Declan Donnellan, la Craiova

 

Reputatul regizor britanic este invitat de onoare al primei ediții a Festivalului  Internațional al Tinerilor Regizori THEATER NETWORKING TALENTS 2017, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, alături de Universitatea din Craiova, Uniunea Teatrală din România, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) și Casa Studenților Craiova.

Declan Donnellan va susține la T.N.C. în perioada 29-30 iunie o serie de workshopuri cu tinerii regizori invitați în festival, pornind de la spectacolele sale Măsură pentru măsurăPoveste de iarnăUbu Roy.

Prezent în mai multe rânduri la Craiova, unde a și fost laureat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, ediția 2008, Declan Donnellan este unul dintre marii prieteni ai teatrului craiovean. Astfel, antologicul său spectacol, Cum vă place, a fost jucat în deschiderea primei ediții a Festivalului Shakespeare (1994), în interpretarea faimoasei sale trupe CHEEK BY JOWL.

Declan Donnellan s-a născut în 1953 în Anglia, din părinți irlandezi. A crescut în Londra și a studiat limba și literatura engleză și Dreptul la Queens’ College, Cambridge. Împreună cu partenerul său, Nick Ormerod, a înființat „Cheek by Jowl” în 1981. De atunci a regizat peste 30 de producții pentru companie, cu turnee în aproape 400 de orașe, întinse pe 6 continente. Lucrul său cu „Cheek by Jowl” include și distribuția fluidă din punct de vedere al genului și culorii pentru spectacolul Cum vă place cu Adrian Lester, salutată de către critici din toată lumea ca fiind producția absolută a piesei. Donnellan a pus în scenă, cu mult succes, și premiere englezești, la 300 de ani de la scrierea lor, a unor mari opere europene clasice de scriitori precum Racine, Corneille, Lessing și Ostrovski. În 1989, Donnellan a devenit Regizor Asociat al Royal National Theatre din Londra, unde printre producțiile acestuia s-au numărat Fuenteovejuna, Sweeney Todd: Bărbierul Diabolic de pe Fleet Street, Mandatul și ambele părți ale Îngeri în America.

În 2000, a înființat o companie de actori la Moscova, sub auspiciile Festivalului Internațional De Teatru Cehov, ale cărei producții includ Boris Godunov, A douăsprezecea noapte, Trei surori, și Furtuna. Aceste producții au fost deja jucate în peste de 25 de țări. Cartea sa, Actorul și ținta (The Actor and the Target), publicată inițial în rusă (2001), a fost mai apoi tradusă în 15 limbi inclusiv în franceză, spaniolă, italiană, germană, română și mandarină, iar cea de-a doua ediție în engleză fost publicată în 2005. Donnellan a mai scris și piesa Lady Betty, aducând-o pe scenă, împreună cu Cheek by Jowl, în 1989, pe infama femeie-călău a Irlandei. Pentru aceeași companie el a adaptat și piese precum Cu dragostea nu-i de glumit (Don’t Fool with Love) de Alfred de Musset, Antigona de Sofocle, Mandat de Erdman și Bal mascat de Lermontov.

Donnellan a fost premiat la Londra, Moscova, Paris și New York, inclusiv cu patru Premii Olivier pentru Regizorul Anului (1987), Cel mai bun Regizor al unui Musical (1994), Cel mai bun Regizor al unei Piese (1995), și premiul pentru Realizări Remarcabile (1990). În Februarie 2004 a fost decorat cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres) pentru munca sa în Franța, iar în 2009 a împărțit premiul Charlemagne cu Craig Venter și Arhiepiscopul Desmond Tutu.