T-girl

© Meraki Design
© Meraki Design
IULIANA LUNGU scrie despre identitate, despre feminitate și acceptarea/ rediscutarea genului; poemele ei sînt un ritual de purificare și eliberare de prejudecăți, șabloane, un ritual aparte care privește sinele și adevărul. Poemele ei vorbesc despre cutumele, tiparele care ne-au fost impuse de societate, despre rușine, vinovăție, cenzură, dar mai ales despre vina și rușinea de a fi tu însăți, de a fi femeie. Iuliana asumă partea feminină și bine face! destructurînd limbajul, adevărul devine violent și violență. Poemele ei refac o hartă a condiției femeii, o hartă istorică și mitică, care dezvăluie dintre bandaje și triumful. (Medeea Iancu)
azi am citit despre
mine în dilema
veche, la răscruce de
gînduri, am fost steaua ta
dansatoare, tată.
Tu, intelectualul de hîrtie
al româniei,
cu multiple studii doctorale,
incapabil de iubire,
alcoolicul depresiv,
fiul radei și-al lui nae lăptarul,
primar în satul dintre cUlmi,
mort de ciroză la 60 de ani.
azi am purtat un T-shirt
(pentru toate femeile din lume)
cu mesajul:
Trebuie să ai în tine
încă haos,
spre-a da născare
unei stele
dansatoare.
m-ai întrebat dacă știu
al cui e,
în timp ce sîngeram,
întruchipînd nașterea tragediei,
tu-mi vorbeai despre
nietzsche
(principe al spiritului),
printre citate
din iluștri canonici,
eu sînt fiica ta:
animalul de turmă
despre care vorbești
cu dispreț,
pămîntul pe care-l scuipi
(în timp ce mama curăță)
colacul de plastic
(pe care urinezi de generații)
pentru că nu te poate salva nimeni,
fata confecționată din numele tatălui,
iar tu,
un Zarathustra eşuat
pe T-shirt-ul unei fete
într-un terminal abandonat.
un Moby Dick bălăcindu-se într-o saună
rece. azi sînt fiica
zveltă cu părul lung,
în blugi, T-shirt, echipată
cu adidaşi şi ignoranţă
senină, întruchiparea
ta și-
-a nimănui. sînt
steaua ta rock,
dizarmonică,
simbolul suprem al haosului,
dansînd seara și dimineața în
brațe cu belzebuth, născută
din ţeasta zeilor filozofiei
în amurgul idioților,
ascultîndu-l pe
 
Creon:
 
Pe timpuri,
ascundeam sau negam.
Ne era ruşine, asta era
păcat, nebunie şi viciu.
Dar după:
Nietzsche,
Freud,
Weber,
Foucault,
Deleuze,
Derrida,
Cioran
şi tot şirul
celor care-au zvîrlit de pe tron
raţiunea şi conştiinţa morală,
am învăţat că
exhibarea haosului din
interior e un act salubru.
Cît despre creativitate, în
era reproducerii mecanice a artei
(după Walter Benjamin),
EA e azi o virtute
democratică,
aproape singura
supravieţuitoare
fără virtuţi…
a devenit acum
o cerinţă obligatorie pentru
fişa postului
oricărei secretare.
Femeia:
(secretară?
egal să fii fată,
egal să fii fără virtuți,
[în afara celei de
a-l sluji pe bărbat]
egal să reproduci mecanic arta,
egal lipsită de creativitate,
egal să fii un păcat,
egal nebună,
egal un viciu,
egal să nu-l fi citit pe nietzsche,
egal să fii un haos,
egal o cerință a postului
pentru intelectualul bărbat,
egal o fată graţioasă
ce-i îndrăgise cîteva spuse
canonicului,
fiindcă-i veneau
ca turnate pe minte,
la fel ca T-shirt-ul pe corp (citîndu-l pe El).
(vocea lui vorbise
cu prietenie unor
asemenea fete:
Cum aş putea,
aerienelor,
să fiu duşman
al dansului divin?
Sau al picioarelor
adolescente cu glezne
atît de graţioase?
Femeia:
(Cum ar putea, într-adevăr?)
Creon:
În sfîrşit:
nu e lumea fetei,
cu imoralismul ei lejer,
cu sexualitatea ajunsă, subversiv, momeală
pînă şi în reclamele de iaurt
sau pastă de dinţi, cu
exaltarea corporalităţii, cu
 
moartea lui
Dumnezeu (care nu mai e
vestită doar de un ţicnit cu
o lampă în mînă…)
vor fi războaie cum n-au mai fost pe pămînt?
(Nietzsche nu s-a înşelat.
Omul chiar a fost depăşit.
Femeia e supraom!)
Femeia poartă blugi şi T-shirt,
merge la concerte rock,
femeia dansează
cu părul mereu despletit,
femeia creează în timp ce
iubește fără păcat,
urăște discriminarea,
citește pînă la identificare,
uită,
îl confundă pe nietzsche
cu un star rock
și nu-i e rușine,
oricum
ar fi
ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *