ELIZA BIȚĂ locuiește și lucrează în București, unde practică scrisul mai mult ca pe un hobby sau o terapie. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București (franceză-engleză) în anul 2000, iar de atunci a lucrat timp de 12 ani ca traducătoare și timp de 5 ani ca profesoară în sistemul de învățământ public. În prezent, este doctorandă în literatură comparată la Universitatea din Craiova, cu o teza despre duble identități culturale, interes manifestat și în acest jurnal.
Jurnal de Kovaszna (prima parte)
A DOUA PARTE
Brazii de pe drumul spre Montana.
Împrejurimile orașului văzute de pe dealul cu Hotel Montana. Coborând de la Montana, printre case mari cu brazi frumoși în curți…
4 decembrie – în dimineața asta m-am îmbrăcat, pentru prima dată după accident, adică de aproape 5 ani, singură; cu tricou, șosete și trening, iar adidașii nu i-am legat la șireturi, ci am împins șireturile înăuntrul adidașilor în lateral.
Colegii de masă nu știu că dau lecții de maghiară unui lingvist care, pe deasupra, are și memoria vizuală a cuvintelor, așa că îmi atrag atenția că în maghiară nu se scrie cum se aude.
Până la urmă, jurnalul de Covasna pare să fie cartea multilingvă la care visam.
Azi ne vom plimba prin cartierul așa-zis (numit de noi) românesc, care e în dreapta hotelului nostru și la baza dealului cu hotel Montana, unde am fost ieri pentru a doua oară.Voi pune poze, bineînțeles. Alexandru, corespondentul meu din București, văzându-mi pozele cu zăpadă de pe Facebook, mi-a scris să mă întrebe cum rezist, că îi pare frig din poze, și știe că-s friguroasă. E plăcut să știi că își face cineva griji pentru tine și când te simți bine (adică în vacanță).
Fac o pauză pentru tratament și revin înainte de prânz.
Am mâncat până acum cu două ocazii în szekeli etterem: o dată la București, lângă Grădina Icoanei, unde stătea prietena Noemi din Budapesta, în 2002, și ne-a invitat pe mine și altă fostă colegă de cameră la o masă secuiască – foarte consistentă pentru mine atunci – constând în ciorbă de fasole în pâine – (prima dată când mâncam), gulaș și un desert la care am capitulat. Și a doua, a treia, a douăzecea și ultima oară, în stațiunea Hajduszoboszlo din Ungaria, în mai-iunie 2011, la recuperare, unde am ajuns tot cu ajutorul lui Noemi, fiindcă nu primeam răspuns la mail de la hotel și le-a scris ea în maghiară să-mi răspundă și s-a rezolvat rapid. Acolo am mâncat bun și specific supă de mere și de cireșe – doar astea mi-au plăcut, fiindcă erau dulci.
Acum încep pauza, citesc și fac electrostimulare cu Bionness, orteza din America luata astă-vară din Viena. Mergând s-o iau, am stat la Noemi. Szia!
PS:
Trebuie să profit de maseur până nu pleacă în concediu la cabana Plăpumioara (adică acasă, aici, în Covasna), o variantă locală a RFG – refugiul din fundul grădinii, cum se zice la Craiova.
Acum plec la masaj. Dl. Gergely, kinetoterapeutul ungur, s-a oferit să-mi facă masaj în a doua săptămână, când intră maseurul în concediu.
5 decembrie – ziua 6 – azi e zi mare: am terminat cartea lui Cătălin, kinetoterapeutul meu din București, „Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor E. Frankl. Și la kinetoterapie a încercat dl. Gergely să mă facă să stau în genunchi sau în patrupedie, pentru a face exerciții de aerobic, pe care le regret, dar fără succes; mai încercăm mâine. Am văzut o casă de amanet și numele ei unguresc – zaloghaz, care mi-a sugerat cuvântul românesc zălog. Intru pe dex mai tarziu de la recepție, dar sunt sigură că așa e.
În noaptea asta vine Moș Nicolae, și ne-am asigurat că vom primi ceva, fiindcă am fost cuminți.
Jo rege kivanok.
Nu putem mere nicăieri in weekend, visam la un Sf. Gheorghe sau Brașov pe cont propriu, dar pleacă autobuzul prea devreme, fiindcă trebuie să ajungă la Târgu Mureș. Totuși, e aproape St. Gyorgy și am auzit că se poate și cu taxiul. Ne mai gândim până atunci. S-au aprins luminile de Crăciun în seara asta în Covasna, dar am doar o poză cu stâlpii de iluminat îmbrăcați în acadele. Bradul cred că-l văd mâine luminat. Am văzut în poza cu tăblița de pe Strada Meșteșugarilor că e Mesterek utca, de aici vine cuvântul meșter in română, zic eu. No, fac o pauză aici până merg la net, szia.
Servus – e 6 decembrie si deja am gătat cadourile de la moș Nicolae. Nu pot accesa mail-ul de 2 zile deci
Jo rege kivanok! – îți doresc bună dimineața!
Vă rog – tessei
Cu plăcere – szivesen
Poftă bună! – jo ejtvajot
Seitalni – plimbare
Nem sobot – nu-i voie
Io esti kivanok – bună seara
Observație lexicală
Jo în maghiară – bun, bună, bine (proful de kinetoterapie zice des jo pacienților)
Jo in luxemburgheză = da
Am mai mâncat ungurește bogracs prin 2004, făcut la cazan de un muntean care făcuse armata în Oradea si langoși cu cașcaval la Hajduszoboszlo in 2011.
Am cerut pâine in română în magazinele de aici și am avut succes.
Ce e interesant și puțin trist e că familia cu care mâncăm ne spune că se simt români în Ungaria și maghiari în România – în ambele părți sunt tratați ca străini.
Republica Moldova, care se pregătește să intre-n UE, a admis că nu există limba moldovenească, limba lor oficială devenind de ieri româna! Mă bucur pentru ei, dar și pentru mine, pentru că nu mă credea nimeni când ziceam că știu moldovenească.
Chestii drăguțe de moș Nicolae: o fostă colegă de apartament baimareancă, din anul 1, care a făcut și maghiară limba a treia fiindcă avea prieteni din copilărie unguri, e maritată cu un englez și are o fetiță de 4 ani și, cum ține ca fata să învețe româna, și-a amintit anul ăsta de moș Nicolae – această veche tradiție românească – și i-a pus fetei în încălțări dulciuri, fructe și o nuielușă pentru că se pare c-a fost și naughty și nice.
Încă o poveste pentru pasionații de lingvistică: un jurnalist de la TVR prieten cu mine pe Facebook a inițiat acum 2 zile o listă de cuvinte pocite de copii (noi, părinții, copiii noștri sau ai altora) să facă un dicționar de moș Nicolae. Dicționarul e pe pagina lui de Facebook.
Cuvântul meu preferat de acolo e bibelula.
Vestea bună e ca au intrat in dicționar și fafante (combinația dintre hahahant – cum zicea V. (fratele meu) la elefant și fruntele – cum ziceam eu la frunte) cușcărie – V. la pușcărie si “Tati, bei tă te cătătoeti cu mine?” – “tati, vrei să te căsătorești cu mine?” (fetița de 3 ani a unei foste colege de serviciu – propuse de mine, pe lângă vrabia Mihai Viteazu – vrabia mălai visează – culeasă din popor. Mă bucur că au intrat 3 din 4. Și selecția a fost făcută de un om cu multă carte și 2 copii mici și inventivi.
Noi cuvinte maramureșene cu celebrul diftong ardelenesc – o lung, pe care ardelenii regretă că nu-l aud în sud: foorte, noopte; le-am descoperit aseară.
Am venit de la kineto, îmi place domnul Gergely că e foarte conștiincios și îmi acordă o atenție deosebită. În prima zi, am stat 15-20 minute la sală, pe urmă 30 de minute pe zi, iar azi 45. Am reușit exercițiul cu statul în genunchi cu ajutorul lui. Încă un diftong ardelenesc, de la dl Gheorghiță (ba nu, Grigore, am aflat ulterior): piciore .
No, servus un pic, citesc, plec la masă și revin pe seară cu noutăți.
Urmează foto din așa-zisul cartier românesc după a doua ninsore, cu un câine în fața curții, strada cu brazi care urcă la hotel Montana, oi la păscut în pădure, felinare îmbrăcate în acadele, ciorbă în pâine la Predeal la întorcere, un plug de zăpadă tras de cal și bilanțul concediului de recuperare medicală.
Oi la păscut la al doilea drum spre hotel Montana, pe deal; atunci am vazut și 3 capre cu 1 țap dar au intrat in curte înainte să îi pozez.
Iarna pe uliță:
luminile din 5 și 9 decembrie
La a doua ninsoare am văzut copii la săniuș sau mergând cu patinele pe strada înzăpezită și bătându-se cu bulgări, precum și mâțe montagnarde zburdând în omăt. Foarte frumoasă și aducătoare aminte de copilărie vacanța asta!
Asta e poza mea preferată, cu bradul din parc luminat pe fundalul cerului nocturn. Și ceva inedit – deszăpezire cu plugul de lemn tras de cal – prezența atâtor animale și apropierea pădurii ne fac să ne simțim chiar detașate de mediul urban pe care l-am părăsit cu doar 10 zile în urmă.
Urmează un felinar îmbrăcat în lumini, care aduce cu o acadea.
Acum pun poze de la drumul de întorcere – bradul de la Hotel Dragului din Predeal, unde mâncasem la dus, și ciorba de fasole in pâine (fel de mancare secuiesc) pe care a mâncat-o V., șoferul nostru, la Hanul Domnitorilor tot din Predeal, unde ne-am ospătat la întorcere și cu Leo, motanul meu cu caciulă de Moș Crăciun la București și tot el cu bradul pe 24 decembrie, așteptând moșul.
Niște brăduți cu zăpadă pe str. Unirii, unde era hotelul – la a doua ninsore. Nu mă mai săturam de brazi.
Brad împodobit la Hotel –restaurant Dragului din Predeal, la întorcere.
Un nou fel de mâncare secuiesc experimentat pe drumul spre casă – ciorba de fasole în coajă de pâine.
Bilanț
A doua săptămână pe scurt: ne-am obișnuit să ne trezim la 5.30-6 am în fiecare zi, când începeau să vocifereze vecinii, dar nu ne-a lipsit acest program acasă, am reușit să stau singură in genunchi câteva secunde cu ajutorul profesorului de kinetoterapie și să fac mișcări de aerobic tot cu ajutorul lui, am copiat de la el un dvd cu exerciții de aerobic pe care le făceam foarte simplu la 14 ani și am făcut schimb de numere de telefon ca, dacă venim în vara lui 2014 la alt hotel, să-l sunăm să facem gimnastică de recuperare cu el.
Ne-am împrietenit cu vecinii de masă din Salaj, care ne-au invitat la ei, oricând, pentru oricât timp și cu oricine, fiindcă au spațiu, timp, animale, livezi, stațiuni termale pe o rază de 30-45 km, am făcut progrese în sensul că am căpătat rapiditate de mers, am găsit biserica romano-catolică sf. Ștefan a doua zi după ce ne trebuise, adică luni, și ne-am întors acasă cu forțe prospete, să-l consolăm pe Leo, care a mieunat jalnic 5 zile la rand, certându-ne că nu l-am alintat atât amar de vreme, iar acum facem baigli cu nucă și mac în premieră și așteptăm să vină Moș Crăciun.
Obiceiuri străvechi din Covasna – plug de lemn tras de cal pentru deszăpezire.
Acum partea a doua bilanțului de final de sejur covăsnean: am învățat exerciții de recuperare noi, expresii și cuvinte noi în maghiară, m-am împrietenit cu o familie de secui din Sălaj, am aflat că sunt în România comune în care oamenii nu au nevoie de limba română, am gustat feluri de mâncare ungurești si ardelenești, m-am relaxat și odihnit, cum mă așteptam – zona pare făcută pentru relaxare, am făcut și progrese privind recuperarea, pe scurt, o vacanță medicală reușită, perntru că am fost pe mâini foarte bune, și am fost inspirată să scriu acest jurnal cu poze. Ni se spunea deja csokolom pe stradă în ultima săptămână, deci începeam să ne integrăm.
Nu m-am deconectat de lume, știri și internet, cum aș fi vrut la plecare, am avut, în schimb, parte de pisici și de o experiență multiculturală reușită.
Szia, Kovaszna!
Urmează poze cu baigli-urile facute de noi la București, de Crăciun, pentru că am învățat și rețete noi, cu ocazia asta – schimbul de experiență a avut loc pe mai multe planuri:
*Fotografiile fac parte din arhiva autoarei