IONEL BUȘE
Pornind de la ideea că democrația este insuficientă, dacă pleacă numai de la interese, ea trebuie să îndeplinească criteriul angajamentului moral în cadrul unui civism întreținut de valori, noi ce democrație construim cu morala pe care am moștenit-o? Dacă românii își au, mai curând, strămoșii în comunism decât în daci (via Lucian Boia), înseamnă că etica acestei religii politice mai stă încă la temeiul democraturii noastre.
Câștigând detașat alegerile parlamentare, la care mulți oameni dezamăgiți nu s-au prezentat la urne, pe un program populist și pe alocuri naționalist, partidele unor grupuri de interese (celelalte grupuri de interese se află în opoziție!) și-au început guvernarea în mod original, adică așa cum au fost învățate. În primul rând, au dat ce au promis: salarii, pensii etc. Un lucru bun! Dar și un cadou electoral otrăvit pentru cei care, în nevoie fiind, sunt considerați veșnic asistați. Priviți așa-numitele regiuni roșii, sunt și cele mai sărace de aproape trei decenii. Fără îndoială că sunt mai multe cauze, dar ce investiții au făcut aici baronii lor politici, indiferent de culoare, în afară de buzunarul propriu și al clientelei lor?
Mai rău, însă, de-atât, e vorba de încălcarea repetată a principiului demnității umane, un principiu esențial în etica protestantă, fără de care, din păcate, nu poate exista democrația. Când Immanuel Kant scria că o ființă morală acționează din datorie față de oameni, iar adevăratul filantrop din iubire poruncită, nu patologică, egoistă, fariseică, el trimitea, implicit, la ideea rațională de demnitate. Toți oamenii sunt ființe raționale, valori în sine, și trebuie respectați în aceeași măsură. Modalitatea cinică de a obține votul nu recunoaște în asistat nici cea mai mică urmă de umanitate. Acesta nu este decât un mijloc egoist, de care baronul său politic se folosește. Îi dă ceva, de obicei puțin, pentru că nu-l consideră un egal valoric, decât în retorici sociale sforăitoare, și îi ia ceea ce ar trebui să conteze cel mai mult: demnitatea. În felul în care-i dă, el îi arată cine e stăpânul.
Celui pe care îl legi de moșie ca pe un iobag, arătându-i că de tine depinde supraviețuirea lui mizeră de asistat, îi răpești ce are mai de preț: posibilitatea de a fi o ființă umană demnă. El este pur și simplu un iobag și atât. Un iobag (care robotește pe moșia ta electorală!), făcut să-ți faciliteze accesul la banul public, agonisit, în special, pe spatele acelor tineri din multinaționale, despre care spunem mereu că ne jupoaie de vii. Fapt adevărat, de altfel! Mai ales pentru cei de la vârful puterii. A se vedea cât de jupuiți stau în vilele lor luxoase de aici și de aiurea, construite, nu de puține ori, din comisioanele grase ale companiilor!
Poate vi se pare că demnitatea e un lucru mărunt, spre deosebire de creșterea pensiei sau a salariului. Este, fără îndoială, un lucru mărunt pentru ciorditorul de serviciu care te aranjează la repezeală. Ba chiar pentru votantul care se gândește că banii, chiar dacă au miros electoral, servesc la a cumpăra o bucată de pâine în plus. Pragmatică mizeră a supraviețuirii! Numai că, negociindu-ți demnitatea mereu în pierdere, o înstrăinezi la pachet cu libertatea și cu posibilitatea de a scăpa din acest cerc vicios, de această minciună perpetuă, care pe termen lung distruge generații, luându-le șansa la un mod de viață european.
Vă mai amintiți care era salutul românesc în Occident? Se exprimă în mod tacit, după cum vedeți, și la urne, într-o complicitate absurdă. S’il vous plaît, Messieurs, Mesdames!... Demnitatea umană nu este o calitate naturală, ci una de ordin cultural. Ea trebuie, așadar, cultivată! Cine s-o cultive? Cei care au numai aroganță și dispreț față de oameni, dar se dau salvatorii nației? Reformatori din instituții de mucava care se prostituează pe la diverse posturi de televiziune pentru imaginea interesului mercantil?
Avem încredere în ei, pentru că ne dau. Lăsați-i să-și facă treaba! Adică, să ne dea! Tragică iluzie! Spre deosebire de bani, libertatea nu se cerșește, libertatea se ia pur și simplu! Cei din Piața Victoriei, manipulați de multinaționale, de Soros, de ONG-urile vândute străinilor, de le-a sărit în cap și Academia cea Română (care ne spune să fim demni în fața Europei, a străinilor, patrioți, uniți, să ne păstrăm indentitatea, dar nu ne spune că identitatea se păstrează prin demnitatea care se clădește, în primul rând, acasă!) au făcut un lucru extraordinar, au produs ruptura. Nu e ruptura de care vorbesc atâtea jalnice casandre ce vestesc scindarea societății și pierderea țărișoarei! E ruptura cu… democratura! Europa, tehnologiile moderne, priceperea de a robi în multinaționale au format o clasă de mijloc tânără, care nu mai acceptă nici să fie ciordită, nici să fie asistată. Această generație care a sancționat actul imoral din seara zilei de 31 ianuarie, nu a sancționat pe X sau pe Y, produșii Epocii de Aur, și nici măcar un act iresponsabil, ci pe românul generic al democrației originale: Ciordache. Ea întruchipează patriotismul, unitatea și indentitatea! Vreți s-o taxați pentru că și-a adus copiii în Piață și n-a plecat încă în Occident? Aduceți minerii din subteranele minții voastre! Aduceți-i, pentru că oricum acești copii nu vor uita niciodată lecția de civism din februarie, după decenii de cinism aplicat părinților și bunicilor lor!
Or vrea icșii și igrecii să manipuleze sărbătoarea, agenturili ungurești, rusești, companiili străine etc., un lucru e sigur, începem să ne reconstruim temeiul moral. Ce ne-a mai rămas din tradiția bunului-simț, ce ne-au mai dat alții din valorile lor (am intrat în Europa, așa firavă cum e ea astăzi, nu ne mai păcăliți!), plus energia solidară a tinerilor noștri, toate s-au văzut în lumină, în aceste zile. Și nu numai la noi, ci în toată lumea. Jos laba, Ciordache, de pe Piața Victoriei! Pentru că tu n-ai altceva decât labă, pe când eu, mi-am redescoperit urletul demnității și vin cu el spre tine! Păzește-te! Mulțumesc iubitorilor mei stăpâni, care m-au adus la sărbătoare și mi-au redat libertatea, după ce mineriadele și lacheii democrației originale mi-o căsăpiseră în Piața Universității.
Acestea sunt doar câteva gânduri ale unui ciobănesc românesc, care #rezistă și acum în Piața Victoriei: Îmi vine să urlu, Ciordache! Nu-l luați în seamă, e tot o jigodie vândută miliardarului Soros. E jigodia de Diogene (Câinele). Singurul cerșetor pe care-l prețuiesc…