Autistul

DAN CIUPUREANU

 

@desideria mitzeac
@desideria

 

 

PERSONAJE:

ION (12-13 ani)

CRISTINA (30-35 ani)

OVIDIU (40-45 ani)

BEATRICE (35-40 ani)

ANA (15-16 ani)

 

SCENA:

Se petrece într-o bucătărie spațioasă, modernă. Cele cinci persoane stau la o masă mare, de lemn, beau diferite sucuri și discută. Ion, un puști cam pe la doisprezece ani, este într-un capăt al mesei și nu vorbește aproape deloc – gândurile sale se vor auzi în difuzoare. În celălalt capăt al mesei stă Ovidiu, iar în lateral, mama lui Ion, Cristina, nevasta și fiica adolescentă a lui Ovidiu, Beatrice și Ana.

 

BEATRICE

E ultimul pahar de suc în seara asta!

 

GÂNDUL LUI ION

Așa ai zis și aseară.

 

ANA

Ultimul, promit!

 

GÂNDUL LUI ION

Așa ai promis și aseară.

 

OVIDIU

Dar las-o, tu, e doar un suc de portocale, ce Dumnezeu?

 

GÂNDUL LUI ION

Sucul ca sucul… pun pariu că pocitania asta fumează.

 

CRISTINA

Dar mai lăsați-o bre, să respire și ea.

 

GÂNDUL LUI ION

Unde era libertatea, onoarea, corectitudinea

întruchipată…

 

BEATRICE

Ce s-o las, Cristino, că acasă bea tone. Și la televizor

au zis că nu e bun. Da, da, chiar un doctor renumit.

 

GÂNDUL LUI ION

Bine că nu au zis să bagi capul în veceu și să tragi

apa…

 

OVIDIU

Ai bă, Ioane, dar pe-aia cu exstratereștrii care se

ascund printre noi, ai citit-o pe net?

 

ION

Mmmmm…

 

CRISTINA

Ăsta doarme pe el!

 

GÂNDUL LUI ION

Zise extraterestrul dintre noi.

 

BEATRICE

Lasă-l fată în pace, nu s-o simți bine…

 

ANA

Dar nu a băut suc de portocale.

 

OVIDIU

Noi să fim sănătoși! (ridică paharul)

 

GÂNDUL LUI ION

Voi și câțiva vecini.

 

ANA

Mami, eu mă duc să stau în pat.

 

BEATRICE

Iar să stai pe nenorocita aia de tabletă?

 

CRISTINA

Las-o bre, e vârsta.

 

GÂNDUL LUI ION

Vârsta la care își ridică codița, tu știi mai bine.

 

OVIDIU

Bine, dar dacă vin și te găsesc pe tabletă ai căcat

steagul cu mine.

 

GÂNDUL LUI ION

Pentru patrie… în locul ei aș fugi de-acasă cu un

metalist bărbos și gras.

 

ANA

Să mă treziți când plecăm. (se ridică de la masă)

 

BEATRICE

Dă să te pupe mama! (o pupă)

 

GÂNDUL LUI ION

Dă să te pupe mă-ta… (Ana părăsește scena)

 

CRISTINA

Bănuiesc că vă e și vouă greu să o creșteți…

 

GÂNDUL LUI ION

Să o dreseze!

 

OVIDIU

Cristina, știi cum e? Toată viața te lupți pentru

educația ei, și mâine – poimâine îți scapă din mână.

 

GÂNDUL LUI ION

Din lesă…

 

CRISTINA

Dar e foarte cuminte Ana.

 

BEATRICE

Cum o crești așa o ai…

 

GÂNDUL LUI ION

Ca pe un câine.

 

OVIDIU

Uite, Costică și cu mine, Dumnezeu să-l ierte… când

eram tineri nu ne scăpa nicio fată…

 

GÂNDUL LUI ION

Tata mi-a povestit că ai făcut laba până la douș’patru

de ani.

 

OVIDIU

… și mă gândeam acum… cum aș suporta eu s-o văd pe

Ana a noastră cu vreun hăndrălău?

 

GÂNDUL LUI ION

Ai face spume la gură…

 

BEATRICE

Exagerezi! La vârsta ei e chiar indicat să aibă un

prieten.

 

GÂNDUL LUI ION

Sau mai mulți…

 

CRISTINA

Păi da, măi Ovidiule, doar nu poți să le ai pe toate.

Femeile au nevoie de libertate.

 

GÂNDUL LUI ION

Sărăcuțele…

 

OVIDIU

Așa sunt eu, mai posesiv.

 

GÂNDUL LUI ION

Mai onanist, vrei să spui. Dacă o mai futeai pe Beatrice

nu mai erai așa frustrat.

 

OVIDIU

Ia zi, Ioane, tu ai o gagică?

 

GÂNDUL LUI ION

Aș îngrămădi-o puțin pe Ana în patul vostru, când nu

sunteți acasă.

 

CRISTINA

Ioane! Te faci că nu auzi?

 

BEATRICE

Lasă-l, o fi obosit.

 

CRISTINA

Să se ducă să se culce, domnule, dacă e așa obosit.

 

GÂNDUL LUI ION

Iar vrei să scapi de mine să-i lingi p-ăștia-n cur?

 

OVIDIU

Se culcă el când are chef, e obosit.

 

GÂNDUL LUI ION

Obosită e mă-ta.

 

CRISTINA

Beatrice, aproape nu ai riduri deloc, cum faci?

 

BEATRICE

În fiecare dimineață și în fiecare seară, înainte de

culcare, mă dau cu cremă. E și normal să n-am riduri.

 

OVIDIU

Iubita mea frumoasă! (o sărută)

 

GÂNDUL LUI ION

Pune-o pa masă! Bagă-i limba-n gură! Rupe-i chilotu’!

Fute-oooo băăăăă!

 

CRISTINA

Vai, ce drăguț…

 

GÂNDUL LUI ION

Ți s-a făcut și ție de una mică…

 

BEATRICE

E așa de tandru cu mine…

 

CRISTINA

Mie nu-mi lipsește niciun bărbat.

 

GÂNDUL LUI ION

De-aia ești isterică.

 

OVIDIU

Într-o zi va veni momentul când va trebui să găsești pe

cineva. Cineva demn pentru voi.

 

GÂNDUL LUI ION

Așa ca tine? Nu vrei tu să fii tăticul meu? Să-mi dai

suc de portocale și să mă înveți la fete?

 

BEATRICE

Da, fată, să aibă grijă de voi…

 

CRISTINA

Ne descurcăm și așa…

 

GÂNDUL LUI ION

Uite-o cum se fâstâcește…

 

CRISTINA

Ionuț e diferit…

 

GÂNDUL LUI ION

Zi handicapat!

 

CRISTINA

Are tabieturile lui și nu cred că ar suporta…

 

GÂNDUL LUI ION

Să văd cu coada ochiului cum i-o atingi pe sub masă?

 

BEATRICE

Aiureli!

 

OVIDIU

Un bărbat adevărat trece peste orice.

 

GÂNDUL LUI ION

Așa ca tine, voiai să spui.

 

CRISTINA

Și mă gândesc tot timpul la Costică… de când nu mai

e…

 

GÂNDUL LUI ION

De când nu mai e îmi zici că nu vorbesc din cauza lui și mă drăcui cu toți sfinții și cu porcul de tata.

 

BEATRICE

Dar trebuie să lupți, ce naiba?

 

OVIDIU

Trebuie să treci peste.

 

GÂNDUL LUI ION

Nu vrei s-o ajuți tu să treacă? O mângâiere, un gâdilici pe coapsă…

 

CRISTINA

Cum vă petreceți sărbătorile?

 

GÂNDUL LUI ION

Ca o familie de oligofreni.

 

BEATRICE

În familie, nu am prevăzut nimic special.

 

GÂNDUL LUI ION

Cum spuneam…

 

CRISTINA

Vai, ce frumos!

 

GÂNDUL LUI ION

Să nu amețești! La cât îți dai ochii peste cap…

 

OVIDIU

Dacă ne ajută Dumnezeu, trecem și anul acesta cu bine.

 

GÂNDUL LUI ION

Poate vă ajută să vă scărpinați în cur când vă mănâncă.

 

Ana apare somnoroasă pe scenă și se așază la masă.

 

BEATRICE

De ce te-ai trezit, mamă? (o mângâie pe cap)

 

GÂNDUL LUI ION

Trebuia să dormi, ce dracu’.

 

ANA

Am visat urât…

 

GÂNDUL LUI ION

Se făcea că motociclistul gras și cu burtă era ta-to.

 

BEATRICE

Ce-ai visat, iubita mea?

 

GÂNDUL LUI ION

Să vadă dacă aveai voie…

 

ANA

Am visat că Ion rupea hainele de pe mine și mă sugruma.

 

OVIDIU

Așa, Ioane?

 

GÂNDUL LUI ION

Mai adaugă. îmi place.

 

CRISTINA

E doar un vis.

 

OVIDIU

Dar e aiurea!

 

BEATRICE

Ovidiu!

 

GÂNDUL LUI ION

Azorel!

 

OVIDIU

S-a făcut târziu…

 

GÂNDUL LUI ION

În sfârșit!

 

CRISTINA

Dar mai stați, vă rog!

 

BEATRICE

Până la urmă tot va trebui să plecăm.

 

GÂNDUL LUI ION

Altfel nici nu-mi imaginam.

 

ANA

Mi-e frică de Ion.

 

BEATRICE

Nu vezi, mamă, ce drăguț și ce cuminte e?

 

OVIDIU

Ăștia de tac mâlc pun multe la cale.

 

GÂNDUL LUI ION

Dacă-ai ști… Azorică.

 

CRISTINA

Ioane! Zi și tu ceva, ce Dumnezeu?

 

BEATRICE

Dar lăsați, domne, copilul în pace.

 

CRISTINA

Ioane!

 

OVIDIU

Ioane! (se ridică de pe scaun)

 

GÂNDUL LUI ION

Hai, să vă văd.

 

CRISTINA

Ioane! Zi ceva! (se ridică de pe scaun)

 

ANA

Mi-e frică de tine! (se ridică de pe scaun)

 

BEATRICE

Ioane, zi, mamă, ceva! Să te auzim și noi, puiuț. (se ridică de pe scaun)

 

ION

Luați loc la masă, vă explic.

 

Toți se așază și așteaptă câteva momente cu sufletul la gură. Ion se ridică în picioare pe scaun, urcă pe masă, își ridică mâinile în aer și face o piruetă, apoi face o plecăciune și se așază la masă. După un moment lung de tăcere, ceilalți  aplaudă furibund.

 

 

 

Cortina.