Francesca Serragnoli s-a născut la Bologna în 1972. A absolvit Facultatea de Literatură Modernă și Științe Religioase la Universitatea din Bologna. A publicat volumele de poezie Șoldul pe care să sprijini un fiu (prima ediție Editura Bologna, 2003, a doua ediție Editura Raffaelli, 2012), Rubinul de marți (Editura Raffaelli, 2010) și Aprilie aici (Editura LietoColle – Colecția Pordenonelegge, 2016). Poeziile ei au fost traduse în limbile spaniolă, turcă, rusă, română, georgiană, franceză. În România îi apare volumul de poezie Aproape noapte la Editura Eikon, 2019, în traducerea lui A. Macadan.
( )
Traducere din italiană: Daniela Mărculeț
( )
( )Din Șoldul pe care să sprijini un fiu
( )
Când mă chemi
țâșnesc din glastră
râd frumos pieptănată
ca o mușcată extenuată
inima un tablou căzut
în spatele dulapului.
( )
( )Quando chiami
( )sbuco dal vaso
( )rido pettinata
( )come un geranio sfinito
( )il cuore un quadro caduto
( )dietro l’armadio.
(
*
Din nou mă îmbrac
îmi leg șireturile dimineața
strâng.
Ridic jaluzeaua
lumina e un biscuit.
Ies și iată aceasta e ziua mea
încercuită într-un caiet.
Prefer să mă plimb.
Se întâmplă să mă-ntorc spre întuneric
dacă nasul tău mă împunge în pat
îmi mișc mîinile pentru a-l găsi
și mă apăr
ca într-o isterie nemăsurată.
Dau cu capul de foc
ia te uită ce chip
sunt treizeci de ani aproape
degeaba în august.
Sunt o sămânță ce se rostogolește
caut întruchiparea, râd
către mine mâinile unei mame
ce mă ridică din leagăn.
Dar nu putem fi atractivi
doar atunci când plângem.
( )
( )Ancora mi vesto
( )lego i lacci al mattino
( )stringo.
( )Alzo la tapparella
( )la luce è un biscotto.
( )Esco ed ecco il mio giorno
( )cerchiato in un quaderno.
( )Preferisco camminare.
( )Capita che ritorno al buio
( )se il tuo naso punge nel letto
( )muovo le mani per cercarlo
( )e mi ferisco
( )come nelle pazzie enormi.
( )Batto la testa nel fuoco
( )guarda che viso
( )sono trent’anni quasi
( )gratuitamente ad agosto.
( )Sono un seme che rotola
( )cerco l’incarnamento, ridere
( )verso di me le mani di una madre
( )che mi solleva dalla culla.
( )Ma non si può essere
( )attraenti solo nel pianto.
( )
( )
( )Din Rubinul de marți
Aș fi vrut ca noaptea ta
să rămână cu a mea
să te apleci ușor printre cearceafuri
ca un răsărit ce rămâne continuu
primul gest
de lumină în lume.
Aș fi cules de pe jos
soarele ce-ți cade de pe chip
din acel zâmbet erodat de vânt
care coboară vertiginos spre mare.
În ochii tăi plecau și veneau
rândunelele, să se odihnească
ca atunci când pleoapele fac
acel zgomot de aripi ce se deschid.
În schimb se volatiliza încet parfumul tău
tăinuit în locuri
pe care doar câinele
ce latră în vânt le cunoaște.
Mă gândesc așa la tine
o seară albastră
ce îngustă ochii până la alienare
albă îndată
o lună cu cinci degete
ce-mi ține bărbia
și mă privește.
( )
( )Volevo che la tua notte
( )rimanesse con la mia
( )che tu sporgessi piano dal lenzuolo
( )come un’alba che rimane continuamente
( )il primo gesto
( )di luce nel mondo.
( )Avrei raccolto da terra
( )il sole che ti cade dal viso
( )da quel sorriso eroso dal vento
( )che scende a picco sul mare.
( )Nei tuoi occhi andavano e venivano
( )le rondini, per posarsi
( )come quando le palpebre fanno
( )quel rumore di ali che si aprono.
( )Volava via invece il tuo profumo
( )sepolto nei luoghi
( )che solo il cane
( )che abbaia al vento conosce.
( )Così ti penso
( )una serata blu
( )che stringe gli occhi fino a sparire
( )e subito bianca
( )una luna a cinque dita
( )che mi tiene il mento
( )e mi guarda.
