NICOLETA NAP

 

***

mă întreabă ce fac
doar ca să deschidă discuția
înțeleg că vrea să fie ascultat/ă
(cum vrea toată lumea)
dramele curg
umflate
ca Dâmbovița după o ploaie zdravănă
apele se retrag
aproape de ora închiderii
doi câte doi
unul câte unul
pașii
(îmi amintesc că l-am auzit pe dracu
într-o noapte la Timișoara
dormeam în patul cuiva care murise suspect
-fiica prefectului?-
au răsunat pe stradă niște copite
două, nu patru)
și tu ce mai faci?
bine
stau în Bucureşti

într-un bloc de ștabi comuniști
mănânc salam de Sibiu
am parte de liniște şi
îmi amintesc nopți petrecute la Cluj, Timișoara

 

***

 

toți prietenii mei sunt pe Facebook sâmbătă noaptea
până și cei de care m-am despărțit cu zece minute în urmă
de la taxi până acasă traversez o șosea pustie
îmi afund bărbia în fularul cam gros pentru vremea de-afară
/stă liniștit înfășurat de jur împrejur/
suporturi stradale pentru biciclete
în fața instituției financiare
cuiburi goale
și luna plină
-momentul idilico-rustic în centrul metropolei
în timp ce ridic ochii spre cer-
înapoi la grilaj
în scară
târfele de la etajul doi
perie virilitatea apusă a portarului
ca să le lase clienții în pace
trafic de carne în direct
dare și luare de mită
abuz în serviciu
liftul mă ascultă
ridic ochii spre tavanul electric
respir
înapoi 

 

tablou # I

 

mă prezint în fața marelui mascul alb (occidental):
numele meu e Niki
sunt șmecheră, manipulatoare
tenebroasă, agresivă
nu sunt o femeie de bun gust

fac și eu umbră pământului

 

orașul plin de posibilități

 

a rămas doar povestea cu orașul plin de posibilități
vânturată pe buzele tuturor
între o ieșire și alta la bere
apoi ușa închisă etanș cu cele două yale
de parcă asta te-ar salva

cunoști modulațiile frigiderului
dar nu ai deprins
nevoia televizorului de a interacționa
cu o formă de viață umană
s-a stins
și nu-i nimeni să alunge întunericul

mai este antidot?

stai într-un colț
în marile centre comerciale
privește cum pulsează viața
în ritmul caselor de marcat

 

***

Moment de stranietate fantastică, azi, pe holurile instituției în care lucrez. Un funcționar bătrân, necunoscut, m-a oprit din alergătura de dimineață, mi-a zâmbit complice, ușor drăcește, și mi-a spus: “În iarna asta plec la Praga, ca să îți fac în ciudă!”.
Dintre toate orașele vizitate ori văzute în filme, fotografii, descrise în cărți, Praga mi-e cel mai aproape. Mi-am continuat drumul prin labirint, în altă realitate, cu hârțoagele în mână, în costumul meu negru.

***

Mă înspăimântă gândul că am ieșit dintr-o persoană.

***

mi-ai scris nişte rânduri despre ultimul împărat al Germaniei
trăia cu o mână imobilă, mai mică
la 1800 şi ceva
îi puneau carne de iepure proaspăt tăiat
zi de zi pe braţul mai scurt
/uite un prinţ cu viaţă de măcelar
uite un om îndrăgostit de mâinile mamei sale
de indexul ce ţintea erori gramaticale
în scrisorile fiului/
dramele noastre nu merită nici măcar un documentar