DANIEL-SAMUEL PETRILĂ este poet și traducător român de origine rromă. A fost redactor la Revista online Literatura de azi, iar în 2017 a pus bazele Revistei online Rromano vak, o inițiativă culturală a unui grup de studenți rromi.
România
Există, din nefericire, mulți cititori care nu au avut posibilitatea de a se afla vreodată în fața unor producții literare rrome sau nu prea cunosc nume de scriitori rromi care s-au impus în acest domeniu. În articolul de față îmi propun să-i amintesc pe câțiva dintre cei mai cunoscuți scriitori rromi, iar pe măsură ce îl veți parcurge veți avea ocazia să faceți cunoștință cu unii dintre scriitorii rromi din România și din câteva țări europene în care aceștia și-au desfășurat activitatea literară.
Un aspect important pe care ar trebui să-l luăm în considerare atunci când vorbim despre literatura rromilor din România, dar și în general, este faptul că nu putem vorbi despre o literatură în adevăratul sens al cuvântului – mai ales dacă ar fi să o comparăm cu literatura română sau cu alte literaturi. Vom afla pe parcurs ce fel de cauze pot sta la baza acestei afirmații. Literatura rromilor (mai ales a rromilor din România) se află într-o stare incipientă, cu toate acestea ar fi de menționat câteva volume (bilingve) de creații folclorice culese de ilustrul folclorist rrom Costică Bățălan (Rromane taxtaja – Nestemate din folclorul rromilor, Kriterion: București, 2002; O ghes thaj i răt – Lumină și întuneric, București: Editura Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, 2017), volume de „povești și povestiri” rrome, semnate de Jupter Borcoi (Poveşti şi povestiri rrome – Paramićă thaj phenimata le rromenqe, Editura Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, București, 2012), câteva traduceri notabile – dintre care amintim: Sorin Cristian Moisescu (legende, rugăciuni, povestiri ș.a.: Ghiocelul, Cocoșeii moșului– Cezar Petrescu; Bețivul, Fefeleaga, Vedenii – Ion Agârbiceanu; Fetița cu chibrituri – Hans Christian Andersen; Căprioara – Emil Gârleanu; Bunicul cel bătrân și nepotul, Vaca – Lev Tolstoi, publicate sub titlul Puj, aw Arde, M’oćho – Puiule, vino-nspre Mine, fiul meu, București: Asa, 2012), Sorin Sandu Aurel (Jekh răt lisăme – O noapte furtunoasă, București: Editura Vanemonde, 2012), Marian Nuțu Cârpaci (Roma Gileande Gazendar– Romii în Lirica Lumii, București: Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, 2017).
Literatura rromilor de limbă română este mult mai dezvoltată decât literatura scrisă în limba rromani, cei mai prolifici prozatori rromi de limbă română fiind Valerică Stănescu (Legile şatrei– Lekrisa le rromenqe, București: Vanemonde, 2004; Cu moartea-n ochi,Bucureşti: Marlink, 2007; Fata cu ochii ca mura, Bucureşti: Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, 2017)- acesta aflându-se printre foarte puținii scriitori rromi din spațiul românesc care au scris și în perioada comunistă, însă contextul social și politic nefavorabil i-a împiedicat pe acești autori să-și poată publica scrierile – și Gheorghe Păun-Ialomițeanu (Arzoaica a stat la masă cu dracul, Șatra: Slobozia, 1991; Bulibașa și artista, Șatra: Slobozia, 1992; Kaj jeas, romle? Iubiri triste cu parfum de șatră, București: Editura Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, 2017). Cea mai prolifică scriitoare (atât ca poetă, cât și ca prozatoare) este Luminița Mihai Cioabă, care a scris câteva drame și mai multe volume de poezie, cum ar fi: O angluno la phuveako– Rădăcina Pământului (Sibiu: Neo Drom, 1994), O manuși kai bitinel brișînd – Negustorul de ploaie (Sibiu: Neo Drom, 1997), Sufletul Pământului (București: Editura Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, 2016).
Dintre poeții afirmați după 1989 și decedați, din păcate, într-un moment important al creației lor, i-aș menționa doar pe următorii: Gelu Măgureanu (24 decembrie 1967– iulie 2009; Fereastra de dincolo, Bacău: „Casa Scriitorilor, 2004) și Ștefan Fuli (23 august 1950- 28 martie 1995), fiind considerat primul poet rrom din România care a publicat un volum de poezie (Aproape-departe, Tipomur: Târgu Mureş, 1993). I-a fost publicat, post-mortem, volumul de poezie Calvarul rugului (Nico: Târgu Mureș, 2008). Aflăm, în prefața realizată de poetul Nicolae Băciuț la Calvarul rugului, faptul că publicația „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” l-ar fi considerat pe Ștefan Fuli ca fiind „primul din etnia lui, cel puţin în ultimii 50 de ani, care poate prezenta un volum de poezie de sine stătător”.
Dacă ne referim la scriitorii contemporani, nu putem oferi prea multe nume relevante care s-au manifestat în spațiul literar (și geografic) românesc. Unul dintre aceștia, născut la Gherla, nu a publicat în România, ci în Viena, căci situația politică din România postdecembristă nu a fost deloc avantajoasă, astfel că acesta a fost nevoit să se exileze (ar fi vorba de un exil postdecembrist determinat de Mineriada din 15-17 iunie 1990). Este vorba despre Mircea Lăcătuș (născut în 1962; singurul volum de poezie publicat de acesta este intitulat Construiam o casă în jurul părinţilor mei – Rund um meine eltern eine burg, Viena: Exil, 2009). Iată ce scria Gisela von Wisocki despre volumul lui Mircea Lăcătuș, în Postfața tradusă de Aranca Munteanu din limba germană: ,,Prin poeziile sale, Mircea Lăcătuș ne poartă cu el într-o călătorie al cărui ritm de înaintare poate fi numit temerar. Metaforele centrale ale acestor texte intens poetice și discursul lor matur orbitează în jurul unor mijloace de înaintare în spațiu, precum aripi, cai, bocanci, toate acestea fiind instrumente care facilitează un crescendo ferm al evoluției. Profunzimea imaginilor se transformă în ample corpuri de rezonanță care lasă lumea într-o stare de vibrație pură, făcând-o să plutească. Probabil că așa percepe realitatea un înger care o privește din înălțimi și din interiorul ei.” (Mircea Lăcătuș, Rund um meine Eltern eine Burg Gedichte – Construiam o cetate în jurul părinților mei, Postfață de Gisela von Wisocki, traducere de Aranca Munteanu, Wien: Ed. Exil, 2009). Un articol (,,Poeme amintire”) despre volumul său de debut – construiam o cetate în jurul părinților mei -, publicat în nr. 1 din ianuarie 2013 în revista ,,Vatra veche” este semnat de Lucia Dărămuș, fiind prima care observă faptul că poezia lui Mircea Lăcătuș este de un ,,suprarealism diafan”, dând ca exemplu câteva versuri din poemul ,,Comandă specială”: ,,în zilele următoare stăteam prin piețe/ și hrăneam porumbeii, mă uitam atent la aripile lor/ să învăț taina zborului și a cumințeniei/ acum am atelierul plin de aripi”.
În general, poezia lui Mircea Lăcătuș este populată de câteva figuri centrale, cum ar fi cea a mamei sau a tatălui (care, de cele mai multe ori, ne este înfățișat ca practicând fierăritul, însă cunoștințele acestuia nu se rezumă la mânuirea ciocanului). Tatăl este văzut și ca un filosof iscusit în aceste versuri: ,,fiule piatra se îndoaie mai bine/ din lăuntru în afară/ ce spui tu acolo nu înțeleg/ trebuie să intri în adâncul ei” (tata umblându-mi în pietre). Mai mult, în poezia ,,Zece rânduri despre tata” figura paternă este ușor hiperbolizată, eul liric atribuindu-i calități mesianice: ,,Tata are cai mulți cai/ Caii aleargă prin tata/ […]/ Caii beau apă din inima tatei”. Desigur că informații din biografia autorului ne ajută să-i înțelegem mai bine poezia. Într-un interviu pe care mi l-a acordat în 2016, Mircea Lăcătuș răspunde astfel la o întrebare privind limba rromani:
“Mama și tata nu ne-au învățat limba, au vrut să ne scoată din țigănime. Rău au făcut! Părinții mei au greșit că nu m-au învățat limba rromani…și nici eu n-am avut mare interes în tinerețe. Vorbeau doar între ei, cu noi vorbeau românește. Eu înțeleg mult rromani, dar nu pot purta din păcate un dialog. Irinuca, fiica mea, învață acum singură. Consider că e o crimă să nu-ți înveți copilul o limbă pe care o știi! Din păcate eu nu știu rromani și nu sunt demn să mă chem rrom…” Pierderea identității lingvistice este unul din motivele centrale ale poeziei sale. În poezia galion pe coama unei dune de nisip, această pierdere produce nostalgie: “Pe spinarea unui tigru alb/ Îmi scrii mereu o scrisoare/ Într-o limbă pe care am uitat-o demult”.
