ADINA MOCANU este profesoară de limbi străine. A terminat un doctorat în Științe umaniste la Universitatea din Barcelona. Face cercetare în studii culturale la aceeași universitate. E interesată de studii de gen, teorie feministă, teorie politică, studii despre copilăriei și literatura comparată.
Așteptam noua ediție de anul acesta de la Telciu. M-am simțit atât de bine anul trecut, încât îmi rezervasem o parte din concediu ca să mă reîntorc la Școală.
Asta pentru că, în primul rând, îmi plăcuse cum evoluase școala și cum se închegau discuțiile. Iar, în al doilea rând, pentru zona minunată în care are loc școala și pentru deschiderea oamenilor. Bineînțeles, de data aceasta m-am implicat nițel mai mult în partea de organizare. Și mare mi-a fost bucuria să văd cât de bine ne-am înțeles, cum am putut să ne intersectăm atunci când au apărut greutăți și momente neprevăzute.
Școala de vară e una specială (da, da și Telciu e ceva nemaipomenit!), în sensul că se articulează o mișcare prin care se problematizează anumite situații care sunt dezbătute la nivel teoretic, dar și trăite în viața de zi cu zi. Mai bine spus, referirile la roboții contemporani când pe stradă trecea liniștită o turmă de oi; legăturile prin skype/facebook cu diverși gânditori contemporani, iar prin sală se ridica un miros a balegă; sau Elvis Romano, excentric, care a ținut o cântare pe cinste ce a răsunat în tot satul. Aceste expresii contextuale au fost îmbogățite de relația între localnici și oaspeți, între aici și acolo, rural versus urban, tradițional versus modern etc. Lucru de care ai nevoie ca să nu rămâi blocat într-o bulă exclusivistă.
S-a început cu o serie de conferințe pe tema imperialismului, naționalismului și criza capitalistă în care participații au vorbit pe marginea relației dintre națiune și imperiu, despre perspectivele istorice ale coagulării unei națiuni sau despre subiecte legate de minoritate și violența colonială, dar și despre cum este reprezentat imperiul în producțiile mass-media, printre multe altele. Aceste discuții s-au extins și pe parcursul școlii, chiar dacă centrul de greutate a fost în zona distopiilor muncii și a oamenilor inutili: sclavi, iobăgii și precaritate, însă era necesară o analiză a ceea ce înseamnă imperiu și cum e construită națiunea. La Telciu cred că era locul perfect în care discuțiile teoretice puteau fi continuate în spații informale. Nu mai vorbesc de serile cinefile în aer liber, nopțile de teatru politic și petrecerile de pe terasa restaurantului Hovrea. Mai ales că nu erau evenimente dedicate exclusiv adulților, ci au fost numeroase ateliere: de pictură, modelaj, teatru, muzică, special organizate pentru copii.
Dacă a fost ceva care m-a marcat a fost piesa de teatru Țuhaus, despre condițiile de detenție și viața de dinainte și după închisoare. Am fost impresionată pentru că nu prea știam multe informații despre ceea ce se întâmplă cu oamenii în sistemul penitenciar, dar și cum e viața lor odată ce și-au ispășit pedeapsa. Cred că astfel de piese de teatru pe teme sociale, în jurul acestor aspecte, din mai multe perspective, sunt extrem de necesare!
Școala s-a desfășurat având un buget redus, tocmai din cauza pierderii ajutorului din partea AFCN-ului. Însă mobilizarea a fost destul de mare și s-a reușit strâge suma minimă pentru a duce la capăt proiectul. Trebuie spus că sprijinul a venit din partea instituțiilor sau fundațiilor, dar și din diverse sponsorizări. În plus, participarea a peste 100 de persoane s-a simțit în economia locală: la nivel de achiziții, dar și prin golirea bancomatelor satului.
Anul acesta cum am stat aproape 10 zile, am avut o serie de experiențe interesante la Telciu. Am învățat ce înseamnă să fii librăreasă, să sar gardurile mai ceva ca o atletă, să deschid dușul în casa în care eram găzduită (aici a fost o întreagă peripeție, pentru că la tehnologie oamenii de aici m-au lăsat mască: avem o cabină de duș cu telefon și radio! zău, să mor, nu alta!), am mâncat cele mai delicioase ciorbe și un gulaș fantastic, am cules mere și prune de pe dealuri (ceea ce nu o mai făcusem din copilărie), m-am dănțuit bezmetic până târziu în noapte, am revăzut cum e să te speli cu apă foarte rece și să-ți pierzi banii la pariuri cu copiii când te dai șmecheră că tu poți să sari mai mult decât ei. Dar nimic nu se compară cu piesa de rezistență a uneia dintre seri: celebra întinsoare bistrițeană. Și dacă vă întrebați cum e, trebuie să veniți în Bistrița. E o nebunie culinară!
Și dacă tot am vorbit despre mâncare, poate unul dintre cele mai importante aspecte din ansamblul școlii, mi-ar plăcea să menționez munca din spatele preparatelor de la Școala de Vară. Pentru că dacă e să ne gândim la intensitatea cu care a fost produs totul, jos pălăria pentru oamenii care au stat zi și noapte la dispoziția participanților. În special, mulțumiri echipei de fete de la restaurantul Hovrea!
Cred că Școala de Vară de la Telciu este printre puținele evenimente de stânga din peisajul educativ-cultural românesc. Iar ceea ce se petrece acolo e un câștig din punct de vedere uman, social și artistic. Dacă se vrea o schimbare în ceea ce privește comunitatea, colectivitate, gândirea critică în relație cu ce se întâmplă în jurul nostru, cred că la Telciu, e un început. Și dacă nu mă crezi, vino și tu!
Puteți să ascultați conferințele și atelierele teoretice pe pagina Școlii de Vară de la Telciu.