BILLY COLLINS (n. 1941) este un poet american, fost profesor la City University din New York timp de aproape 50 de ani. Încă profesor la un masterat din campusul Stony Brook Southampton al Universității de Stat din New York, Billy Collins a primit de-a lungul anilor numeroase distincții, a susținut numeroase conferințe, a colaborat cu publicații literare prestigioase, dar și cu muzicieni. Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai populari poeți americani contemporani, este cunoscut pentru stilul poetic conversațional, transparent și adânc, plin de duh și de umor, dar și pentru numeroasele reflecții privind rostul lecturii, al scrisului și al poeziei.
Traducere din engleză: MONICA MANOLACHI
Billy Collins recită Aimless Love:
Iubire fără un scop anume
Azi dimineață, când dădeam o raită pe lângă lac,
mi-au căzut cu tronc o pitulice
și un pic mai târziu un șoarece
pe care pisica l-a scăpat sub masa din sufragerie.
În umbra serii de toamnă,
m-am îndrăgostit de o cusătoreasă
încă la mașina de cusut în atelierul de croitorie,
iar apoi de un castron cu supă,
din el ieșeau aburi, fum ca după o bătălie navală.
Aceasta e cea mai aleasă iubire, mă gândeam,
fără recompense, fără cadouri surpriză,
fără cuvinte urâte, fără suspiciune,
fără tăceri la telefon.
Iubirea pentru o castană,
pălăria cu borul îngust și mâna pe volan.
Nu voluptate, nu uși trântite –
iubirea pentru portocalul pitic,
cămașa albă și curată, dușul fierbinte de seară,
autostrada care taie statul Florida.
Fără așteptare, fără nervi sau ranchiună –
doar o tresărire din când în când
pentru pitulicea care și-a construit cuibul
pe o creangă joasă întinsă peste apă
și pentru șoarecele mort,
care încă poartă costumul bej.
Dar inima mea stă mereu sprijinită
pe trepiedul din câmp,
gata pentru o nouă săgeată.
După ce am dus șoarecele de coadă
spre un morman de frunze din pădure,
m-am trezit în fața chiuvetei din baie
privind cu tandrețe la săpun,
câtă răbdare, cât de solubil,
cât de nestingherit în săpuniera vernil.
Mi se părea că iar mă îndrăgostesc,
simțindu-l cum alunecă în palmele mele ude
cu parfum de lavandă și piatră.
***
Aimless love
This morning as I walked along the lakeshore,
I fell in love with a wren
and later in the day with a mouse
the cat had dropped under the dining room table.
In the shadows of an autumn evening,
I fell for a seamstress
still at her machine in the tailor’s window,
and later for a bowl of broth,
steam rising like smoke from a naval battle.
This is the best kind of love, I thought,
without recompense, without gifts,
or unkind words, without suspicion,
or silence on the telephone.
The love of the chestnut,
the jazz cap and one hand on the wheel.
No lust, no slam of the door –
the love of the miniature orange tree,
the clean white shirt, the hot evening shower,
the highway that cuts across Florida.
No waiting, no huffiness, or rancor –
just a twinge every now and then
for the wren who had built her nest
on a low branch overhanging the water
and for the dead mouse,
still dressed in its light brown suit.
But my heart is always propped up
in a field on its tripod,
ready for the next arrow.
After I carried the mouse by the tail
to a pile of leaves in the woods,
I found myself standing at the bathroom sink
gazing down affectionately at the soap,
so patient and soluble,
so at home in its pale green soap dish.
I could feel myself falling again
as I felt its turning in my wet hands
and caught the scent of lavender and stone.
—
Din volumul Aimless Love, Picador Poetry, 2013.
©Sash Segal