În poezia umbră, eul liric devine tragico-ludic (va încerca să șantajeze ireversibilitatea timpului, se va compara cu un Demiurg care are capacitatea de a jongla cu timpul și cu materia), dovadă că temporalitatea și spațialitatea din poezia lui Lăcătuș sunt modelabile: ,,am să plec din orașul acesta/ pentru câtă vreme nu știu/ mă întorc mai tânăr și mai înalt/ cu pletele mai negre ca niciodată”. În poezia un fel de nemurire (,,și apoi ne-am întoarce în copilărie/ apoi în mamele noastre/ apoi în bunicii noștri/ apoi într-o oală de lut tare veche” este vorba despre o reîncarcare în sens invers. Poetul se apropie, odată cu aceste versuri, de gândirea indiană- sau putem admite că o ironizează: ,,A te simți aparținător unui trib israelit, nu înseamnă dorul de Israel neapărat, ci a-ți reclădi credințele, convingerile, năzuințele, pe o altă temelie, aceea a creștinului continuator, și nu a indianului posedat de zei zoomorfi”, afirmă Mircea Lăcătuș într-un interviu acordat Ginei Goia.
Un alt scriitor important este Viorel Gongu (născut în 1950), care scrie atât proză scurtă, cât și poezie, însă consider că în domeniul prozei scurte dobândește, pe bună dreptate, un loc important (Cămașa de noapte), dar și câteva volume de poezie merită luate în considerare (Noaptea lutierilor, Închisoarea din balonul de săpun).
Un poet remarcabil, dintre cei contemporani, este Emil Iulian-Sude (născut în 1974), despre care criticul literar Daniel Cristea-Enache scrie următoarele: […] poet de o stranie originalitate discursivă, post-kafkiană. Lirismul lui este întunecat și morbid, expresionist, cu convulsii atent urmărite de un ochi rece și descriptiv. Aproape fiecare poem, inclusiv Și s-ar putea să vorbesc despre muscă, va fi un desfășurător deopotrivă absurdist și realist. Sub cotidianul banal se ascund gângănii simbolice și păianjeni care-și țes firele horror: „de ziua lucrului bine făcut/ hrănesc un păianjen/ care și-a întins plasa/ la intrare în garsonieră// în locul ușii că toți vorbim despre ușă// se află un păianjen/ să trec dincolo îl hrănesc/ din oaspeții mei// sunt o gazdă binevoitoare/ de exemplu musca pentru că/ toți vorbim despre muscă/ de exemplu musca e un semn de tandrețe/ nu-mi place de ea/ a venit cu toți pruncii/ și nu știu pe unde garsoniera/ sau poate s-a ascuns/ în gulerul cămășii mele de ginere/ pe care n-am purtat-o niciodată,/ poate am invitat-o din vorbă în vorbă/ nu mai știu de unde atâta fojgăială/ de fapt ce făceam,/ nu mai știu,/ ce făceam// voiam să hrănesc păianjenul/ din locul ușii// dar unde-i ușa mă întrebă ușa/ că toți vorbim despre ușă”.[1]
Europa
La nivel european, literatura rromilor a avut cu totul alte traiectorii, iar contextele sociale și politice au fost favorabile dezvoltării unei literaturi rrome în aceste țări. Începuturile literaturii rromilor au avut loc îndouă spații ex-comuniste: URSS și Iugoslavia. Primul ziar în limba rromani apare în anul 1927 (,,Zora”), în URSS, atunci când scriitorii au considerat că este necesară și urgentă crearea unei literaturi scrise, însă un eveniment deo importanță decisivă în dezvoltarealiteraturii și culturii rrome îl joacă înființarea Teatrului ,,Romen” [2] de la Moscova, precedat de școala de teatru ,,Indo-Romen” (1927-1931), care a angrenat tot felul de personalități: actori, dramaturgi, regizori, compozitori, scriitori.
Rajko Djurić, în Istoria literaturii rrome, distinge trei generaţii ale literaturii rromilor din URSS. Primul grup ar fi reprezentat de ,,scriitori născuți la sfârșitul secolului XIX şi începutul secolului XX”[3], cum ar fi: Isván Demeter (recitator de poezii şi povestiri ale rromilor din Rusia şi Crimeea, publicate la Moscova, în 1981, sub titlul Mostre de folclor ale rromilor căldărari[4]), Alexandr Ghermano [5] (considerat întemeietorul literaturii rromilor din fosta URSS, cunoscut și ca autor al primei drame din istoria literaturii rromilor, Viaţa pe roţi, jucată pe 16 decembrie 1931[6]în premieră pe scena teatrului ,,Romen”. În opinia Julietei Rotaru, Alexandr Ghermano este ,,primul autor cult (în lume, nu numai în Rusia) de literatură rromani”[7]), Nikolaj Pankov[8] (noul redactor, începând cu 1928, alziarului,,Novyi put”, adică vechiul ,,Zora”). Myhailo Bezljudsko, Ivan Ivanovici Rom-Lebedev [9] (cel mai prolific scriitor din această primă generaţie literară a rromilor din URSS, cât şi unul din cei mai importanţi dramaturgi[10] ai acesteia. Drama ,,Nuntă în șatră” a avut cel mai mare succes. A publicat și un roman, postum, Tabornaja Cyganka [11], care poate fi considerat, spune Rajko Djurić, ,,drept una dintre cele mai impresionante şi mişcătoare cărţi despre istoria rromilor din URSS”).
Din generaţia lui Rom-Lebedev au mai făcut parte alte două autoare, și anume: Olga Pankova [12] (nepoata lui Nikolaj Pankov. Sub titlul ,,Amare divesa” [13] a apărut, în 1933, prima carte din istoria literaturii rromilor care aparține unei femei). Cealaltă autoare a fost Nina Dudarova [14], care a scris recenzii și articole pentru ziarele ,,Romano drom” [15] și ,,Novyi put”, a redactat literatură pentru copii în limba rromani ș.a. Al doilea grup este format din ,,scriitorii născuţi în jurul anului 1917”, cel mai important dintre aceștia fiind Nikolaj Gheorghievici, urmat de Nikolaj Satkevici [16] (prima culegere de poezii va vedea lumina tiparului în 1974, în Tula), influențat de scriitorii Esenin și Majakovski.
Al treilea grup este format din ,,autorii născuţi înaintea şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”: Il’ko Mazuro, Kārlis Rudevičs (care ,,împleteşte adesea în poeziile sale motive din basmele rromilor, de aceea unele au o notă de suprarealism”, în opinia lui Rajko Djurić), Ivan Mihailovici Pančenko (pseudonimul de artist: Ivan Romano. Adio, şatra mea este titlul primului său volum de versuri, publicat în 1968. Rajko Djurić vede în creaţia lui Ivan Romano o creație modernă şi spiritualizată în conţinut şi formă), Alexandr G. Beljughin (pseudonim: Leksa Manušs [1941 – 1997]), un traducător rrom foarte important. A tradus în limba rromani celebra Ramajana), Myhailo Hryhorovich Kozimirenko (un alt traducător rrom, de data aceasta din Ucraina, care a tradus în rromani o bună parte din creațiile de secol XIX ale lui Taras Şevcenko, traduceri publicate în 1996 la Kiev sub titlul ,,Dumi mire”).
În Iugoslavia, Rajko Djurić îi menționează pe: Milan Begović (dramaturg: Venus viatrix, Aventurile din faţa uşii, Omul lui Dumnezeu, Un iaht american în portul din Split, Un Diogene croat) și romancier (Inima batjocorită, Gutuia din geamantan şi Stafiile din castel), Gina Ranjičić (considerată întemeietoarea literaturii scrise a rromilor de pe teritoriul fostei Iugoslavii. A fost adoptată de o familie de origine armeană, iar această familie s-a ocupat de instruirea acesteia. A scris mai multe poezii care au fost publicate ulterior de către etnologul transilvănean Heinrich von Wlislocki), Rajko Djurić (a publicat în anul 1969 la Belgrad volumul de versuri Rrom rodel than telal kham [Rrom ce-şi caută loc sub soare], considerat prima carte de poezie în limba rromanidin fosta Iugoslavie, a alcătuit prima Istoria literaturii rromilor în limba germană), Slobodan Berberski, Jovan Nikolić (volumul de versuri Oaspetele de nicăieri, în ultimul său ciclu intitulat Paznic de noapte[17],“poetul descrie lumea care-l înconjoară într-un fel asemănător cu Ionesco în dramele sale şi Fellini în filmele sale”, ne spune Rajko Djurić), Ali Krasnići (unul dintre foarte puținii dramaturgi rromi) a scris mai întâi dramele Romano ratvalo abăv [Nunta însângerată a rromilor] şi Cära me, cära tu [Un pic eu, un pic tu]. În 1981, sub titlul Čergarendje jaga [Focurile cergarilor ], Ruždija Sejdović, Ljatif Demir (cel care realizează prima traducere a poeziilor lui Lorca în limba rromani).
Perioada „clasică” a literaturii rrome cuprinde o parte din autorii amintiți mai sus. Dacă literatura rromilor s-a rezumat, în general, la traduceri de texte din literatura universală, la publicarea unor culegeri de folclor, la realizarea unor volume de poezii care abordau teme sociale și istorice, odată cu Mircea Lăcătuș,Viorel Gongu, Emil-Iulian Sude, se observă o distanțare față de poezia ,,clasică”. Această distanțare este vizibilă atât la nivel tematic, cât și la nivel tehnic, stilistic etc. Desigur că nu pot fi ignorate demersurile unor poeți precum Kārlis Rudevičs (probabil primul poet suprarealist), Bronislawa Wajs și a altor poeți importanți ai literaturii rrome “de început”.
Din nefericire, atunci când vorbim despre o literatură rromă, luăm în considerare – aproape întotdeauna – poezia rromă. Din cauza stilului de viață nomad al unor categorii de rromi, grupate după meserii sau dialect, genul epic nu s-a putut dezvolta foarte mult. Iată de ce nu putem vorbi fără rezerve despre un roman rrom.
Puține exemple de scriitori rromi nomazi, cum au fost Matéo Maximoff, căldărar născut în Franța (1917-1999), care a scris Les Ursitory, Le prix de la liberté, La septième fille, Condamné à survivre, Vinguerka, Ce monde qui n’est pas le mien, Routes sans roulottes, Dites-le avec des pleurs (ultimele două au caracter autobiografic),sau piteșteanul Valerică Stănescu (născut la Bug, în anul 1943, la aproximativ un an după deportarea rromilor în Transnistria), au publicat mai multe romane, constituindu-se în acest fel un început al literaturii rrome europene.
[1] (Daniel Cristea-Enache în Ediția 5/ 2017 Viața Românească, Poeții de azi).
[2] Înființat în 24 ianuarie 1931.
[3] Rajko Djurić, op. cit., p. 27.
[4] idem
[5]1893-1955
[6] Julieta Rotaru: Pushkin la Teatru ,,Romen” din Moscova, în ,,Caleidoscop rus”, nr. 9-10/ 2016.
[7] Ibidem, ,,Caleidoscop rus”, nr. 10/ 2016, pp. 8-10.
[8] 1895-1959
[9] 1903-1989
[10]Autori precum Alexandr Ghermano şi Ivan Ivanovici Rom Lebedev au scris printre altele şi nemijlocit pentru acest teatru. Director al teatrului ,,Romen” a devenit în anul 1937 M. Ianşin, care lucrase mai înainte ca regizor la renumitul Teatru Artistic din Moscova (MAT). O dată cu el au venit regizorii B. Voroşilov, P. Lesli şi V. Sahnovski. Una din cele mai bune puneri în scenă ale acelei vremi a fost cea a piesei ,,Nuntă însângerată” de Federico García Lorca, care, după aprecierile a numeroşi critici şi istorici de teatru, a exercitat o influenţă artistică hotărâtoare asupra teatrului ,,Romen”. După Ianşin, care a condus teatrul timp de cinci ani, director a devenit S. A. Barkan, iar din 1951 această funcţie i-a revenit lui N. Sličenko.
[11]Șătrărița
[12](1911-1983).
[13],,Zilele noastre”
[14](1903-1977)
[15] ,,Drumul rrom”
[16](1917-1978)
[17](Nikolić a lucrat ca paznic de noapte la o bancă belgrădeană)