// doar pe moment //
de mult timp văd că se apropie sfârșitul ce cancerizează pe alocuri mici puncte, să zicem viitoarele plăceri la mari distanțe de /hai să lăsăm trecutul, ce a fost, a fost/
*
câteodată și plânsul face bine când se aude mai nou, depresie
când mă apucă fobia în fiecare zi de la ora 16:00 și adorm cu ea până dimineața
când se aud păsările pentru o zi, iar mai apoi răpuse de cancer
când primăvara încearcă din răsputeri să apuce cu ghearele ei umede să copieze tema originală, vie, vara sănătoasă plină cu omuleți ce poartă pălărioare din paie și le curg lacrimi tocmai sus pe coastă, în spatele casei ce acele liane cu spini agățate de bucăți de streașină
îmi aduc aminte de decesul colegului meu de bancă pentru o scurtă perioadă de timp
*
tocmai, că-mi făceam cruci cu mâna stângă, de fobie
ca nu cumva mâna dreaptă să mă șteargă de pe fața pământului cu dureri groaznice
vărsând cafea amară, fierbinte, pe creier și din start, ochii să fie îndoliați cu dungi de ață neagră
iar mai apoi să confund mirosul de tămâie cu miros de pall mall pentru prima dată consumat în seci (pădurea de peste drum)
*
și să mă trezesc mai târziu cu un scuipat că de ce am mințit
cam așa este viața de o lungă durată pentru câteva momente inconștiente
***********************************************************************************
// fără adio, chiar dacă //
noi suntem miliarde de chestii triste
conectate cu grijă/ așa cum omulețul cu coroana de spini se afla sub motorul mașinii cu mâinile lipite de cheile rotative
și scârțâiau durerile sinapselor oftate în somn de sute de ani în 15 h
când e acel spam de liniște fobică privind cu lacrimi de măcel în sute de mii de accelerații ce emană putreziciuni din prezent
cu o mare dezamăgire în coroane de spini în cancer corelat cu somnul
cine sunt/cine ești/cine suntem de
tocmai noi suntem miliarde de chestii triste aruncate cu un simț trist la marginea mării