Jesica Baciu, Jes, Nemira, 2019
Andreea Pop
Pentru un debut, Jes e un volum aproape suspect de natural, cu un aer relaxat și proaspăt, chiar dacă unele texte adunate aici au apărut în presa culturală încă de acum câțiva ani, în revista Steaua, mai exact. Jesica Baciu scrie niște poeme care lasă impresia, mai mult decât orice, a unei familiarități vecine cu statusurile de pe rețelele sociale; vorbesc, altfel spus, despre lucruri destul de generale – mai mult sau mai puțin mileniale, pentru că trendurile sociologice nu fac carieră aici –, fiind empatice cu și atente la câteva linii de interes ale sensibilității contemporane și acoperind o paletă tematică destul de generoasă.
De la relații sincopate, la fragmente și scene de familie și la schițarea unor exerciții de autosinceritate, textele ei bifează toate aceste sfere de interes (și nu numai), și o face într-un stil lejer și lipsit de pretenții, user-friendly de la un capăt la altul al volumului. Jesica Baciu scrie la fel de degajat și deschis, aproape cu sentimentul unei confesiuni între prieteni, ori al unor stări risipite pe timeline-uri de Facebook, atât despre filmele actuale, moderne ale relației de cuplu, despre distanța dintre lucruri și tectonica sentimentelor & a schimbărilor, cât și despre propriile puncte de vulnerabilitate, uneori nu fără replici provocatoare și îndrăznețe, aproape spumoase în câteva părți mai ales prin franchețea lor. Chiar dacă toate aceste teme altfel destul de eterogene ale cărții se leagă într-un mod coerent și aparent facil, ceea ce e interesant, însă, e că Jesica Baciu creează și câteva zone de ambiguitate în care își plasează textele, și nu odată poemele sale descriu niște imagini echivoce, cu atât mai mult cu cât par decupate dintr-un malaxor ușor straniu, chiar dacă alcătuit din amănunte intime.
Se vede mai mult o astfel de tendință în câteva orientate spre exterior, cu o miză aparent pur descriptivă, care derulează, propriu-zis, evenimente fără o încărcătură specială, uneori chiar cu ambiția narativă de a surprinde, cinematografic, momente și de a le sugera potențialul vizual. Cele mai multe texte de acest gen ale Jesicăi Baciu mizează pe structuri fragmentare, care descriu foarte limpede imagini și episoade pasagere; e o perspectivă care îi permite să tranșeze minimalist realitatea și să o încarce cu o tensiune destul de difuză, chiar și-atunci când nu face altceva decât să reproducă scene banale, fără finalități extraordinare. Altfel spus, e vorba de-o politică a cotidianului și aleatoriului ca spectacol care face carieră în volum, și aici, în astfel de texte cu subiect divers, dar și în cele orientate spre o direcție a asumării unui registru poetic al confesiunilor, în care poezia Jesicăi Baciu operează cu eșecuri amoroase, distanțe și stări de înstrăinare și scene ale tranzițiilor domestice. Oricum, și într-un caz, și în celălalt, poezia ei e un cocktail destul de subtil de onestitate și naturalețe care amestecă frânturi de viață, una a distanțelor & tensiunilor afective (Grădini de vară), a micilor fericiri banale (Lăudați și cântați și vă bucurați), a incoerențelor decupate din real (Revenirea), a sintezelor personale (Toate pânzele sus) și, în fine, a filmelor biografice (O băltoacă, cred), între altele.
E o rețetă destul de bogată în teme, cu o focalizare relativ largă, ceea ce face ca volumul să fie o pledoarie indirectă pentru o politică a normalității și firescului, dincolo de orice viziuni prea înalte, ori artefacte de stil inutile. Fără să promită imagini sau secvențe memorabile, cartea compensează prin simplitate discursivă și printr-o tonalitate destul de bine ținută în frâu de Jesica Baciu, credibilă pentru autenticitatea ei, lucru cu atât mai de apreciat cu cât e vorba despre un debut. Oricum, Jes nu e un volum îndrăzneț, sau care va fi reținut pentru originalitatea sau inovațiile sale, dar atrage atenția și se distinge prin câteva formulări ce sintetizează foarte coerent un tip de sensibilitate ușor de recunoscut, un debut care nu vrea să impresioneze, ori să epateze, și care se erijează, până la urmă, într-un discurs fără complicații inutile despre uzura contemporană & rutina proceselor psihice și afective, care descrie „golurile” și „faulturile” de zi cu zi. Puțină viață & puțină dezbatere pe marginea și în jurul ei e ceea ce propun aceste texte, discrete, dar riguroase ca niște ritualuri zilnice.
***
Așa în general
fericirea pe care mi-a dat-o
când am împlinit 26
cu un text tipărit
inima mea bate pentru tine
pe prima copertă
și în interior, scris de el cu pixul
sper să nu mă înțelegi greșit
în timpul ăsta
la masa de lângă noi
tipa blondă a scăpat paharul
un porumbel și-a desfăcut aripile
și s-a dat doi pași în spate
pe ecran s-a dat în reluare faultul
de câteva ori
asta se întâmplă în general
golurile și faulturile
merg în reluare
de câteva ori
Un an bun
nu am ieșit din casă de trei zile,
am deschis geamul și am zâmbit elegant, dar nu senin
în total m-am uitat la patru filme azi
monitorul mi se pare deja o vânătaie
mai încolo
o să vină și prietenii
o să ne așezăm aproape unii de alții
dacă repeți un lucru
devine mai real
Reality
unii își iau
câte-un câine și aleargă deodată cu el
fără dureri de picioare, fără
respirație grea
unii spre alții păstrând mereu
o distanță mică între ei
exaltați de la trezitul devreme
realitatea mă odihnește, doamne
pe dealurile însorite
pepenii păziți de câini care hibernează
cu ochii deschiși
peste pepeni se așează căldura
peste câini se așează căldura
realitatea e odihnitoare
bunătățile nu s-au sfârșit
îndurările nu sunt pe terminate