Uterica

ALBA GNAZI s-a născut și locuiește în provincia Roma. Predă la școala primară. În anul 2015 a publicat colecția de poezii “Luciri” (Cicorivolta Editore) iar în 2018 “Verdemare – cronologia inversă a unei plecări” (La Vita Felice Edizioni).
Poemele și poveștile sale sunt prezente în diverse antologii tematice, reviste, bloguri literare.
Împreună cu alți poeți editează blogul de poezie Un Posto di vacanza.
Pregătește un nou volum de poezie – ”Uterica” (Uterin)

Traducere din italiană: Daniela Mărculeț

 

 

____

din Uterica – poezii inedite

 


2. Cu titlu introductiv

te urmez striație după striație,
o vocală pe respirație, corpul –
un ecou
Dedesubt, strigă Strigătul și dedesubt,
în acea cavitate uterină lărgită,
explorez vertebre în apă –
adâncul tras la țărm
țipăt împotriva palmelor intense
înfipte în pereții endocardului,
certitudinea,
umană la urma urmei,
de-a mă târâ scheletică dincolo de spasme
anunțate în patru reprize,
rugăciunea reflexelor
înălțată la fiecare maree –
e dedesubt: lichidul amniotic e debarcader,
ecou tactil al lui dumnezeu, linea nigra a timpului,
altar foarte intim, fiu, nod.

 

 

2. In limine

ti susseguo stria a stria,
una vocale per fiato, il corpo –
un’eco
Giù, grida il Grido e giù,
in quell’uterica distesa,
sondo vertebre all’acqua –
il fondo accostato
gridato contro palmi sonori
confitti in pareti endocardiche,
la certezza,
umana dopo tutto,
di trarmi ossea oltre spasmi
scanditi in quattro quarti,
preghiera di riflessi
rialzati a ogni marea-
e giù: dove amnios è approdo
eco tattile di dio, linea nigra del tempo,
privatissimo altare, figlio, nodo.

 

 

3. Suntem

eu sunt făcută din tine,
fragment și silabă.
așa și formele aeriene, așa și vântul
desfirat pe frunte, așa și cerul-pâine,
numele tău peste al meu
și altele ce hrănesc. îmi ești complice, păstrător
și taci: cu fiecare tăcere construindu-mi
un nou sânge, un nou chip,
claia de păr niciodată aranjată, picioarele mari
pentru a mă plimba în jurul tău,
improvizându-ți cântece de leagăn, și în somn visată
te visez, deschisă micii tale respirații.

 

 

3.Siamo

sono composta di te,
frammento e sillaba.
e così le aeriali forme, così il vento
smatassato sulla fronte, così il cielo-pane,
il tuo nome sul mio,
e altro che nutre. complice mi sei, custode
e taci: d’ogni te taci, costruendomi
un nuovo sangue, un nuovo volto,
la mia zazzera mai sfoltita, piedi larghi
per camminarti intorno
improvvisandoti cantilene, e nel sogno sognata
ti sogno, schiusa al tuo piccolo respiro.

 

 

Din “Verdemare – cronologia inversă a unei plecări” (La Vita Felice Edizioni, 2018)

 

Ies ca să găsesc ceva din mine

Ies ca să găsesc ceva din mine
ce să rămână suspendat – cer peste egrete –

și care să facă o mișcare ca aerul de ploaie
un fruct ascuns
între degete;

îndrăzneț ca un corpuscul
ce orbește pentru o secundă
și-ntr-o secundă este regretat, similar
cu revirimentul toamnei, când

norii cirrus se adună în intersecții
la prima năpârlire a jderilor de copac
ce apucă solul dintr-o săritură
în timp ce nimeni nu-i privește.

Să găsesc ceva din
mine într-o urmă fără unghii, în lăcrimarea
tăcută ce-o duc înapoi, privită cu dragoste de un
nor de ploaie, unde umbra se scurge oblic și
nu mă udă.

 

 

Esco a trovar qualcosa di me

Esco a trovar qualcosa di me
che rimanga sospeso – cielo sugli aironi –

e faccia un rumore come aria di pioggia,
un frutto nascosto tra
le mani;

intrepido come un corpuscolo
che acceca gli occhi un attimo
e in un attimo viene pianto, affine
alla rinascenza dell’autunno, quando

i cirri s’addensano in crocicchi
nella prima muta delle martore
che abbrancano il suolo con un balzo
mentre nessuno le guarda.

Trovar qualcosa di
me in un’orma senz’unghia, nel lacrimare quieto
che riporto, occhieggiata da un nembo di ritorno
dove l’ombra scorre obliqua e
non mi bagna.

 

 

Nu dorm

Orele au detalii minuțioase perseverente,
comprimate între viscere și somn.
Nu dorm.
Le las să se prelingă până unde lumi
în fibră astrală conservă
tăcerea.
Le las să se prelingă,
scăzând ritmul, recurența
zilelor mortificate la atingere, învinețite
de sălbaticele dezvățări de plenitudine,
de paroxisme blocate în gât
în pudori
asimetrice; vinete, deja zdruncinate,
contrariate între două răsărituri.
Orele subminează corpul cu povara
bătrâneții, filtrat de sitele
fără sens. Presupun
că, nesupravegheată, voi supraviețui
oboselii, nepăzită ca un
șoim ce scormonește în nisip pînă cînd
sătul
și istovit cade în brațele somnului.
Îl aștept, între suflare și tavan.
Nu dorm.

 

Non dormo

Le ore hanno minuzie tenaci,
compresse tra le viscere e il sonno.
Non dormo.
Le lascio fluire fin dove mondi
bigi in fibra astrale conservano
il silenzio. Le lascio fluire,
diminuendo il battito, la ricorrenza
di giorni esanimi al tocco, lividi
di feroci disabitudini all’interezza,
di parossismi ficcati in gola
in asimmetrici
pudori; lividi, già scossi,
schioccati tra due albe.
Le ore minano il corpo con l’impresa
della vecchiaia, filtrate dai setacci del
non senso. Presumo
che incustodita me sopravverrà
la stanchezza, incontrollata come un
nibbio che rufola nella rena finché
sazio
sfianca giù, in grembo al sonno.
Tra fiato e soffitto l’attendo.
Non dormo

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Paolo Figar – Cariatide
         reproducere

 

____

DANIELA MĂRCULEȚ are un master în Științe ale Comunicării. A trăit în Italia, la Bergamo; a fost publicată în diverse antologii ale poeziei italiene contemporane. Este colaboratoare a Editurii RPlibri din Benevento, a revistei de poezie InVerso din Roma, a revistei literare Prăvălia Culturală, traduce pentru publicația ”Poesis International” din București și pentru site-ul literar ”Un posto di vacanza”.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *