Tabu – un spectacol despre munca sexuală

 

MARIA CERNAT este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (promoția 2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (promoția 2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Din anul 2008 este doctor în filosofie cu o teză sub coordonarea profesorului Ilie Pârvu.  În prezent Maria Cernat este lector univ.dr. la Facultatea de Stiințe Sociale, Politice și Umaniste, departamentul de Comunicare și Relații Publice, Universitatea Titu Maiorescu. Pe parcursul carierei sale academice a predat Studii Critice în Mass-MediaAnaliza de DiscursIntroducere în Științele Comunicării, Etică și Deontologie Profesională. De asemenea, este autoare a numeroase articole indexate în baze de date internaționale cum ar fi ISI, Ebsco, ProQuest, etc. Din anul 2009 este membră în comitetul redacțional al revistei Journal for Politics and Law editată de Canadian Center for Higher Education. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-ul de dezbatere politică CriticAtac.ro. De asemenea, Maria Cernat este colaboratoare a publicațiilor Observator Cultural, Baricada.org, Gazeta de Artă Politică.

 

Viața lucrătoarelor sexuale reprezintă cel mult un subiect de fantasme pe care le proiectăm cu nesaț asupra unei categorii de semeni de-ai noștri cu care ne asemănăm mai mult decât ne-ar plăcea s-o recunoaștem. Măcar prin prisma faptului că marea majoritate trebuie să muncim pentru a ne câștiga existența. Într-o seară rece de decembrie m-am încumetat să particip la „Tabu”, spectacolul realizat de Asociația Carusel în parteneriat cu compania de teatru Macaz. Recunosc că am întâmpinat ideea cu foarte multă reticență. De cele mai multe ori viața lucrătoarelor sexuale este prilej de a face încă o dată bani sau faimă pe seama lor. Filmele comerciale, dar și cele care se pretind „de artă” despre aceste subiecte revictimizează femeile aflate în această situație folosindu-se de aspectele cele mai triviale și senzaționale pentru a răscoli emoțiile și fantasmele noastre. Spectacolele de azi conțin toate scene în care nuditatea feminină e folosită în doze generoase pe care conservatorii abia așteaptă să le guste, denunțându-le apoi indignați.

Cred că marele merit al spectacolului „Tabu” este faptul că nu folosește condiția acestor lucrătoare sexuale pentru a extrage la rândul său beneficii de imagine din suferința lor. În plus, cheia în care este scris textul, jocul actrițelor, totul te ajută să demitizezi o activitate față de care ai reprezentări fanteziste bazate în genere pe teamă, dezgust sau fascinație. Lucrătoarele sexuale interpretate cu mult umor și măiestrie de Ruxandra Maniu și Zita Moldovan sunt persoane obișnuite. Le surprindem în debutul spectacolului discutând despre rețete de mâncare, ca două colege normale de muncă. Pentru că, în fond, asta fac ele: o muncă. O muncă pe care noi nu ne-am dori s-o facem, dar la care ele sunt împinse de societatea care nu le oferă efectiv nicio altă șansă. Un alt merit important al spectacolului vine, ca de obicei, din documentarea prealabilă pentru scrierea textului. Lucrând îndeaproape cu Asociația Carusel, regizorul și actrițele au putut să ia contact direct cu cele ale căror viață o dramatizează pentru public. De aceea dialogurile și scenele par atât de firești și ne arată o imagine deloc spectacularizată a lucrătoarelor sexuale.

 

Ruxandra Maniu și Zita Moldovan
Ruxandra Maniu și Zita Moldovan

 

Cum spuneam, munca lor este aleasă în lipsă de alternativă. Sunt două femei rome care s-au trezit în condiții de viață disperate. Prima dintre ele e alungată din casă de mama ei care nu e de acord cu alegerile fiicei în materie de parteneri de viață. Ajunși în stradă, soțul muncește până la epuizare, dar patronul profită de situația lor care să nu-l plătească. Soțul își distruge sănătatea muncind pe nimic. Fără bani și cu un copil de crescut, soția se apucă de prostituție. Îi este teribil de greu. O inițiază o vecină. La început vomită, se ascunde, plânge. Apoi se îmbată ca să reușească să răspundă provocărilor acestei activități ce se dovedește singura în măsură să le asigure traiul. Sexualitatea devine o muncă, un arsenal de practici deprinse cu mari costuri sufletești pentru a supraviețui.

Cealaltă poveste urmărește familia formată dintr-un taximetrist și o lucrătoare sexuală. Povestea celor doi începe din copilăria lui. Traumatizat de ușurătatea cu care tatăl alcoolic arunca periodic cu banii, băiatul interpretat de Alexandru Fifea se hotărăște să devină taximetrist, adică cel care o să ia banii alcoolicilor de felul tatălui său. O cunoaște pe cea ce urma să-i devină soție, se îndrăgostește de ea și o ajută să scape de dependența de droguri. Apoi face o greșeală majoră. Face tranporturi de substanțe ilegale și e prins și încarcerat. Iese din închisoare și muncește în continuare ca taximetrist, dar banii nu îi ajung pentru a-și întreține familia. Munca sexuală a partenerei plătește facturile, chiria și mâncarea.

Spectacolul urmărește poveștile de viață ale celor două lucrătoare sexuale spuse de ele însele. Bărbații sunt prezentați în costume care le acoperă fețele. Întâmplările din viața celor două nu le victimizează. Sunt prezentate în situații în care îi bat ele pe clienții abuzatori, deși teama de a fi ucise, teama de boli cu transmitere sexuală e mereu prezentă. Cu mijloace scenice minime spectacolul ne înfățișează un întreg univers familial și modul în care în viața de zi cu zi activitatea celor două femei se împletește cu rolul de soție sau mamă. Ceea ce fac ele e „tabu”, nu se discută despre asta. Pentru soții lor e teribil de greu de acceptat. Gelozia, suspiciunea și neputința de a întreține familia macină relațiile de cuplu care, culmea, rezistă în ciuda uriașelor obstacole cu care se confruntă.

Ceea ce îi unește pe toți cei patru protagoniști este responsabilitatea de părinte și dragostea pentru copiii lor pe care se străduiesc să îi crească frumos, ascunzându-le modul în care mamele trebuie să muncească pentru a câștiga banii necesari supraviețuirii. Și se ascund și de prieteni, și evită evenimentele publice, nunțile, botezurile, de teama de a nu întâlni vreun client. Pentru că societatea ipocrită și reprimată le înjură, le batjocorește, le abuzează fizic aruncând cuvinte grele sau chiar obiecte în lucrătoarele sexuale. E o violență fără margini a unei societăți care percepe sexualitatea în termeni cumplit de negativi, o reprimă cu perversă abnegație, doar pentru a o explora apoi în moduri abuzive și nefirești.

 

Alexandru Fifea, Ruxandra Maniu, Zita Moldovan, Alexandru Potocean
Alexandru Fifea, Ruxandra Maniu, Zita Moldovan, Alexandru Potocean

 

Un studiu recent arăta că statele americane cunoscute a fi cele mai puritane și din acest motiv reunite sub numele de Bible Belt sunt cele unde se înregistreză cele mai multe căutări de site-uri cu conținut pornografic[1]. Este simptomatic modul în care societățile cele mai puritane sunt și cele care explorează cel ami acerb formele ”interzise„ de sexualitate. La mijloc cad persoanele care trebuie să servească în această fantezie socială a reprimării sexuale pe post de debușeu. Nu întotdeauna lucrurile stau așa. Bărbații caută în lucrătoarele sexuale un sprijin. De multe ori ele întâlnesc bărbați teribil de singuri. Societatea noastră patriarhală îi împiedică să se confeseze ca să nu pară slabi. În acest fel ei ajung să găsească sprijinul emoțional de care au atâta nevoie în brațele acestor femei cu care simt că pot în sfârșit să fie sinceri.

,,Tabu” e un spectacol plin de sensibilitate care arată o față neașteptată a muncii sexuale. Ceea ce pierdem mereu din vedere este faptul că banii sunt în centrul activității numite „muncă sexuală”. Și mai pierdem din vedere ceva: toți facem de multe ori lucruri neplăcute pentru a câștiga bani. Întâmplarea a făcut ca după spectacolul ,,Tabu” să vizitez una dintre cele mai noi clădiri de birouri din capitală, din zona Regie.

Am plecat de la cele mai vulnerabile și marginalizate lucrătoare de pe piața muncii, pentru a ajunge în vârful ierarhiei salariale, la corporatiștii care câștigă cel mai bine în țara noastră. Dacă ar fi de vreun folos celor care sunt împinse în această situație, lucrarea lui Jeffrey Pfefffer apărută chiar anul trecut, în 2018, se intitulează Să mori pentru salariu[2] (Dying for a Paycheck) și subliniază că muncile, chiar și cele obișnuite pe care le prestăm, devin din ce în ce mai solicitante. Dincolo de luxul exorbitant al clădirii de sticlă am găsit persoane care lucrau la acea oră târzie din noapte. Precarizarea condițiilor de muncă, presiunea tot mai mare, orele tot mai târzii la care programul se termină ne fac să reflectăm la faptul că, așa cum ne spune una dintre lucrătoarele sexuale: ,,toți faceți ce faceți, pentru bani!”

 

Echipa: Paul Dunca, Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Ruxandra Maniu, Zita Moldovan, Cristina Oprea, Alexandru Potocean, David Schwartz, Marian Ursan, Iulia Vaida

O producție a Asociației CARUSEL în parteneriat cu MACAZ – Teatru Coop

Mulțumiri speciale: Carmen, Genoveva, Petre, Profa, Septimiu, Vasilina, Viorica

 

[1]https://link.springer.com/article/10.1007/s10508-014-0361-8

[2]https://www.harpercollins.com/9780062800930/dying-for-a-paycheck/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *