Fotografie arhiva autoarei
OANA HEMEN. poetă. dramaturg. 25. Cleveland, Ohio.
motto: ”noi o știm doar în treacăt, ca un fulger încet / pe care îl uiți mai apoi” Mircea Ivănescu
1. extraordinar și nul
apăruse într-o sâmbătă noapte,
credeai că o iubești. ea își înmuia buzele în vin franțuzesc ca-ntr-un atlas de anatomie.
obsesivă și fără prieteni. acolo. unde ultima oară a spart
raftul din frigider. și chiar și așa, neatentă, cu genunchii juliți și atât de stricătoare,
în bucătăria strâmtă ieșeau la suprafață, nesupuși,
copiii ei.
și pentru că o chinuiai. te jucai. apoi iar o chinuiai. copiii îi mâncau din organe.
și-n mâinile lor, bolnavă de alzheimer, ca-ntr-un poem de-al lui cummings, începeai să o săruți și nu te
mai opreai, altfel uita.
2. jurnal
când scriu despre tine, scrie o supusă. dar tu habar nu ai că nu vă aparțin
umăresc broderia roșie a cărnii mele, sunt schimonosită și hâdă
învelit în ață chirurgicală stă capul meu de diamant. se refractă-n vergeturi. vânătăi. bătături. sunt nesigură, sunt de latex.
frumusețea mea vine din mlaștini. frumusețea mea vine din BBC, unde un reporter încă numără morții și nimănui nu pasă că am murit și că mă cutremură visul tău
pielea mea e de cămilă, de girafă, de maimuță, de șarpe
înjur și scuip.
blestem și-mi lovesc pântecele.
n-am urechi, n-am gură. n-am nume. îmi rod oasele.
iată-mă-s câine osul tău
și din copii ies frumuseți cum suntem noi.
3. în noaptea asta
când fulgeră, fulgerul ia forma buzelor tale,
iar eu sunt mică, mică de tot
o zgârietură când te bărbierești tremur am buze de măcelar le las să vorbească să geamă să sărute
să tropăie cai și concerte din gură în gură în gură
din gură în genunchi în umăr în coastă în deget în roz violet alb negru herghelii
le las să adie și să bântuie
să tranșeze carnea ta toată, să o lingă.
4. love on the brain
Nu știu cum îi plac femeile. Îi plac femeile cum sunt eu. Cum sunt eu, așa-s femeile. Simt cum îmi mișună-n interiorul coapselor furnici și balene. Lipitori. Confetti. Simt cum mă umplu de virtute. Îmi strălucește pielea și mă-ntristez. Voi sunteți periculoși, voi umblați cu zgarde și pâini după voi.
5. fără tine
în cerul gurii mele cerul și pielea ta o pânză de păianjen
fină, lipicioasă, luminând ca florile-n cimitire
iar timpul o bulă de aer care se sparge-n mine și cred că ești tu
te iau sub aripa mea și aripa are aripi
6. comme un fou
noaptea, mai ales noaptea, când e beată în scara ta de bloc, inima ei e un mop care spală. spală. spală. îți spală coastele. și e departe, și e aproape. îi scapără mercurul prin sânge. în ea cresc mii de femei și tot atâtea grenade li se desfac în pumni.
7. subpoezie
subvoi a fost meteoritul ăla de 10 km în diametru care s-a ciocnit de pământ
v-ați împrăștiat în întuneric și frig până a dispărut soarele,
până au dispărut cuvântul și ora,
melancolia și visul,
nu mai e nimeni aici, toți sunt în subinimi
de desubtoameni.
iar acum dispar rând pe rând savanții și dinozaurii laolaltă
fiindcă nu mai au loc în submame, în subburțile lor strâmte, bolnave
de dihanii.
8. corola de minuni a lumii
Inima mea e o rană în rănile tale.
Suntem blânzi. Cu ei, copiii noștri, înșirați pe numărătoare. Desenează inimi criogenate și le pun coroane. Avem ochii mai mari și mai umezi, vocile mai subțiri, plânsul mai lin. Prin rănile noastre cresc flori și palme. Copiii le iubesc.