate de porumb” (p. 155).
Dacă bibliografiile suscită îndeobște doar interesul cercetătorilor, chițibușarilor și a câtorva pasionați de subiect, fără a avea alt rol decât al confirmării și cantonării unor date, mămăligografia de la sfârșitul Istoriei poate fi citită și ea ca o istorie în sine. Acest subsol al muncii investigative nu doar denotă acribia autorului, ci invită și la o ramificare sau reluare a lecturilor ca urmare a noilor perspective deschise, iată, de un cercetător englez. Privirea unui călător străin asupra Țărilor Române e menită să descopere unghiuri necunoscute aflate chiar sub nasul locuitorilor acestor meleaguri și chiar să imortalizeze moravuri trecute cu vederea de cronicarul autohton tocmai pentru că se topeau în rutina zilnică, dar cărora cititorul actual le acordă interes întrucât rutina lui e alta.
Textele, imaginile, hărțile menționate surprind prezența discretă, dar grăitoare a mămăligii în cotidianul românilor, ca „indiciu al identității etnice, al statutului social și al moravurilor” (p.13), „semnificant cultural” încadrat în „categoria intraductibilelor” (idem), pe care autorul a știut să-l decupeze din fundalul marilor evenimente și chiar al unor creații artistice.
Simpla enumerare a scriitorilor, cercetătorilor și artiștilor români de ieri și de azi din Mămăligografie (Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Andrei Avram, Octav Băncilă, Ion Budai-Deleanu, Dimitrie Cantemir, Elena Carabulea, Mircea Cărtărescu, Ion Creangă, Ovid Densusianu, Neagu Djuvara, Dinicu Golescu, Alexandru Graur, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Murgescu, Ion Neculce, Andrei Oișteanu, Tudor Pamfile, Sextil Pușcariu, Radu Rosetti, Marius Sala, Ioan Slavici, Vasile Alexandrescu-Urechia, Ienăchiță Văcărescu) este de ajuns să ateste că Istoria… lui Alex Drace-Francis ne poartă atât prin diverse epoci, cât și sfere ale cunoașterii și ale creativității, precum istorie, geografie, agricultură, gastronomie, sociologie, lingvistică (luând urma etimologiilor, dar și lărgind nesperat familia lexicală a cuvântului mămăligă prin mămăligotopie, mămăligologie, antimămăligă), antropologie, pictură, literatură, etnologie și folclor. Cum este de așteptat, din bibliografie nu puteau lipsi Cartea de bucate a Sandei Marin și noul clasic Bucate, vinuri și obiceiuri românești al lui Radu Anton Roman, într-o epocă a redescoperirilor bucătăriei tradiționale și regionale, dar și a democratizării multor ingrediente exotice sau elitiste.
Dincolo de sondarea surselor centenare, Alex Drace-Francis este și un bun cunoscător al realităților românești dinainte de 1989 (de aici, trimiterea la studiul din 1983 al lui Steven Sampson, subintitulat Why the mamaliga doesn’t explode) și actuale, precum succesele cinematografice (4,3,2 al lui Cristian Mungiu) și viața din comunitățile rome, prezentată în documentarul Mămăliga te așteaptă (regizat de Laurențiu Calciu).
Deși studiul pare fără îndoială atotcuprinzător cititorilor, cercetătorul britanic atrage atenția asupra faptului că nu reprezintă decât o verigă, o fațetă a rolului cerealei în (agri)cultura românească: „Pentru a urmări rolul porumbului în România secolului XX (de la Marea Unire la Marea Criză Economică, de la lanțurile de aprovizionare cu alimente din cele două războaie mondiale la colectivizare și greutățile din perioada socialistă târzie, de la Revoluția din 1989 la poziția țării ca stat membru al Uniunii Europene începând din 2007) am avea nevoie de încă un volum, ceea ce ar fi cu mult peste puterile autorului” (p.158). Manifestarea modestiei trădează o bună cunoaștere a materialului de studiu, a altor cercetări în domeniu și anticipează direcțiile posibile înspre care ar putea continua analiza: „Un studiu recent excelent, care abordează subiectul din perspectiva consumatorului, a arătat că înlocuirea mămăligii cu pâinea albă în România s-a produs în pași foarte mici și nu se încheiase nici pe departe în anii 1980. Autorul studiului, Scrob [Scrob, Mircea-Lucian, From Mămăligă to Bread as the „Core” Food of Romanian Villagers: A Consumer-Centred Interpretation of a Dietary Change, 1900-1980, teză de doctorat, Universitatea Central-Europeană, 2015], mai observă că declinul treptat al consumului de mămăligă nu a dus neapărat la o reducere a cultivării porumbului, care a început să fie folosit mai mult pentru hrana animalelor, contribuind la dezvoltarea unei alimentații mai bogate în carne în rândul populației rurale” (p.158-159).
Mulțumirile de la sfârșitul Istoriei ilustrează de asemenea itinerariul prin bibliotecile din țară și de peste hotare, digitale și fizice, și conștientizarea unui public român (căruia i se adresează, de altfel, și Geneza culturii române moderne. Instituțiile scrisului şi dezvoltarea identității naționale (1700-1900) (Polirom, 2016, traducere Marius-Adrian Hazaparu). Mulțumirile autorului se îndreaptă și către echipa de redacție și traducătoarea Anca Bărbulescu, fără de care nu ar fi fost posibilă această versiune dedicată cititorilor români, fidelă demersului divulgativ riguros și cordial în egală măsură (uneori chiar ludic), rețeta succesului pentru o carte de istorie.
Cum este firesc, o traducere fidelă este tocmai cea care știe să evite traducerea literală cu scopul redării sensului, așa cum se poate deduce și prin compararea titlului original The making of Mămăligă: Transimperial Recipes for a Romanian National Dish cu cel românesc care previne cititorul că nu este vorba doar de un mod de preparare sau de o retrospectivă cinematografică din spatele camerelor, ci de o perspectivă diacronică mai cuprinzătoare.
Cine dorește să afle mai multe despre the making of sau devenirea unui cercetător britanic interesat de România, poate citi un interviu apărut în 2016 în Cațavencii, intitulat, tot actual, În vremuri de schimbare rapidă, lumii îi este dor de trecut, ca de niște cîntece de leagăn[1] sau articolul Mămăliga: blestemul și mândria României[2] semnat de Michael Bird pentru Scena9 (traducere din engleză de Ioana Pelehatăi). De asemenea, poate asculta un interviu realizat pentru Spotmedia[3] de Magda Grădinaru în care intervievatul Alex Drace-Francis primește întrebările și răspunde în limba română.
[1] https://www.catavencii.ro/alex-drace-francis-in-vremuri-de-schimbare-rapida-lumii-ii-este-dor-de-trecut-ca-de-niste-cintece-de-leagan/
[2] https://www.scena9.ro/article/mamaliga-blestemul-si-mandria-romaniei
[3] https://spotmedia.ro/stiri/social/cand-explodeaza-mamaliga-la-romani-de-ce-irlandezii-nu-au-vrut-sa-nvete-sa-manance-mamaliga-si-care-a-fost-mai-intai-mamaliga-sau-polenta-interviu-video-despre-cultura-si-stigmatul-mamaligii-cu