CLAUDIA SEREA a emigrat în Statele Unite în 1995. Scrie predominant în limba englezã, iar poeziile si traducerile ei sunt publicate în reviste literare ca Field, New Letters, 5 a.m., Meridian, Gravel, Apple Valley Review, RHINO, etc. În România, Serea a publicat în revistele Tomis, Familia, Scrisul Romanesc, Hyperion, Accente, și altele.
Face parte din grupul de poeți The Red Wheelbarrow și este una din curatoarele lecturilor de poezie The Williams Poetry Readings din Rutherford, New Jersey. Cel mai recent proiect al său este blogul de poezie și fotografie Twoxism realizat în colaborare cu fotografa Maria Haro.
Ora 6:30 dimineața
1.
Desfac noaptea cu ambele mâini
și ies la suprafață.
Lumina se mișcă peste gazoane,
peste hortensii, cârciumărese și brăduți,
urcă zidurile
și se strecoară în încăperi,
se-ncurcă-n perdele
și atârnă în păr.
Această rază a străbătut 150 de milioane de kilometri
doar ca să-ntâlnească
fața ta nebărbierită.
Lumina trece peste trupurile
îndrăgostiților dormind ca lingurile,
peste pielea uscată
și respiratia greoaie,
alunecă peste covor
și atinge obrazul fiicei mele,
pleoapele ei albăstrii
încă acoperind visele.
2.
Răsare soarele,
dimineața miroase a cafea,
lumea e în priză
și se-nvârte.
Televizorul merge,
23 de grade celsius și cerul senin
Iată știrile de la această oră
Răsare soarele,
lumina cade pe fețele navetiștilor
așteptând la coadă în stația de autobuz.
E o nouă zi,
o a doua șansă,
sau a treia, a patra, sau a cincea.
Răsare soarele
peste aceeași luptă de a trăi
și a lăsa pe alții să trăiască.
Soarele urcă
peste orașul sclipitor,
peste cerșetoarea încovrigată pe cartonul ei
păzită de un câine tăcut,
peste vânzătorul ambulant de mâncare halal
prăjind orez în Faith’s Lunch Box,
peste schelăria disonantă
și muncitorii strigând,
peste omul cu ciocanul pneumatic
bâlbâindu-se într-un nor de praf.
Răsare soarele
și aduce încă o zi,
o corectură,
o derulare
și o reluare.
Răsare soarele
dar nimeni nu se-nghesuie
să fie salvat.
3.
Iar lumina curge prin rânduri de ferestre,
și apoi se varsă în Râul Hudson.
Păsările cântă
și trag soarele-n sus.
Azi e rândul meu.
Lumina îmi umple paharul până-n buză
și-l beau.
Mă umplu de cuvinte
ce stralucesc și ard.
Răsare soarele
și pășesc drept prin el.
Sunt transparentă
și vie.
Loteria Vizelor
Cum era posibil să fie plicul acela atât de mic
când purta în el viețile noastre?
Râdeam și glumeam
c-o să dormim sub podul Brooklyn.
O să mâncăm o gogoașă pe zi.
Ne întrebam dacă străzile New Yorkului
or fi murdare și aglomerate,
sau pavate cu vise.
Or fi și câini
cu covrigi în coadă?
Iar oamenii, or fi frumoși
ca-n filme?
Sau viața noastră va fi cumva
un episod din Seinfeld
despre nimic?
Mai bine sărac în America
decât în România, ziceam.
Ai mai emigra încă o data? mă-ntrebi.
Cu tine? îți raspund zâmbind.
Oricând.
Pe 7th Avenue, doi barbati cu panouri mari cat panzele de corabii
propovaduiesc mantuirea
Marea mântuirii aruncă pe mal
pantofi, pălării, mănuși, cămăși, rochii,
butoaie de whiskey, clopote,
rătuște de cauciuc,
hârtii, cărți, o trompetă de aur,
o suzetă,
sticle, piepteni, o oglinda spartă,
o vioară,
o periuță de dinți,
picturi, fotografii, perle, eșarfe de pene,
pâine udă,
o cizmă, cuțite și furculițe,
lingurița cuiva de argint,
dar niciun singur trup,
nici măcar unul.
Între timp, în Penn Station
Mâțișorii înfloresc
într-o găleată de plastic
la subsol.
Viscolul
Pe 7th Avenue, un tip înalt și slab
împărțea tuturor cartonașe.
Îmi dădu și mie unul verde.
Chiar atunci viscolul se năpusti în stradă
pe bicicleta lui de mesager,
târându-și trena grea prin mulțime.
Ce-i asta, o ofertă de la magazinul din colț,
sau e ceva care-mi va schimba viața? m-am intrebat,
dar fulgii de zapadă umplură gura bărbatului
înainte ca el să apuce să-mi răspundă.