Interviu realizat de MARIA CERNAT
În urmă cu câteva săptămâni, când încă se discuta intens despre schimbarea constituției, am decis să discut cu ANGELICA FABRI. Cum pe rețelele sociale circulau povești de groază spuse de conaționali plecați în Canada privind ”prăpădul” făcut de comunitatea LGBTQ+, am considerat că este bine să avem un punct de vedere alternativ. Doamna Fabri locuiește de opt ani în Canada, este sociolog și implicată într-o organizație cu obiective în domeniul ecologiei. Înainte de a-i da cuvântul, voi face câteva precizări de ordin general cu privire la țara care s-a aflat în ultima vreme în centrul unei adevărate campanii de denigrare în unele zone ale media românești. Portretizată de publicațiile extremiste drept loc al pierzaniei, Canada are unul dintre cele mai bine dezvoltate state ale bunăstării. Ce este statul bunăstării? Așa cum aflăm chiar de pe Enciclopedia Canadiană statul bunăstării reprezintă un termen folosit încă de la mijlocul secolului XIX în Franța – “État‑providence”, dar așa cum îl cunoaștem astăzi, după denumirea britanică de Welfare State, a apărut în lucrarea lui William Temple, în Anglia în 1941. Termenul are multe accepțiuni, dar, în esență se referă la folosirea aparatului statal pentru a încerca un control asupra forțelor pieței. Statul bunăstării cuprinde reglementări importante privind salariul minim pe economie, rexucerea insecurității economice ca urmare a bolii, vârstei sau șomajului precum și furnizarea unui set de servicii sociale către cetățeni. Canada a devenit un stat al bunăstării începând cu anul 1960. Cu alte cuvinte, ajutorul de șomaj, pensia, salariul minim, salariile compensatorii, asistența socială, toate acestea sunt parte a statului bunăstării. De notat, și asta este foarte important în contextul dezbaterilor despre familie și protejarea ei, că în anul 1978 Canada a introdus un sistem de taxare regresivă pentru părinți. Cu alte cuvinte, taxele scad pentru aceia care aduc pe lume copii în Canada. De asemenea, anii 70 sunt recunoscuți în Canada pentru o serie de măsuri cu caracter social privind și alocația pentru sprijinul familiei, dar și alte reforme menite să ajute la modul concret familia și pe cei care doreau să o întemeieze. Cred că este foarte important să avem în vedere măsurile de sprijin protectiv și regresiv – scăderea taxelor pentru cei care au copii – care sunt o contrapondere progresistă și dezirabilă pentru măsurile de tip punitiv – creșterea taxelor pentru cei care nu doresc să aibă copii. Exprimat simplu, e dezirabil să înfăptuiești schimbări sociale privind familia prin recompense, nu prin pedepse! În continuare, vă invit să urmăriți declarațiile Angelicăi Fabri cu privire la experiența sa canadiană și la modul în care se raportează la minoritățile sexuale.
MARIA CERNAT: Mi-ar plăcea să vă prezentați pentru cititorii noștri. Cine sunteți, ce profesie aveți, de cât timp locuiți în Canada?
ANGELICA FABRI: Sunt sociolog si lucrez pentru o organizatie internațională al cărei scop este aplicarea Protocolului de la Montreal. Acesta este un tratat internațional care urmărește salvarea păturii de ozon din jurul pamantului. Am venit la Montreal acum opt ani ca sa lucrez pentru această organizație.
MARIA CERNAT: Știți că în țara noastră se pregătește un referendum pentru ”redefinirea familiei”, adică pentru schimbarea textului constituției. În acest context au apărut tot felul de informații despre Canada ca țară unde comunitatea LGBT este prezentă și agresivă. Dumneavoastră ce părere aveți?
ANGELICA FABRI: În Canada comunitatea LGBT există, la fel ca și în alte părți. Canada are una dintre cele mai avansate legislații de protejare ale drepturilor LGBT, votată în 1969. Carta Drepturilor și Libertăților care este inclusă în constituția tării nu face nici o diferență între drepturile LGBT și ale celorlalti cetățeni, toti fiind egali în drepturi. Rata de discriminare a scăzut mult în ultimii ani. În orașele mari ca Montreal, Vancouver, există gay villages, spații sociale ale comunitătii LGBT. Cel din Montreal se pare că e unul dintre cele mai mari din lume și a fost creat în anii `70. Se numește așa pentru ca în acea perioadă s-au mutat acolo mulți membri ai acestei comunități, sunt cluburi gay dar și o activitate artistică intensă. Aș vrea sa subliniez ca acest gay village nu este demarcat administrativ de alte cartiere din Montreal, iar dacă ajungi acolo nu-ți dai seama imediat ca esti in gay village. În jurul tău sunt oameni normali care își văd de treburile lor. Spun asta pentru ca am auzit acuzații cum că homosexualii s-ar deda la tot felul de gesturi indecente pe stradă. Nu am vazut nicăieri așa ceva.
Membrii acestei comunități nu sunt mai agresivi, sau mai puțin agresivi, decât restul populației. Nu cred că agresivitatea ține de orientarea sexuală. Am avut prieteni homosexuali, am avut si un șef homosexual care era canadian, dar n-am remarcat niciodată vreo tendință agresivă, dimpotrivă.
MARIA CERNAT: Dumneavoastră personal simțiți că în Canada, țara în care locuiți de ani buni, sunteți agresată de membrii acestei comunități?
ANGELICA FABRI: Bineînțeles că nu. Prejudecata că LGBT ar fi în mod special agresivi e pură imaginație. Sunt oameni ca toți ceilalți.
MARIA CERNAT: Credeți că minoritățile sexuale își impun agenda în educația copiilor în școlile din Canada, așa cum se spune la noi?
ANGELICA FABRI: Nu este „agenda” unei minorități. E un demers de informare și de luptă împotriva discriminării și abuzurilor. În Quebec, și cred că și în restul Canadei, educatia sexuală este predată la școală primară și secundară. Elevii primesc informații, potrivit vârstei lor, despre anatomie, sexualitate, roluri sociale, agresiuni sexuale, prejudecăți și stereotipuri, viața afectivă. În felul acesta copiii vor învăța că diferența de orientare sexuală este ceva natural, că nu prejudiciază în niciun fel societatea în care trăiesc. Vor învăța să accepte și să respecte diferențele. Educația se referă nu numai la atitudinea fata de LGBT, dar și la cea față de sexul opus, în scopul de a diminua hărțuirile și agresiunile sexuale de orice tip. Programul acesta de educație a fost mult inspirat de valul de denunțări de agresiuni sexuale din ultimii ani, mișcările #metoo si #balancetonporc.
MARIA CERNAT: Credeți că România ar avea de ce să se teamă că ”o ia pe urmele Canadei” în privința drepturilor minorităților sexuale?
ANGELICA FABRI: Ar fi bine dacă România ar lua-o pe urmele Canadei în privința aplicării drepturilor omului, care includ drepturile minorităților sexuale. Acțiunea împotriva acestei minorități, pentru ca asta e de fapt referendumul care se organizează acum, în secolul XXI într-o țară europeană, mă indignează și mă doare. Sper totuși ca în timp mentalitățile se vor schimba.