IULIANA LUNGU scrie despre identitate, despre feminitate și acceptarea/ rediscutarea genului; poemele ei sînt un ritual de purificare și eliberare de prejudecăți, șabloane, un ritual aparte care privește sinele și adevărul. Poemele ei vorbesc despre cutumele, tiparele care ne-au fost impuse de societate, despre rușine, vinovăție, cenzură, dar mai ales despre vina și rușinea de a fi tu însăți, de a fi femeie. Iuliana asumă partea feminină și bine face! destructurînd limbajul, adevărul devine violent și violență. Poemele ei refac o hartă a condiției femeii, o hartă istorică și mitică, care dezvăluie dintre bandaje și triumful. (Medeea Iancu)
[Decorul
zile(lor) noastre:
no one should
suffer in silence.
ascult forgotten places
după o discuție
avută cu tine despre abuz.
îmi spui că nu:
le-a violat.
doar
le-a pipăit.
doar
le-a pipăit.
doar.
Have you had more
temporary clicks in your life,
or did they last?
***
îți spun: nu-mi iese
din cap bebelușul
rămas fără
mamă la naștere.
sindrom hemoragic
acut. fiecare fată cu
tatăl ei alcoolic,
știe ce
înseamnă
abandonul. fiecare fată cu
tatăl ei alcoolic,
știe ce
înseamnă
autismul. fiecare fată cu
tatăl ei alcoolic
știe cît de
ușor trece
pumnul prin
geam. fiecare fată cu
tatăl ei alcoolic are
mirosul accentuat
de-a doua zi.
fiecare fată cu
tatăl ei alcoolic
poartă rușinea
pe față. nu
mă așteptam
să văd omul.]
Femeia a vorbit:
(Angry and warm
and witty and wise)
Eu sînt. Oglinda în
care Tu vezi
ce nu poți îndura
în tine, Eu sînt.
peste tot
(formă de artă)
hărțuirea ta.
Corul:
Doamne Dumnezeule!
Doamne Dumnezeule!
Oooo,
aaaa
plaa
uuuu
dați,
chiar vă place?
pornografia
ne bîntuie literatura
azi de ziua lui,
Eminescu ne spune:
“în lupanare
de cinisme și de lene,
Cu femeile-i pierdute
și-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ați pus averea.”
Nerușinat,
trivial,
indecent,
grosolan e
adevărul tău femeie
despre lume.
După gesturi și grimase…
pare-a fi un manifest
obscen. Se
vor înlătura
cuvintele (re-
produc emoția
originară):
curvă,
prostituată,
ură,
ejaculare,
viol,
victimă,
rău,
România,
mama și fiica,
sex,
abuz,
penis,
lung,
negru,
pîntec și
alte organe
genitale,
spuse la microfon
de orice fată
deghizată în
băiat. Femeia:
“E o artă, șșșt:
te critică toată
lumea!”:
De Ziua Culturii Naționale
serbăm:
disciplinat – extaziați de
alcool și alte mirodenii
din cîrnații
făcuți de tata, armonioși,
aducem ofrande lui,
după caz, loc, gen și
alte criterii
tradițional știute.
Printre altele,
dați căutare pe Google,
pentru titluri incendiare:
„Cum să te sinucizi literar”:
profund, cu articulări
perfecte ale
sentimentelor, trăirilor,
realităților și viselor,
în aceeași măsură.
cu O voce:
(Angry and warm
and witty and wise)
feminină,
în același timp.
poemele Se citesc
cu voce tare, Se analizează
închizînd cartea,
e important să gîndești.
Mult.
șocați de adevăr(atul)
sens al cuvîntului.
e o crimă, citez:
“…să scrieți așa trist, doamnă!”
“Fiți mai veselă!”,
„Viața e frumoasă – de ce nu
vedeți părțile bune?”.
am încheiat citatul.
Pentru că omul
are nevoie
de
idealizare prin:
– cuvinte frumoase
– rugi înălțătoare
– culori vesele
– lumină
– răpirea din serai
(nu e scena din
opera lui Mozart)
să se țină
departe de
el pe pămînt,
ceea ce nu
Se încadrează în
cer. perturbarea, zen-ul
lui de zi cu zi
(creat cu sclavie),
se plătește
scump. citez:
anti-feministele (și misogine)
sunt femeile, din păcate?
argumentul suprem?
Da, ați ghicit,
Feminitatea!
Cum își pierd aceste militante
sensul pentru care au fost create (!),
cum nu pricep ele că
trebuie să stea în banca lor
să se ocupe de iubit,
că asta le e menirea.
cum le-au dispărut lor
sensibilitatea și profunzimea
înțelegerii sensului vieții.
Ei bine,
feministele (re)cunoscute de
mine sunt:
feminine,
sensibile,
sincere,
au caracter,
nu se îndoaie niciodată,
sunt serioase
în tot ceea ce fac.
Antigona:
Poemul rostit de
mine pe scenă,
alături de
bărbați, e patriotic –
iubirea de țară
nu înseamnă
ode nesfîrșite,
cu tricolorul și stema
fluturînd!
să suferi pentru tot ce-n
lume e
greșit, să plîngi
liber de mic,
să fii crescut în adevăr,
să poți trăi
în secolul XXI,
Și Eminescu
ar vorbi
la fel!
tu, Rada, spui mereu:
femeia, femeia, femeia
e de vină!
Mircea Eliade, citez:
”Comportamentul
uman văzut
dintr-o perspectivă
organică: sunt
anumiți oameni care
se comportă în viață
ca
un stomac,
alții
ca
un ficat,
alții
ca
un sex,
ca
un creier, etc.
De remarcat numărul
considerabil de
oameni
care se comportă
ca
organe minore
sau
obscure,…”,
am încheiat citatul.