AirBnB

 

Decrețel, sociolog format in prima generație de după Revoluție (prea puțin practicant însă, spre marele său regret), persoană care nu a înțeles niciodată regulile cis-heteronormativității și pe care le-a ignorat (mai mult sau mai puțin) grațios. Mihaela Biolan aka Nico Baban și-a trăit aproape întreaga viață profesională în corpul unui expert în proiecte europene, în Romania și în Balcani, lucrând pe strategii de dezvoltare și proiecte de infrastructură. Asta până în ziua când s-a întrebat ce vrea ea să facă – nu ce se așteaptă de la ea <inserați aici depresie și anxietate existențială >. De atunci e oarecum activist pentru drepturile LGBTQIA+ și pentru chestiunile de bunăstare mintală (și alte drepturi ale omului) și scriitor ce își caută curajul de a vorbi despre sine; electron liber. Politician uneori (de stânga), provocator public întotdeauna. Pasionată de disparități și de diversitatea culturilor, fascinată de chestiunile inegalității și invizibilității celor marginalizați, feministă, queer, contaminată cu virusul hermeneuticii din copilărie.

 

“Se simte ca o grabă, ca o urgență,

O presiune uriașă în spate, în sâni,

Trebuie să ajung, să ajung, să ajung

Am întârziat

La întâlnirea cu.

(Cu. Da, aici nu lipsește nimic).

 

Mă duc atât de repede

spre nicăieri

Împrejur, mereu împrejur,

Încât cred că prietenul meu fizician

Va scrie o nouă lucrare

de doctorat

Despre spinul queer

Apărut în Drumul Taberei

E un orbital charmless

într-un apartament anonim de la Tricodava

Poate de asta

Nu pot să construiască

metroul

Am rupt cumva

Armonia tahionică

A unei primăveri-cartier

Aproape perfectă”.

 

Știu. Întârzii, mereu întârzii. Și convergența asta am ratat-o.

Îmi aprind o țigară. Te privesc, misterios.

Sibilinic.

Îmi zâmbești, relaxat seducător în fotoliul din bucătărie.

(„Fotoliul”. Știu, e doar un scaun de gradină,

Verde,

De plastic.

Dar in seara asta nimic nu e ce pare.)

Te văd, cu ochiul dintre coaste,

Care mi se tot bate, încăpățânat,

Roșu.

Știu că eu stau în scaunul acesta. Eu îl umplu. Știu că trupul tău

dulcele tău trup

Nu l-a atins niciodată.

De fapt.

Așa cum sânii mei nu și-au lăsat niciodată amprenta

În făina de pe masă

În care întind aluatul

În timp ce tu mă îmbrățișezi, înnebunit,

Din spate.

Nu în făina reala, trei nule, Băneasa.

Dar azi te văd cu ochiul din carne,

Azi ești cu mine, aici. Muza.

Cât de queer e să-ți faci bărbatul muză,

Când el e deja departe,

Deja al nimănui?

 

Și îți spun:

„Aerul arde. Fiecare respirație doare.

Fiecare moleculă de oxigen

E otravă

Împingând în mine durerea

Țipând

Până în ultima alveolă

Intoxicându-mă cu blestemăția asta

Numită viață

De care nu mă vindec, nu mă tot vindec.”

 

Îmi spui: „Ieși afară,

Ieși la soare,

Fă Vitamina D,

Fă și tu ceva

pentru umanitate,

Luptă cu rahitismul global,

One body at the time,

Începând cu al tău”.

 

Cum să îți spun

Că aerul e sticlă,

Că mă împingi în peretele de sticlă,

Îmi umpli plămânii de cioburi

E aceasta o formă de self-harming? Ar trebui să simt endorfinele în sânge, eliberate

            Când mă mișc prin acvariul de sticlă, cel cu pereții de apă,

            Când respir sticlă

Auch, sticla asta e fierbinte și înghețată,

Peștele-clovn al sufletului meu nu știe dacă să moară fiert

Sau de hipotermie.

Nemo is transgender. Common knowledge.

Google it.

 

Îmi caut pe AirBnB un corp de împrumut

Pentru o seară

Sunt doar în trecere

Nu stau mult, promit,

Sharing is caring

Sunt doar un turist

Aici

Un ochi ignorant

Refugiat din lumea

În care vedeam prea mult

Oare de asta nu face nimeni

Turism

La el/ea/ei acasă?

Să putem închide

Ochiul care doare?

 

AirBnB a jucat un rol mult prea important

Pentru ce a fost între noi

Ar fi trebuit să știu,

Să citesc,

Încă de atunci,

Că scriu pe aer.

 

Nu degeaba LeGuin m-a imaginat

venind

Dintr-o lume înghețată. Glacială. Glaciațională.

Nu degeaba povestea ei (mea) de iubire

E o tranziție a unui mare ghețar,

O traversare,

A unei calote boreale.

Ce se întâmplă dincolo de Cercul Polar rămâne dincolo de Cercul Polar.

Nevăzut, nespus, nemărturisit.

O iubire a ceea ce nu spui.

Așa mă vedeți voi, cei cu gen? Înghețată, glacială?

Sau nu mă vedeți

            cu pleoapele lipite

De

Ger.

Estraven out and over.

 

**************************************

 

Și mai departe, pe mări de gheață – suveniruri de călătorie:

Îți amintești, iubite, prea-sfinte Brendan,

Când locuiam aceeași balenă?

În drum spre Insula Binecuvântaților.

Ți-am spus, ți-am tot spus,

Să nu faci focul

Căci suntem fix

deasupra

vezicii

biliare

Bietul Jasconius, biata balenă,

Încă îi simt bila in gură

De când ne-a scuipat în marea asta mare

În care nu te pot găsi

Prea mare marea asta

Prea înghețat oceanul.

 

Desigur, s-au scris apoi

Legende

despre tine

Navigatio Sancti Brendani Abbatis

Era inevitabil, ești legendar

Desigur, eu nu sunt apar

Sunt nenumită, cum ai vrut tu

Poate sunt unul din călugări,

S-ar potrivi cu stilul meu hermitic de-a trăi

Sau poate sunt unul dintre cei trei necredincioși

Ce ți s-au alăturat, stricându-ți numărul sacru

(Nu ți-am stricat eu numărul pe care încercai să-l faci?

Superba ta jonglerie)

Ei nu știu

Că eram barca

Înmuiată cu unt

Deschisă, larg deschisă, pana la sfâșiere

Să iți cuprindă

Sufletul

Sufletul tău rătăcit,

Îl cuprind.

 

Apoi mi-ai gătit balena

Cu tăiței chinezești, delicioși

Cei mai buni tăiței din lume, aceia au fost

Chiar dacă plângeam

În mine

Că de-acum va trebui să călătoresc singură

În afară, nu înăuntru,

Că va trebui să închiriez pe AirBnB

Un corp-casă

Care nu mai e al tău-meu.

Atât de buni tăițeii aceia. Echilibrul perfect de iute sărat și dulce.

Ca sărutul tău.

Ca lacrimile mele.

 

Mi-ai dăruit apoi colțul de balenă

(Știu, balenele nu au colți. Așa, și? Tu l-ai găsit pe plajă, chiar dacă nu există).

Eu l-am înghițit, obligingly, dutifully,

În stomacul extern

Al poșetei mele

În care îmi port viața.

 

Ți l-am scuipat apoi în palmă, frumos,

Întreg

În noaptea în care m-a sfâșiat depărtarea

Pierderea care a fost povestea noastră

Îmi șterg frumos sângele de pe buze

Elegant

Cu un colț de batistă

Să nu vezi

Rana

Atât de mult a călătorit colțul acela prin măruntaiele mele,

Rupând.

 

Când ai devenit atât de respectabil, Venerabile Brendan?

Când ai pus rădăcini,

Când ai uitat marea

Te caut acolo unde nu ești

Mi-am luat rucsacul în spinare și gamela la centură

E atât de greu să faci

autostopul

Pe mările lumii

Când nu mai ai balenă

Să te cuprindă

(Ascundă, adăpostească, primească).

Te caut pe insulele unde

Nu

ai fost

niciodată.

Deschid AirBnB,

Poate găsesc

O casă cu pridvor

Pe Insula Mieilor.

 

******************************************

Îmi amintesc ziua în care ai încercat să fuți moartea afară din mine. În care ai încercat să îmi umpli fiecare celulă cu laptele alb al prezenței tale. Al iubirii tale. Moartea (moartea altcuiva, a prietenei mele pe care nu am cunoscut-o nicicând) era în noi, între noi, și tu încercai să pui între ea și mine peretele de sticlă al dorinței tale.

 

Desigur, nu a mers. Andrea D. țipa în urechea mea “Since men have no other criteria for worth, no other notion of identity, those who do not have phalluses are not recognized as fully human”. Și știu, o, știu!, cum cuvintele acestea ne omoară pe amândoi. Pe tine, probabil, mai mult (I’ve checked out at birth and I don’t give a fig leaf about humanity membership. Meme-bership. Cheap, I know. Easy cop out. Cheap joke.).

 

Cealalta Andrea, iubita mea din cealalta emisfera a creierului, îmi șoptește tandru în urechea stângă: “We mostly just like what we like, whether we like it or not”. I hang on to these words. Au fost consolarea și justificarea mea, în lunile din urmă.

 

Cum te desparți de o absență?

 

*********************************************************

 

Cum te desparți de o absență?

Cum dai divorț de ce nu e?

Încerc să pun un perete de sticlă în jurul sufletului meu,

Dar vidul e acolo.

Între atomi,

Între nucleu și electroni.

Cum te desparți de vid?

Cum mă despart de absența ta?

 

Brb, trebuie să-mi pun sufletul pe AirBnB.