DANIELA HENDEA s-a stabilit în Statele Unite în 2007, după o escală de cinci ani în Stuttgart, Germania. Pe lângă condiția autismului, cea a emigrarii, a vieții în trei țări pe două continente, reprezintă o temă majoră pe care o abordează în scris. Poemele și traducerile ei au mai apărut în revistele de cultură Familia, Caiete Silvane, Apostrof, Alchemia.
Un pas înainte, unul la dreapta, unul înapoi,
unul la stânga, un pas înainte, unul la dreapta,
mă prind în square dancing cu ușile glisante,
care traduc literal fiecare gest
executat în raza de acțiune.
Bărbatul tânăr în jachetă galbenă-mi urează
c-un înclinat din cap la fiecare
deschidere welcome to [orice supermarket american],
îmi înmânează pliantul cu ofertele zilei, anticipează
apogeul primul meu pas pe sub senzori. Osmoza
de la lumina naturală la cea artificială se petrece
pe fundalul în culori greu de-ndurat al fructelor,
legumelor din lădițele ce încadrează intrarea.
În spate port rucsacul burdușit, ispitesc
o potențială victimă care să nu-și poată-năbuși
mirarea tu pari de parc-ai fugit de-acasă, cum
mi se șoptise-n ureche, într-un accent perfect
american la coadă-n cinematograful din Stuttgart,
care proiecta în fiecare marți
pelicule-n limba engleză.
Mă echipasem potrivit pentru a o pune
în scenă, starea de confort dosită-n bagajul
de cală, zăcând în depozit de aproape-un
deceniu. Cu mirosul ei emanat din căptușeală în nări,
o zgândăr sub lumina de halogen a neoanelor, printre
oamenii care mișună pe culoarele acestui templu
mercantil în care statuetele arborează valori
nutriționale. Traiectoria se poate prevedea,
se respectă aceleași reguli ca-n trafic, prioritate
de dreapta, nu se așteaptă nimeni la contact vizual,
doar la un zâmbet reflex, un politicos I’m sorry,
când ne ciocnim cărucioarele-n grabă.
Dau ocol
caselor de marcat unde robotește vreo casieriță,
mă așez în fața terminalelor self check-out. Ecranul
unuia mă instruiește temeinic, execut
instrucțiunile pas cu pas, de teamă
să nu afișeze la cea mai mică ezitare see
an attendant for assistance. See în acest caz
ar include și schimb de cuvinte. Experimentul
meu ar eșua.
Scanez codul de bare al cutiei cu salată
de curcan și afine uscate, al sticlei
de kombucha cu gust de piersică și mentă. La final
se derulează din fantă un „Thank you” în cerneală călduță
pe bon, care nu așteaptă reciprocitate. Mă refugiez
în cafeneaua din interiorul supermarketului, after hours,
la capătul tejgelei care se-ntinde pe toată
lungimea ferestrei. Grill-ul, părăsit. Lumina relevând
meniul zilei, stinsă. Toate scaunele împinse sub mese.
Cu o lingură de plastic scobesc salata din cutie,
o-ntind omogen pe suprafața unei jumătăți de
bagel. Primul lucru
după ce cobori din avion, să mânânci un
bagel, m-a povățuit accentul perfect
american de la care mă așteptasem
să mă oprească.
După ce-am debarcat la Chicago O’Hare, am dat
o raită pe la ghișeul înzestrat cu ofițer de securitate,
fără opțiunea de-a tăcea la-ntrebarea Is your visit for
Business or Pleasure?
Ușile s-au deschis numai după blitzul
aparatului de făcut poze biometrice, colectarea
de amprente, ridicarea ochilor lor de pe viza validă
din pașaport cu urarea Welcome to
The United States of America.
Apoi mi-am tras sufletul pe o băncuță la Starbucks,
am molfăit un bagel uscat. De pe coperțile
înșirate-n librăria de alături mă orbea
un zâmbet care mi s-a întipărit în minte, mai târziu
aveam să-l atribui celebrului pastor texan
care propăvăduia evanghelia prosperității.
Ursulețul de pluș cu o inimă roz aplicată, de sub
axila căruia atârna eticheta de preț, mă fixează
fără teamă cu niște ochi de mărgele, cu buze
brodate. Scârțîtul
taburetului tapițat cu vinilin marchează
Uvertura. Știu
că dacă-mi îndrept ochii spre farurile mașinilor
care trasează dâre pe asfaltul îmbibat de ploaie
se va declanșa manivela: singurătatea primelor
luni stratificându-se lent în falduri moi de vatelină.
Când am silabisit în gând, cu ochii
la viza proaspătă din pașaport,
A-me-ri-ca, nu-mi imaginam
un teren de baseball cu zăpada
până la genunchi, în Kansas.
Dacă am survolat prin hublou ghețarii
din Antarctica, n-a fost
să mă-mpotmolesc la câțiva pași de stația
unde pufăie cu motorul pornit autobuzul
de 8:30am spre universitate.
Repet cu voce tare A-me-ri-ca! Silabele
se sparg în particule almost as pure as
snow.
Îmi atârn rucsacul pe spate, trec
din semiîntuneric la lumină. Iau colțul
pe lângă bărbatul în jacheta galbenă cu blazonul
supermarketului pe piept. Dăm sincron
din cap Thank you for shopping with us, have a lonely
night, îmi urează. Probabil a spus lovely. Mă opresc
înainte de-a mă dibui ușile glisante. Au așteptat
înțepenite până mi-am găsit cuvintele. Thank you
very much. You, too.
Vântul mă ia-n primire, îmi smulge
capișonul, îmi împroașcă stropi de ploaie
în ochi, pe obraji, în păr, prin inciziile
dintre capsele de la geaca de fâș.
Accent
Inflexiunile din vocea mea
bălăngănesc
portița-ntredeschisă prin care
necunoscutul strecoară
întrebarea. Where is your accent
from? scrutează politicos
trecutul.
Am sesizat un beautiful accent,
nu m-am putut abține să nu-ntreb.
Accentul meu vine de unde vin și eu.
Împreună cu accentul meu am trecut
prin detectorul de metale,
prin aparatele cu raze X.
Dintre buze accentul
se umflă-ntr-un balon de chewing gum pe cale să
plesnească. Înăuntrul lui
mă dau de-a rostogolul
pe suprafața limbajului
local.