ANDREEA RĂDUCANU

 

Octombrie, sub pat

 

O frunză aprinsă de soarele nuclear cade în baltă, nouă unde, nouă cercuri, Octombrie cade în noroi și rămâne prins acolo, în al nouălea cerc.

Soarele nuclear emite radiații nocive, unde reci de caldură.

Este toamnă din nou.

Credeam că scăpasem de anotimp, dar cumva mă prinde din urmă mereu.

Septembrie pare o parte din August, un colț rupt de vară, dar repede îți dai seama că a fost un colț dat de pomană, un colț deja stricat, cu mucegai în miezul său. Dar am mâncat colțul cu tot cu mucegai, îmi era foame de timp. Așa am ajuns repede la Octombrie și atunci am început să flămânzesc.

Nu mai pot mânca timpul, Octombrie este etern. Octombrie este încercarea imposibilă de a număra frunzele care cad, de a da jos noroiul de pe ghete, de a te îmbrăca potrivit normelor dictate de un soare nuclear ce emite unde reci de căldură. Octombrie este un zombie și singurul creier care îl poate sătura este al meu.

Octombrie mă înghite și ușor ajung în al nouălea cerc.

Aprind o țigară și încerc să elimin tendințele nihiliste de Octombrie.

Dar mă mișc prea încet, soarele nuclear a mai făcut o victimă, o frunză cade în baltă, Octombrie cade în noroi, împing frunza cu piciorul mai adânc în noroi, ghetele îmi sunt pline de Octombrie, o să-l port cu mine acasă, o să încerc să spăl ghetele, dar n-am să reușesc, am să le pun murdare sub patul de o singură persoană din căminele UVT, Octombrie o să devină monstrul de sub pat.

 

Coucher de Soleil Orange Foncé

 

Astăzi am aflat că cel care a spus că violența este arma celor slabi obișnuia să își bată soția.

Oare ce nu făcuse bine soția vânătă a pacifistului?

A stat în calea palmei grele plină cu pace ce tace atunci când lovește.

Singura care vorbește este durerea, vibrează prin oase și strigă în creier, reacție în lanț ca cea de fisiune nucleară.

Mi-am imaginat o posibilă conversație cu soția vânătă a pacifistului.

Voiam să o întreb dacă și ea poartă în creier un soare nuclear care emite radiații de durere la ani lumină după ce explozia a avut loc.

Voiam să o intreb dacă pacea toxică a soțului ei se simte în mâncare, sau de ce radiațiile nucleare continuau să mă mistuie chiar și după ce bomba nucleară a fost dezamorsată.

Voiam să o întreb de ce amintirile mele cu tata continuau să fie toxice chiar și după ce, în semn de purificare și răzbunare, i-am făcut o vânătaie pe mormânt, desenându-i un soare nuclear lângă nume.

Dar știam răspunsul deja, îl citisem în manualul de chimie în clasa a șaptea. Reacția de fisiune

s-a transformat în reacție de fuziune, transmutație elementară ce poate continua la infinit.

Tata dăduse naștere unui soare nuclear ce avea să ardă mii de ani de acum încolo.