NINA BĂLAN
Primul impuls este să răspund: nu știu. Pentru că nu am termen de comparație. Nu am fost niciodată altceva decât român. Nu am fost neamț sau ungur sau italian. Nu știu cum m-aș simți dacă aș fi american. Sau francez. Ei cum se simt? Mai mândri? Mai deprimați? Mai veseli sau mai onești? Ceea ce știu este însă ca urăsc clișeele. „Românii sunt hoți”. „Românii sunt generoși”. „Românii sunt primitori”. „Românii sunt lași”. Sunt eu toate acestea? Cât din personalitatea mea de adult este tributară identității etnice? Identitate pe care mi-am asumat-o, de care nu mă dezic în vremuri tulburi – strâmbând din nas cu dispreț și superioritate – vorbind despre fatalitatea de a trăi printre românii care nu sunt suficient de buni, deștepți sau cool pentru mine.
Aș spune mai curând că eu sunt ceea ce am citit. Și am citit mai multe opere produse de scriitori români. Port în mine disperarea mioritică? Iubesc ideal, dar mă simt atrasă de senzualitatea vulgară după model camilpetrescian? Nu știu. Pentru că în mine am simțit de multe ori și chemarea stepei sau a vestului sălbatic, a pădurii eminesciene, dar și a orașului nebun din proza americană. Mi-am spus adesea, citându-l pe Hamlet: “There is nothing either good or bad, but thinking makes it so” și am vibrat ascultându-l pe Jacques Brel. Cred că Ciuleandra are un ritm senzațional – al vieții și morții îmbrățișate cu patimă, dar simt cu aceeași putere disperarea destinelor umane din tragediile grecești. Sunt Vitoria Lipan și Penelopa, iar Ophelia mă supraveghează din umbră.
Sunt român? Da. Este o etichetă geopolitică administrativă. Mai mult de atât nu știu/simt. Dar în toată această dezbatere cu mine însămi am o certitudine. Una singură. De câte ori am fost plecată în străinătate, vorbind franceză sau engleză, după o lună apărea în mine dorul vorbelor românești. Nu al munților, nici al mării sau al oamenilor din țară. Pentru că instrumentul gândirii mele este limba română. Instrumentul raportării mele la realitate este limba română. Realitatea se obiectivează zi de zi în limba română.Trăirile mele își găsesc expresia optimă în limba română. Sunt prizonierul voluntar al limbii române.