Interviu de Andreea Semmai cu Iulia Militaru, directorul editorial al Editurii frACTalia
Iulia Militaru – Foto ©Andrei Păcuraru
Editura frACTalia este o apariţie neaşteptată şi binevenită pe piața editorială a ultimilor ani. Cărțile lor sunt adevărate manifeste și reflectă un program cultural bine definit, iar nișa lor prinde amploare, fanii sunt în creștere. Specializată în literatură experimentală, Editura frACTalia s-a impus în numai câțiva ani de la apariție. Titluri din portofoliul editurii, precum: Wishing light, Masiv, Cu ochii în 4 sau bestsellerul Oamenii Fumurilor, au creat adevărate brainstorming atât în rândul criticilor, cât și al cititorilor.
Iulia Militaru este poet/performer. A publicat: Marea pipeadă (Brumar, 2010), dramadoll (co-autori: Anca Bucur şi Florentina Cristina Budar, Casa de editura Max Blecher, 2012), Confiscarea bestiei. O postcercetare (frACtalia, 2016), Atlas (auto)mat/on (auto)BIO/graphy/I© de câteva tipuri principale de discursuri (khora impex, 2017). A publicat poeme şi colaje digitale în MAINTENANT, A Journal of Contemporary Dada Writing and Art (#9 #10 #11), RHINO (2018), BA31 (http://www.beletraalmanako.com/boao/index.html).
Andreea Semmai: autodidact. dezadaptat social. în scris cânt si iau lumea în de/râdere. eu sunt Bufonul de curte.
Foto ©Andreea Semmai
Andreea: Editura frACTalia este o editură deja destul de apreciată de public. Fractal vine din latinescul fractus<frango, care înseamnă a frânge, a sparge, a rupe. Ce înseamnă frACTalia pentru tine?
Iulia: Bine că ai menţionat acest lucru – legătura cu fractus / frango, vreau să zic, pentru că mi-ai amintit de un poem în care se deplânge reorientarea dorinţei colective spre fractali, uitând de fracturi. Da, e amuzant ca tot ce se întâmplă în această lume atât de mică, unde toţi ne cunoaştem şi recunoaştem. Fractura poate să înceapă ca o fisură, aparent inofensivă, şi să înainteze prin ruptură, separare definitivă, doar că ea nu spune mai mult, în această separare, în care este vizibil un refuz al continuităţii, stă întreaga ei teorie şi practică. Bun, ce se întâmplă apoi? Ce devin cele două părţi rezultate? Una dintre ele moare, iar cealaltă se va fractura, la un moment dat, în acelaşi fel? Mereu împotrivă, un joc de opoziţii X vs. antiX, până când ajungem la practicarea infinită a unui joc gratuit, reluare a unui proces care se vrea producător al originalității absolute. Fractalul nu schimbă mare lucru din toate acestea, el doar aduce o altă raportare a noastră la ideea de ruptură – fisura nu înaintează lent și nici nu împarte în două; ea provoacă mai degrabă o implozie de părți autosimilare, dar complexe. Fractura nu mai rezistă în sistemul opozițiilor binare și se arată deodată ca un act de proliferare a unor structuri nefamiliare limbajului geometric euclidian. O distribuţie perfectă.
Apoi, repetiția își schimbă și ea semnificația. Departe de a mai fi un act gratuit, care perpetuează o iluzie. Re-ul marchează re/înscrierea de fiecare dată a acelorași forme, o manifest(are) care „funcționează fractalic“ (D. H.).
Am ales și schimbarea genului acestui substantiv – fractalul la feminin. În cele din urmă, nu-i decât o pledoarie pentru ieșirea din tipologiile culturii, pentru descoperirea naturalcultural species – reprezentantul culturii, scriitorul-artist trebuie să dispară, naturalcultural species nu mai au nevoie de reprezentare. Bun, mă opresc aici, am început să vorbesc deja despre asta în alta parte și voi continua acolo.
Altfel, m-am gândit mult la ce ar trebui să fie frACTalia, şi da, nu o editură, nicidecum o editură! Sunt multe edituri azi, unele chiar excelente, şi fac treabă bună, nu? Nu ar avea sens încă una. Aşadar, frACTalia (subliniez genul feminin al numelui confiscat de la masculin, dar care conține actul neutru, schimbare nesemnificativă atâta vreme cât și fractalul conținea actul neutru) aş vrea să fie un spaţiu în care apar obiecte în mişcare, fără subiect clar, o scenă pe care aceste cărţi performează, libere de orice constrângere din partea „omului“, comportându-se în conformitate cu mediul care le este dat. Un spectacol.
Foto ©Editura Fractalia
Andreea: Editura frACTalia a luat ființă în urmă cu trei ani. Și anul acesta, pe lângă noutățile editoriale în pregătire, derulați o serie de proiecte foarte interesante, precum seria evenimentelor Blitz Show Revival sau Revista interRe:ACT. Ce anume face speciale aceste proiecte?
Iulia: Blitz Show Revival este un proiect foarte vechi, inițiat de Felix Nicolau, la noi a ajuns doar de câțiva ani. Cred că a fost mai interesant la început. Reușise să adune un public numeros, dar din câte am înțeles interesul lor a scăzut treptat și, în cele din urmă, au mai rămas o mână de oameni. În momentul de față, eu îl văd mai mult ca pe un eveniment-școală, în care încercăm să învățăm toți cum să performăm literatură. Poate că mai toți cei din lumea artei vor râde, însă așa stau lucrurile cu literatura, ea nu a ajuns acolo, încă. Sau, se poate să fi ajuns, însă fenomenul e invizibil la noi acum. Ar trebui scos la lumină.
Foto ©Iulia Militaru
Revista este altceva. E o metonimie a metaforei fractalia, iar numărul de anul acesta arată cel mai bine acest lucru. InterRe:actul a început ca un spectacol, un show-explozie de imagini care reda foarte bine momentul actual – dacă vă uitați la numărul 1 și apoi la lumea literară din jur o să înțelegeți ce zic. Numărul 2 s-a concentrat mai mult pe ce este Fractalia – un fractal. Și probabil că revista se va schimba la fiecare număr; fiecare temă pe care o propune va aduce și un alt concept. Desigur, cei care au făcut toate aceste lucruri posibile au fost Cristina Budar și Sebastian Big. Cu ei aș vrea să lucrăm și la numerele ce vor urma.
Andreea: Ce așteptări au cititorii de la Editura frACTalia și ce așteptări are Editura frACTalia de la cititorii săi?
Foto ©Editura Fractalia
Iulia: Nu știu nimic despre cititori, iar ei nu știu mare lucru despre noi, semn că trăim încă într-o lume culturală care supraviețuiește tocmai prin această separație dintre produs și receptorii lui; să-i zicem alienare. Dacă urmăm una din mai vechile teorii despre „cum să citim“ (și pe care încă o mai accept parțial), produsul artistic este o conștiință cu care celălalt, respectiv cititorul, trebuie să se identifice, înstrăinându-se de sine. Un fel de act de iubire. Doar că, asemeni oricărui act de iubire, este unul violent, anihilând mereu un Altul. Se lasă dominat pentru a stăpâni, un act de putere în același timp. Ce ar deveni această relație pentru naturalcultural species? Adică atunci când i-am privi pe ambii ca rezultate ale acestei întâlniri, și nu drept conștiințe distincte care încearcă să comunice – o formă de comunicare bazată pe intenția transmiterii unui mesaj (comunicare nocivă). Nici dualismul operă-cititor, nici „the impossibilty of reading“. Cele două entități operă-cititor trebuie să învețe să trăiască împreună, de aceea voi evita termenul de colonizare – tocmai pentru a scoate din discuție relațiile de putere (deși ele există și vor continua să existe), a le trece în plan secund, marginal, și a vorbi doar despre ce înseamnă această locuire împreună a unui spațiu deschis de lectură, adică simbioza. Este o relație care îmi amintește cumva de felul în care Elisabeth Grosz vede legătura dintre corp și oraș, o formă de trans/formare împreună – cross-breeding. Lectura o înţeleg, așadar, ca pe o lecție în care învățăm cum trebuie să ajungem la acest proces de cross-breeding.
Astea sunt, desigur, așteptările mele.
Cât despre așteptările lor, nu le cunosc decât pe ale câtorva, dar sunt prea puține ca să vorbesc despre ele sau să determine vreo schimbare. Probabil că pentru mulți lectura este încă doar o formă de delectare.
Andreea: De ce crezi că literatura experimentală prinde, de ce e altfel?
Iulia: Nu cred asta. Dacă aș fi crezut, n-aș mai fi ales această direcție. Gândesc, după cum vezi, încă sub influența unui sistem binar, atâta vreme cât o privesc ca marginală (parțial). Dar, în același timp, văd aici una dintre posibilități (evident, or exista mai multe) de a ajunge cât mai repede dincolo de acest sistem, de a-l lăsa în urmă, doar o urmă din ceea ce a fost cândva principal vs. secundar, mainstream vs. marginal. Dar urma trebuie să rămână. Așa. Așadar, nu-mi place și nici nu mi se pare potrivit ca în acest moment să folosim alt atribut pe lângă cuvântul literatură – epuizat, oricum (l-aş scoate şi aş lăsa doar simplu experiment). Termenul de experimental este încă liber de semnificaţii și permite o mișcare largă (cel mai mult detest asocierea lui cu avangardele, de parcă La Fontaine nu ar fi experimentat). Chiar dacă pare adesea un neajuns, pentru că dă voie să se spună orice și oricum (oare?; chiar toți sunt experimentali?), totuși este singurul care, dincolo de libertatea de semnificații de care vorbeam, deschide o relație avantajoasă cu actul lecturii (simbioză?), cu domeniul științelor exacte, cu incertitudinea, cu imposibilitatea încadrării într-un curent sau a delimitării unor stiluri specifice unei perioade. Și apoi, ne ajută să-i identificăm cu ușurință pe impostori – și pe cei buni, și pe cei răi :). Pentru că literatura experimentală este despre im/postură – succesul unui experiment fiind doar o întâmplare.
Foto ©Editura Fractalia
Andreea: Iată că s-a încheiat și târgul de carte Bookfest de anul acesta. Cu ce noutăți a venit Editura frACTalia la această ediție? Am înțeles că ați avut câteva lansări importante.
Iulia: Da, am avut 11 titluri. Aș semnala lansarea colecției Machine Translation Formula, cu primele două traduceri din Aase Berg (traducere Teodora Oprea) și Radek Fridrich (traducere Mircea Dan Duță), cel de-al doilea număr al revistei InterRe:act și antologia bilingvă Noi poeți „americani“ poeți străini, asamblată de MARGENTO. Trebuie să menționez și cel de-al doilea volum apărut în colecția Energii regenabile, Band I (de Vlad Moldovan), o colecție coordonată de Sebastian Big. De asemenea, nu trebuie uitat nici primul album în colecția Figura, semnat de Arabella Krebs (Poziția cititorului), dar și un ghid pentru adolescenți (autor Bogdan Istrate), primul din această serie pe care am deschis-o anul acesta. Dincolo de aceste colecții noi, am mai lansat și un nou roman Scara (AB4) și un volum în colecția experimental, semnat de Alin Ioan (al doilea volum pe care îl publică la frACTalia). Nu am reușit încă să facem lansări la eseul lui Claudiu Soare, Omul din vis și Republica din Eden, și nici la cartea de copii Sfredeluș, porcul zburător, scrisă și ilustrată de Ghe Adacor (Marian Neguțu). Ne pregătim să le lansăm în această vară.
Andreea: Cum se împacă activitatea de director editorial cu cea de scriitor afirmat, poet și performer?
Iulia: Ah, aici răspunsul cred că poate fi dedus tot din cele de mai sus. Activitatea de director editorial este şi ea, sau ar trebui să fie, un fel de act performativ. ?
Andreea: În România sunt puține femei care scriu comparativ cu bărbații. Care crezi că e motivul acestei discrepanțe?
Iulia: Sunt puţine care scriu? Nu cred că sunt atât de puţine, cred că sunt puţine cele care publică. Este un subiect dureros și dificil pentru mine. Încerc să-l evit în ultima vreme din motive pe care nu vreau să le spun încă. Am mai vorbit ici și colo despre el, niciodată legat, însă. Momentan aș vrea să amintesc că de la început am dorit, și eu, și Anca, să existe un loc în care scriitoarele să aleagă să publice libere de orice constrângere (inclusiv, dar mai ales, autoconstrângere), rezultatul a fost că foarte puține ne-au ales pe noi. Oare de ce, Andreea?
Ah, să nu uit, ar trebui să le mulțumim Medeei Iancu și Gabrielei Feceoru pentru Harta Egalității. E un proiect care are nevoie de sprijin și merită susținut. Oare de ce nu se implică mai multe femei nici acolo? Oare de ce, oare de ce? etc. :))))
Andreea: Iulia, îți mulțumesc că ai acceptat acest interviu și te mai aștept!
Iulia: Multumesc, Andreea, şi ca să terminăm în spirit fractalic: May the Force be with you! ?
Mai multe informații despre Editura frACTalia puteți afla accesând site-ul:
pagina uficială facebook a editurii:
https://www.facebook.com/fractaliagrup/
sau accountul uficial de instagram:
@editura_fractalia