tangibilitatea cărții care rămâne, bucuria unui joc de cuvinte nimerit și în română

Interviu cu traducătoarea literară Irina-Marina Borțoi 

 

Satisfacțiile sunt rafturile din bibliotecă, din ce în ce mai pline, tangibilitatea cărții care rămâne, bucuria unui joc de cuvinte nimerit și în română. […] Mai e, desigur, și problema recunoașterii muncii, traducătorii sunt de cele mai multe ori invizibili, necunoscuți, și prea puțin promovați.

 

Irina-Marina în Libreria Acqua Alta din Venetia
#naturalbornreader

 

Daniela Hendea: Te-ai hotărât să devii traducătoare literară „peste noapte” sau „încetul cu încetul”? Îți amintești de vreun moment decisiv în alegerea acestei căi profesionale?

Irina-Marina Borțoi: Nu mi-am ales definitiv meseria peste noapte, dar primul moment în care am știut că mi-ar plăcea să fac asta a fost pe la 10 ani, când am primit cartea Pocahontas în engleză și m-am apucat s-o traduc cu creionul pe pagină. Țin minte că mi s-a părut o activitate interesantă să caut sensurile potrivite ale cuvintelor și să văd cum practic rescriu povestea în limba mea.


DH
: Care ar fi satisfacțiile, dar frustrările, unei vieți de traducător literar?

I-MB: Satisfacțiile sunt rafturile din bibliotecă, din ce în ce mai pline, tangibilitatea cărții care rămâne, bucuria unui joc de cuvinte nimerit și în română. Cât despre frustrări, sunt mai degrabă de ordin pragmatic; traducerile literare se plătesc prost și numai dacă ai noroc la timp, și nu sunt ceva din care să pot trăi exclusiv în momentul de față, deși sunt un workaholic declarat. Mai e, desigur, și problema recunoașterii muncii, traducătorii sunt de cele mai multe ori invizibili, necunoscuți, și prea puțin promovați. Să nu uităm că sunt edituri mari care nu trec nici pe site-ul propriu numele traducătorilor… Există, însă, și excepții fericite, știu că Vellant și Casa de Editură Max Blecher pun numele traducătorilor pe copertă, așa cum e normal.


DH
: Ai dezvoltat un proces personal pentru traduceri în care te încrezi, un program de la care nu te abați? Există superstiții în viața unui traducător? Dar „defecte profesionale”?

IM-B: Nu am superstiții în general, dar pot spune că am un program preferat; traduc cel mai bine și productiv dimineața, până la prânz, și prefer s-o fac acasă la un desktop, cu muzică clasică sau ambientală în boxe. Defect profesional ar fi că nu pot să văd filme cu subtitrare și prefer să nu citesc cărți traduse (deși știu că ar trebui), dar și faptul că sunt un mic grammar nazi care încearcă din răsputeri să nu se manifeste.

 

DH: Ai schimba ceva din traducerea primei cărți? Altfel spus, cum crezi că te-ai transformat ca traducătoare de la prima până la cea mai recentă carte?

IM-B: Prima carte tradusă, The Contortionist’s Handbook de Craig Clevenger, nu a fost publicată, am tradus o pentru lucrarea de licență (deși trebuia să traducem doar 15 pagini), și are o metaforă căreia nu i-am dat de cap nici până în ziua de azi, deși tot revin la ea o dată la câteva luni – e vorba de godsplitter, cuvântul pe care personajul principal îl folosește ca să-și descrie migrenele infernale care-l fac să exagereze cu analgezicele (poate motivul pentru care acum îmi place atât de mult să traduc farmaceutice) și să fie nevoit să-și reinventeze identitatea după fiecare supradoză. De la prima carte publicată, însă, cred că m-am schimbat cum se schimbă orice traducător de-a lungul anilor, am învățat lucruri noi, am dat peste exprimări noi în ambele limbi, și am devenit mai încrezătoare pe măsură ce traducerile mi-au fost apreciate, inclusiv de foști profesori de-ai mei de la Limbi Străine. Apoi, sigur, trecând prin atâtea genuri literare și nonliterare, am învățat cum să le abordez cât mai bine pe fiecare dintre ele, și, sper eu, să traduc din ce în ce mai bine.

 

DH: Dacă n-ar exista traducerile literare (ce gând distopic!), ce altceva ți-ar fi plăcut să profesezi?

I-MB: Mi-ar fi plăcut să fac psihiatrie sau psihanaliză, dar sunt mult prea egoistă și histrionică pentru așa ceva, și ca să fiu sinceră și perspectiva a șase ani de Medicină m-a cam descurajat. Recuperez, însă, citind mult și traducând puțin câte puțin în domeniu, și îmi doresc ca peste câțiva ani o mare parte din traducerile mele nonliterare să fie cărți de specialitate; deocamdată joc încă în liga psihologiei practice, pe care am ajuns să n-o mai desconsider „la grămadă”, cum făceam înainte.


DH
: Ce autori ai mai vrea să traduci? Ce autor consideri că ar reprezenta provocarea ultimă, cum ar veni? Ai întâlnit autorii pe care i-ai tradus?

IM-B: Cel mai mult mi-aș dori s-o traduc pe Anaïs Nin, dar venind după traducerile superbe ale Luanei Schidu, ar fi o încercare titanică. A Literate Passion, scrisorile lui Anaïs Nin și Henry Miller, reprezintă volumul pe care îmi doresc cel mai mult să-l traduc și să-l văd în română, dar mai am nevoie de niște ani de experiență (de muncă și de viață, haha) până să ajung acolo. Mi-ar plăcea foarte mult s-o traduc și pe Anne Rice, my guilty pleasure, să se reia seria Cronicile Vampirilor, preferabil la o altă editură 🙂 ). Irvine Welsh și Chuck Palahniuk ar fi foarte dificil de tradus, mai ales că nu-mi place niciuna dintre traducerile publicate la noi, cu excepția lui Trainspotting. House of Leaves de Mark Z. Danielewski ar fi, la fel, o mare provocare. Și apoi mai sunt autori uriași și „imposibili”, și cred că dacă spun Infinite Jest (David Foster Wallace) e suficient.

Nu am întâlnit până acum niciun autor pe care l-am tradus, doar cu Gill Paul (Soția secretă, Fiica pierdută – Editura Litera) am stabilit să ieșim la o cafea oricând va ajunge în București. Mi-aș dori foarte mult, în schimb, să o întâlnesc pe Nadia Murad, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace de anul trecut, ale cărei memorii le-am tradus pentru Polirom (Eu voi fi ultima: povestea captivității mele și lupta mea împotriva Statului Islamic); este un exemplu de reziliență și curaj, și sunt foarte mândră că eu am fost cea care i-a dat glas experiențelor în limba română.


DH
: Dacă ar veni cineva la tine să-ți spună că ar vrea să devină traducător literar, cum și încotro l-ai îndruma? Se poate trăi din tradus în România?

I-MB: Nu pot vorbi decât din experiența mea, și anume să trimită CV-uri și să dea teste la diverse edituri, și apoi să se pună pe treabă. E o muncă foarte frumoasă, care te îmbogățește sufletește, mai ales când traduci și cărți „cu mesaj”, cărți folositoare sau care au menirea de a schimba percepții. Am fost foarte bucuroasă când am citit o recenzie la Nujeen: cum a reușit o fată imobilizată în scaunul cu rotile să fugă din Siria în Germania (Polirom), memoriile lui Nujeen Mustafa, o refugiată siriană cu paralizie cerebrală care a învățat engleza din seriale și care visează să devină astronaut, și am văzut că autoarea recenziei respective spunea că după ce a citit volumul a început să vadă refugiații altfel decât ne sunt prezentați la televizor.

S-ar putea trăi din tradus dacă ai fi plătit la timp și previzibil, am făcut niște calcule și am conchis că dacă aș lucra full-time doar traduceri literare, în ritmul meu de muncă, aș putea să trăiesc chiar OK din asta, dar… realitatea nu este asta, plățile întârzie uneori și câteva luni, și atunci e greu să te bazezi pe o oarecare stabilitate.


DH
: Unde putem găsi cărțile traduse de tine?

I-MB: La Polirom (politică și memorii), Trei (psihologie practică și literatură erotică), Litera (ficțiune), Didactica Publishing House (cărți pentru copii și tineri, enciclopedii, gastronomie) și Paralela 45, pentru care tocmai am terminat de tradus cartea la care mi-a plăcut cel mai mult să lucrez, un Nordic noir foarte captivant.

___

IRINA-MARINA BORȚOI (n. 1990) s-a născut la București și este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția Traducători – Interpreți – Terminologi (engleză-franceză) și a Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) de la Universitatea din București. A tradus peste 70 de titluri, ficțiune, filosofie politică, psihologie practică și parenting, literatură erotică, memorii, literatură pentru copii și adolescenți și cărți de gastronomie, din engleză și franceză. Ultimul titlu publicat: Fiica pierdută – Gill Paul, la Editura Litera, în colecția Blue Moon.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *