ANGELA STĂNILĂ e învățătoare la Școala Gimnazială Nr.4 din Vulcan. Valea Jiului este o zonă defavorizată, iar acest poem a fost inspirat din cartierele nevoiașe. A mai publicat poezii pentru copii în revista școlii (Albatros) și pe pagina Cenaclului literar Qpoem.
un băiețel amărât
-ziceți voi-
lăsat în banca din spate,
neinteresant pentru unii
-prea des-
măcar nu sunt
incolor, insipid, inodor
ha! ce bine!
-mă simțiți și pe mine-
știți, eu nu am apă în casă
-o car de la izvor…
nu am curent electric
-îl furăm de la un vecin…
nu am bani,
nici sandviș cu salam…
nu am îmbrățișări,
nici sărutări pe frunte
de “noapte bună!”
nimeni nu mă întreabă
dacă mă doare în piept
de atâta oftat,
nimeni nu îmi ține minte ziua de naștere…
la ziua mea am fost doar eu…
mi-am luat cadou un măr
-șterpelit de la o tarabă-
vă privesc din ultima bancă
-știu că va fi locul meu toată viața-
ce frumos se vede totul!
ce frumos miroase totul!
-mai puțin eu-
ce singur sunt!
ce frig este aici!
mă simt ca ursul brun
între urșii albi…
ridic mâna,
poate, doamna
mă va vedea azi,
îmi va zâmbi,
îmi va da voie
să o îmbrățișez
când îi voi da
buchetul meu
de păpădii ofilite…
sunt eu, Gogo
îmi spuneți, vă rog
ceva?
a fost ziua mea!…