*
Există oameni
care atunci când sunt mulțumiți
spală chiar și toate vasele
și stau toată seara
aplecați peste chiuvetă
pentru că un strop de fericire
mișcă tot corpul
și fiecare dansează cum știe mai bine.
Bucuria e un oaspete
ce aprinde râsetele
cum se aprinde un chibrit în noapte.
Chiar și astronauții se răsucesc.
( )
( )C’è chi
( )quando è contento
( )lava anche tutti i piatti
( )e ci sta tutta la sera
( )girato di schiena
( )sul lavello
( )perché un sorso di felicità
( )muove tutto il corpo
( )e ognuno balla come sa.
( )La gioia è un ospite
( )che accende il ridere
( )come si accende un cerino nella notte.
( )Anche gli astronauti si voltano.
( )
( )
( )Din Aprilie aici
( )
( )IV. Slava incertă a unei zile de aprilie
( )Poezii în plachetă zămislite cu contribuția Policlinicii Sant’Orsola Malpighi din Bologna (Pavilionul Albertoni, Departamentul de Geriatrie) și Spitalul Imola, în august 2015, în cadrul proiectului Cuvintele necesare, proiect îngrijit de Centrul de Poezie Contemporană din Bologna împreună cu Policlinica Sant’Orsola Malpighi.
( )
( )IV. Incerta gloria di un giorno d’aprile
( )Poesie uscite in plaquette, nate fra il Policlinico Sant’Orsola Malpighi di Bologna (Padiglione Albertoni, Reparto di Geriatria) e l’Ospedale di Imola nel mese di agosto 2015, all’interno del progetto Le parole necessarie curato dal Centro di Poesia Contemporanea di Bologna insieme al Policlinico Sant’Orsola Malpighi.
( )
( )Urgență Imola, Sala de așteptare
( )(…) Obscurității mele nu-i este foame ( )de pescăruși (…) ( )Harold William Temperley
Nu văzusem niciodată o piatră tristă femeie cu gura întoarsă gura plânsului înainte de a plânge bărbatul cu down își privește bumbacul iar ea cu braț vânjos îl gâdilă ca și cum se joacă femeile de altădată nu vorbesc, nu spun nimic acolo jos de unde se retrage gura noi nu putem merge i-am întâlnit din nou între lifturi asistenta: vine cineva să vă-nlocuiască? vă înlocuiește cineva vreodată? mamă ce se leagănă ca un pinguin cu rochie înflorată și poșetă mamă ce trece prin fața soarelui ca o lună mare umflată înconjurată de aură s-ar numi viitor nemișcat, praf fărâmițat o femeie în cărucior ce smulge din colțuri piatră din planetă, eternitate moartă o gaură neagră pare de-un negru nou bătut cu urme de cizmă unde piatra este întoarsă și râde spre cer iar plânsul are mii de picioare din care umbra vine și pleacă. ( ( )Pronto Soccorso Imola, Sala d’aspetto ( )(…) La mia oscurità non ha fame ( )di gabbiani (…) ( )Harold WilliamTemperley ( )Non avevo mai visto una roccia triste ( )donna con la bocca all’ingiù ( )la bocca del piangere prima di piangere ( )l’uomo down si guarda il cotone ( )e lei con il grosso braccio ( )a il solletico come sanno far giocare ( )le donne di una volta ( )non parlano, non dicono nulla ( )laggiù dove va la sua bocca ( )noi non possiamo andare ( )li ho incrociati di nuovo fra gli ascensori ( )l’infermiera: qualcuno le dà il cambio? ( )ti darà mai qualcuno il cambio? ( )madre che dondoli come un pinguino ( )con il vestito a fiori e la borsetta ( )madre che passi davanti al sole ( )come una grossa luna gonfia cerchiata di chiarore ( )si direbbe futuro immobile, polvere frantumata ( )che una donna col carrello tira via dagli angoli ( )pietra di pianeta, eternità morta ( )un buco nero sembra dal nero nuovo, ( )pestato con orme di ciabatta ( )dove la roccia è girata e ride al cielo ( )e il pianto ha mille piedi ( )che vanno e vengono dalla sua ombra.
( )
Spitalul Bellaria, Reanimare
(…) Acesta este sfârșitul, unicul meu prieten
( )sfârșitul (…)
( )Jim Morrison
Vei distinge doar lumina de abis
Rita viață ieftină, binale oprit
te privesc printre perdelele de plastic și fug
prietenă a statuilor
corp aspru pe care privirea-l dezmiardă
până la sângerare.
Rita năvod atârnat de un cui de aer
specie palidă, conturată de durere
urzică pe care o strâng în pumnul minții
un du-te vino din trandafiri și specii stranii de pietre
ochii tăi sunt doar unul pe care-l deschizi și pe care
lumina îl devorează ca un fluture de noapte.
Rita cavernă a chinului unde aerul
face o ultimă rotație în carusel, buimăceală
Rita lac ce reflectă omul care moare
viețuiește în pereți cu crucea sa.
Acum o Alleluya în arabă
întoarce piatra trupului tău
nu voi mai avea moarte unde să-mi depun zborul.
( )
( )Ospedale Bellaria, Rianimazione
( )(…) This is the end, my only friend
( )the end (…)
( )Jim Morrison
( )Distinguerai solo la luce dall’abisso
( )Rita scadente vita, cantiere fermo
( )ti guardo dalle tende di plastica e scappo
( )amica delle statue
( )corpo ruvido che lo sguardo sfiora
( )fino a sanguinare.
( )Rita rete appesa a un chiodo d’aria
( )pallida specie, ingombro di dolore
( )ortica che chiudo nel pugno della mente
( )via vai di rose e specie strane di sassi
( )sono i tuoi occhi uno solo poi che apri
( )che la luce divora come una farfalla notturna.
( )Rita caverna di dolore dove l’aria
( )fa un ultimo giro di giostra, giramento di testa
( )Rita lago che specchia l’uomo morente
( )che abita i muri con la sua croce.
( )Ora un Alleluya in arabo
( )gira la pietra del tuo corpo
( )non avrò più morte dove posare il volo.
( )
*
Intrare Noi Patologii
( )(…) Și tufa asta, ce pentru o mare parte
( )din orizont perspectiva-mi exclude(…)
( )Giacomo Leopardi
Apoi ea rezemată de un perete
încercând să-și aprindă o țigară
cu chibriturile, mâini contorsionate
ca rădăcinile născute pe stâncă
degete de nerecunoscut care fug
înspăimântate unul aici unul acolo
gambe aspre, picioare la fel
i-am împrumutat o brichetă
“sunt așa de 13 ani …”
credeam că e acolo pentru ea
„soțul meu s-a simțit rău în iulie, un accident vascular
părea mai bine azi noapte la 3
eu și fiica mea am sărit din pat
suna telefonul
am văzut-o cum îi tremura mâna
este bolnavă și convulsivă, se simțea rău
mi-a luat ceva timp să mă ridic și am luat un taxi
nu se mai poate face nimic
vreau să am grijă de el atât cât pot
am fost o viață împreună “
iar când s-a ridicat tremurând
cocoșată cu bastonul în mână mergând către ușa de sticlă
i-am văzut pașii aceia înalți dincolo de gardul viu
traversând imensitatea, atingând sfârșitul.
( )
( )Ingresso Nuove Patologie
( )(…) E questa siepe, che da tanta parte
( )dell’ultimo orizzonte il guardo esclude (…)
( )Giacomo Leopardi
( )Poi lei appoggiata a un muretto
( )che cerca di accendere una sigaretta
( )con i fiammiferi le mani contorte
( )come radici nate sulla roccia
( )dita irriconoscibili che scappano
( )spaventate una qua una là
( )le gambe dure, i piedi uguali
( )le ho appoggiato un accendino
( )“sono così da 13 anni…”
( )pensavo fosse lì per sé
( )“mio marito è stato male in luglio un ictus
( )sembrava migliorato stanotte alle 3
( )io e mia figlia siamo saltate sul letto
( )suonava il telefono
( )lei la vedevo tremava la mano
( )è malata è spastica si è sentita male
( )io ci ho messo un po’ ad alzarmi e ho preso il taxi
( )non si può fare più niente
( )lo voglio vedere finché posso
( )siamo stati insieme una vita”
( )e quando si è alzata traballante
( )gobba con il bastone incontro alla porta a vetri
( )ho visto quei passi alti oltre la siepe
( )attraversare l’immensità, toccare la fine.
*fotografiile provin din colecția personală a poetei, cu permisiune