Câteva recomandări de seriale din 2022

 

Acum că începe vacanța de iarnă, am timp să mă gândesc la ce am văzut anul acesta.  2022 a însemnat un an cu o mulțime de filme bune, dar și seriale excelente, în special cele cu o abordare socială. Așa că, la sfârșit de an mi-am propus să fac o listă cu serialele pe care le-am savurat și, implicit, m-au pus pe gânduri anul acesta. Pe multe din ele le-am văzut pe Filmin, o platformă cu filme alese pe sprânceană. În plus, aceste producții deschid dezbateri felurite: de la rasism la solidaritate, de la abordări queer la vizibilitatea fragilității, de la chestiuni politice la crearea unui spațiu comun și altele.

Nu aș vrea să fac un top, așa că o să le menționez, într-o ordine aleatorie, pe cele la care m-aș întoarce cu plăcere, dacă ar trebui să le revăd.

Îmi vine în minte o drama israeliană, tradusă în engleză The Lesson. Mă interesează chestiunea politică dintre Israel și Palestina, iar până acum am văzut foarte puține filme care să nu arate o anumită superioritate a Israelului față de acest conflict. Și cred că serialul abordează foarte bine acest aspect, având în vedere că are în centrul narațiunii un profesor de educație civică și filosofie care încearcă să aibă discuții cu elevii despre rasism, pornind de la realitatea din Israel. Cred că e nevoie de astfel de filme care să vorbească despre această chestiune politică dintr-o perspectivă nuanțată și atentă la greșelile proprii. A câștigat premiul pentru cel mai bun serial la Cannes.

Al doilea serial este Autodefensa, o producție catalano-spaniolă, o autoficțiune care explorează viața a două artiste din generația Z, Berta Piertro și Belén Barenys. Ceea ce impresionează la serialul acesta (de altfel, foarte picant!) este faptul că acestea își pun la dispoziție trăirile fără cenzură, de la traume până la fragilitate, ca oricare altă experiență a unei persoane obișnuite de 20 de ani. Îndrăzneț concept, mai ales în contextul în care aduc în prim-plan viziuni revoluționare care să pună accentul pe dilemele și problemele tinerilor.

Merită văzut și In my skin, un serial despre cum o tânără încearcă să supraviețuiască într-o lume tumultoasă, în care mama sa se confruntă cu tulburări mintale, tatăl este alcoolic, iar ea pendulează între responsabilitățile față de familie, propriile ei aspirații și plăceri.

Am urmărit numeroase seriale nordice foarte bune, însă una dintre producțiile notabile din 2022 este drama Everything you love, care se axează cu precădere pe povestea unei relații de iubire tensionată între un băiat cu convingeri naziste și o fată cu vederi liberale. Observ că nordicii au început să abordeze din ce în ce mai mult acest subiect în filmele lor, probabil în urma evenimentelor tragice din Utøya.

Un alt serial remarcabil, dar de data aceasta de epocă și de origine germană, care explorează agitatul Berlin al anilor ‘20, este Kadewe. Recomand această dramă romantică, deoarece iese din clișeele idealizării acelei perioade și proiectează o lume învolburată, în care drogurile, plăcerile și șantajul dezvăluie o imagine realistă și autentică a acelei epoci. Iar ca să închei cu ceva amuzant, vă sfătuiesc să vă descărcați serialul Countrymen, apărut 2021, un excelent tratament pentru prejudecățile față de arabi. Bine scris și ingenios regizat!

Așa că vă doresc un Crăciun fericit, cu multe momente liniștite și timpul necesar pentru văzut filme! Vacanță plăcută!

ADINA MOCANU este profesoară la Departamentul de Arte și Media al Universității din Craiova. Are un doctorat în studii culturale la Universitatea din Barcelona.