Șerban Axinte: OuTopos a însemnat formarea, studenția, dezvoltarea spiritului critic

Ana Săndulescu în dialog cu Șerban Axinte

 

„Acea primă ședință la care am participat m-a marcat foarte mult. Mi-am dat seama că mă aflu într-o eroare, mizând pe ermetismul meu. Și am început un adevărat război cu mine însumi pentru a reuși să înțeleg mai mult și să scriu altfel.”


Foto ©Lia Faur

 

ŞERBAN AXINTE (n. 1976) este cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române – Filiala Iaşi, colaborator la mai multe reviste culturale, Observator cultural, Dilema Veche, Convorbiri literare. A publicat volumele de versuri: Starea balanței (Eurocart, 1996), Pragurile Apeiron (OuTopos, 1999), lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut (Vinea, 2006, 2015) şi păpădia electrică (Casa de pariuri literare, 2012), studiul Definiţiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu (Timpul, 2011) şi Gabriela Adameşteanu. Monografie, antologie comentată, receptare critică (Tracus Arte, 2015). A coordonat, împreună cu Lia Faur, volumul colectiv Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017). Este coautor al Dicționarului general al literaturii române (coord. Eugen Simion, apărut la editura Univers enciclopedic, 2004-2009). A primit Premiul USR – Filiala Iaşi pentru poezie (2013) şi Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române pentru critică literară (2013).

_____

Ana Săndulescu: Șerban, ce a însemnat ‘OuTopos’ pentru tine? De ce ai ales să aparții grupului outopist?

Șerban Axinte: OuTopos a însemnat pentru mine mai mult decât pot spune într-un interviu. A însemnat formarea, studenția, dezvoltarea spiritului critic. În 1997 (anul I la Litere) eram deja familiarizat cu cenaclurile literare. De la 15 ani am frecventat cenaclurile „Eminesciana” și „Junimea”, ambele conduse de prozatorul Șerban Alexandru1. M-a învățat foarte multe. El a fost un adevărat maestru pentru mine. Îmi orienta lecturile și îmi vorbea cu mare pasiune despre literatură. Îmi citea din propriile scrieri, iar eu ascultam ca în transă. I-am fost ucenic din clasa a IX-a până în ultimul an de facultate.

___

1pseudonim literar al domnului Mirel Cană

 

AS: Cum a fost prima întâlnire cu OuTopos?

ȘA: Prima oară m-am dus la OuTopos împreună cu Doris Mironescu. Eram colegi de an, era începutul prieteniei noastre. Acolo am avut bucuria să-l cunosc pe Lucian Dan Teodorovici, care a citit două proze foarte bune și amuzante. Am fost puțin contrariat totuși. Eu eram obișnuit cu o literatură maximalistă, greu descifrabilă, care cere și cititorului un efort de creativitate. Lucian scria așa de relaxat, deloc superficial, știind foarte bine când să lase subtextul să devină mai ușor vizibil. Acea primă ședință la care am participat m-a marcat foarte mult. Mi-am dat seama că mă aflu într-o eroare, mizând pe ermetismul meu. Și am început un adevărat război cu mine însumi pentru a reuși să înțeleg mai mult și să scriu altfel.

 

AS: Ce scriitori au mai făcut parte din ‘OuTopos’ și unde se desfășurau întâlnirile voastre?

ȘA: Din OuTopos au făcut parte: Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Codrin Dinu Vasiliu (directorul asociației), Bogdan și Cătălin Crețu, Livia Iacob, Adrian G. Romila, Gabriel Cheșcu, Lucian Parfene, Valentin Lazăr, Elena Coman, Ioan Răducea ș.a. Întâlnirile noastre s-au desfășurat în primă instanță la Universitate, dar sediul de care suntem cu toții legați a fost Casa Dosoftei, unde Șerban Alexandru ne era amfitrion și coordonator.

 

AS: Prin ceea ce au scris sau prin maniera în care s-au comportat, ai găsit vreun mentor, vreun model de urmat în unul din scriitorii sau scriitoarele care frecventau OuTopos?

ȘA: Da, a apărut la un moment dat cluboptistul Ovidiu Nimigean. Cele două grupări literare (OuTopos și Club 8) au început să se apropie, dezvoltând în timp prietenii care durează și astăzi. Nimigean e în continuare un model pentru mine și nu doar în ceea ce privește scrisul. Deși felurile noastre de a scrie nu sunt asemănătoare, am preluat de la el intensitatea.

 

AS: Cu ce era ‘OuTopos’ diferit de alte grupuri literare și ce elemente culturale se puneau în joc?

ȘA: În primul rând eram mai tineri, deci mai revoluționari, cu idealuri foarte înalte. Entuziasmul se afla și el la cote maxime. Eram foarte răi între noi. Mă refer la faptul că ne criticam la sânge reciproc scrierile. Și asta ne-a adus mult bine tuturor. Cel puțin pentru mine a fost foarte important. Am învățat cum să citesc texte literare de diferite facturi, mi-am dezvoltat spiritul critic. Din acea perioadă datează dubla mea vocație de poet și critic. La cenaclu, în afară de textele propuse spre lectură, discutam și despre literatură în general, despre autorii momentului de pe mapamond, făceam exerciții de teoretizare. Aveam o pată pe optzeciști, dar nu-mi amintesc prea bine de ce. Noi avem acum vârsta lor de atunci.

 

AS: Care au fost cele mai importante obiective ale grupului outopist? Retrospectiv, care a fost impactul acestuia asupra vieții culturale ieșene? Ce s-a schimbat?

ȘA: Am scos o revistă și am înființat o editură la care să ne publicăm propriile noastre cărți. Acesta a fost un prim impact, nu doar asupra vieții culturale ieșene. Colecția se numea „Noua literatură” și reunea cărțile outopiștilor și cluboptiștilor. Astfel, au publicat în această colecție Dan Lungu, O. Nimigean și Michael Astner (de la Club 8). În această colecție Lucian Dan Teodorovici a publicat romanul său de debut, Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi, Florin Lăzărescu a debutat cu volumul de proză scurtă Cuiburi de vâsc, eu mi-am publicat Pragurile Apeiron, a doua mea carte, după Starea balanței, din preistoria editorială. Cărțile au avut un oarecare impact la nivel local și nu numai, dar cea mai importantă apariție a fost antologia realizată de O. Nimigean, Ozone friendly. Cu ea ne-am câștigat o oarecare reputație națională sau cel puțin am atras atenția că la Iași se întâmplă ceva.

 

AS: În sensul ăsta, care a fost cea mai mare dificultate pe care grupul a trebuit să o depășească?

ȘA: Ne autofinanțam, în rest, n-am avut probleme, totul a curs frumos, întâlnirea cu cei de la Club 8 a fost de bun augur.

 

AS: Din întâlnirile acestea au izvorât editura și revista OuTopos, colecția Ego.Proză și mai târziu, FILIT, la confluenţa unor mari prietenii. Spune-mi, poţi să mai identifici şi altceva care s-a născut din timpul acelor şedinţe? Un fel de a face lucrurile, dorinţa de a împărtăşi lecturile, ideile cu publicul ieşean?

ȘA: Da. După ce Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu s-au angajat la editura Polirom, proiectele despre care noi doar discutam și la care visam au început să prindă contur. Lucian a realizat, așa cum ai spus, Colecția Ego. Proză care a avut un mare impact. Într-adevăr, și FILIT își are originea îndepărtată în discuțiile ce au avut loc în perioada OuTopos și Club 8. Dar nu numai de aici, a contat foarte mult și experiența internațională a celor trei fondatori: Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu.

 

AS: Din cunoştintele tale istorice şi aşa cum ţi s-au arătat locurile: cum percepi acum Casa Dosoftei, Casa Pogor sau amifteatrele Facultăţii de Litere?
ȘA: Evident că nostalgia e cuvântul de ordine.

 

AS: Poți să împărtășești cele mai frumoase amintiri pe care le ai din acea perioadă?

ȘA: Acea perioadă a fost una complexă. Nu sunt atât legat de viața studențească. Pentru mine studenția a fost OuTopos-ul. Dar în vremea respectivă și cântam. Visam la proiecte sincretice (și acum visez) în care să combin muzica, literatura și teatrul. Îmi plăcea enorm să cânt cu formația mea Craii de Curtea-Veche. Aveam spectacole de două ori pe lună la Casa studenților. A fost o perioadă foarte frumoasă și din acest motiv. Eram creativi. Eu eram capabil să compun o piesă în fiecare zi cu tot cu versuri. De regulă, compuneam împreună cu Dan Vițcu, flautistul formației. Am avut proiecte frumoase, unele au fost premiate. Ce să spun, frenezie și pasiune, totul pentru poezie și muzică. Pe de o parte erau întâlnirile de la cenaclu, dublate de întâlnirile neoficiale de acasă la Codrin Dinu Vasiliu și Livia Iacob, pe de altă parte erau repetițiile și spectacolele. Cum să nu fie frumos?

 

AS: De ce s-a destrămat grupul și ce proiecte literare ai îmbrățișat după OuTopos?

ȘA: Despărțirea dintre Livia și Codrin a contribuit mult la destrămarea grupării. S-a stins încet pe toate planurile și nu ne-am mai putut regăsi în formula respectivă. Dar pentru fiecare dintre noi, acea perioadă a însemnat foarte mult. După OuTopos a urmat profesionalizarea, fiecare în direcția lui. Pentru mine a urmat epoca revistei Timpul, director fiind Liviu Antonesei. Gabriela Gavril era redactor-șef, Doris Mironescu, redactor-șef adjunct, iar eu, secretar general de redacție. Experiența aceasta a durat șapte ani. Imediat după terminarea facultății, în 2002, am fost angajat la Institutul de Filologie Române „A. Philippide” al Academiei Române. De la revista Timpul am plecat în 2007, dar am început să scriu masiv cronici literare pentru alte reviste, precum „Observator cultural”, „Cuvântul” și „Tribuna”.

 

AS: Se spune că generația de acum, totuna cu cea care formează ‘Salonul de Literatură’/’Zero+’ sau ‘Junimea’ ar fi una inexistentă, sau dacă există, se spune că ar fi în derivă. Ce părere ai despre asta? Astăzi s-ar mai putea forma un OuTopos?

ȘA: Noua generație e în curs de definire, dar nu se poate spune în nici un caz că nu există. Apar din toate zonele țării poeți și prozatori foarte buni. La Iași deja s-au făcut remarcați Emilia Nedelcoff, Andreea Petcu și Bogdan Alexandru Petcu. Vremurile se schimbă mereu. Acum există internetul generalizat și mai ales Facebook-ul. Nu mai există granițe în comunicare. Ei se știu între ei de pe net. Se scrie mult în virtual și uneori se scrie bine. Din acest motiv pot căpăta mai ușor conștiința unei generații și pot să-și formeze un model estetic care să-i unească și care să-i despartă la un moment dat, găsindu-și fiecare (cei mai buni) individualitatea.

 

AS: Mulțumesc, Șerban, pentru răspunsuri!

____

ANA SĂNDULESCU (n. 1989) este membră a cenaclurilor “Salonul de Literatură Zero+” şi “Junimea” din Iaşi. Fragmente de proză au apărut în revistele: Dacia Literară, Tiuk!, Acolada, Lykeion, Revista Nouă, Hyperion, Absolut Cultural şi Zona Literară. În mai 2015 a debutat cu romanul „Anamneza” la editura Herg Benet Publishers. În 2017 a beneficiat de programul ‘Rezidenţe FILIT pentru scriitori români’, iar în octombrie 2018 și-a făcut debutul ca traducătoare din engleză în română cu romanul “În cel mai întunecat colț” al autoarei Elizabeth Haynes, apărut în colecția Passport a editurii Herg Benet.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *