Pledoarie pentru vulnerabilitate. Mândră să fiu rromă, de Anina Ciuciu

ADINA MOCANU Mândră să fiu rromă. De la Fața Luncii la Sorbona: un destin de excepție. Anina Ciciu cu Frédéric Veille, București: Pandora M, 2014.   Auzisem de cartea Aninei Ciuciu, Mândră să fiu rromă (Je suis Tzigane et je le reste) la un colocviu despre copilărie, în Barcelona, iar mai târziu am avut ocazia s-o cunosc pe autoare la o conferință despre reprezentare și gen în cultura romă, la Universitatea Paris 8. Bineînțeles, când am auzit că e din România, prima reacție a mea a fost s-o întreb de unde provenea. Îmi răspunsese la întrebare amabil, că se născuse …

Putem vorbi de bună-credinţă atunci când consideri că nu ai cum să te înşeli?

XENIA NEGREA Jon Ronson, Umilirea publică în epoca internetului, traducere din limba engleză şi note de Andra Matzal şi Cosmin Postolache, Editura Art, Bucureşti, 2016   Sunt cariere frumoase – ca să zic aşa – construite pe bârfă. Sunt vieţi distruse de mitocanca şi mitocanul eterni, mutaţi de pe şanţ pe scara blocului, apoi pe reţelele de socializare. Cu alura unor sacerdoţi ridicoli, regnul bârfitorilor a proliferat până în desfăşurătoarele şi în sumarele presei, dezvoltând noi şi noi specii cu noi şi noi strategii discursive. Ne uităm la bârfe ca la acte discursive amuzante, ne consumăm energiile comprehensive în ritmul …

Este schizofrenia imorală?

SERGI SOLÉ PLANS   Mi se părea că eu sunt cu totul diferit de ceilalți, că dragostea și tot ce ține de ea nu e pentru mine, că eu merg pe un drum care mă va duce mult dincolo de condiția umană banală. Mircea Cărtărescu, Nostalgia   Timp de patruzeci de ani, din 1932 până în 1972, în Statele Unite ale Americii a avut loc studiul cunoscut cu numele de Tuskegee. În cadrul acestuia au fost observată evoluția a patru sute de fermieri afroamericani bolnavi de sifilis fără să li se dea tratament. Medicii (printre care se numărau și afroamericani) …

„România: normalitatea ca utopie”

XENIA NEGREA   Matei Călinescu, Spre România (2000-2002). Jurnal inedit, Humanitas, Bucureşti, 2016. Întâmplarea (sau nu) face ca în perioada aceasta în care am pregătit noua serie a Prăvăliei să am mai întâi pe noptieră şi apoi în minte jurnalul lui Matei Călinescu, Spre România (2000-2002). Pornim cu gândul spre România şi ne trezim în plină Grecie, cu ambiguităţile ei atât de asemănătoare, aşa că înţelegem destul de repede că drumul spre România este un drum al înţelegerii, al autoînţelegerii, un excurs interior în palimpsestul identitar (p. 92). Odiseea aceasta este şi faulkneriană, dar este şi o călătorie interioară, un …