poezia poate intra în tribunale a intrat cu mine

Foto arhiva autoarei

 

GABRIELA FECEORU (n. 1993, Petroșani, jud. Hunedoara) este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe şi Litere din cadrul Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş. Masterandă a aceleiaşi facultăţi. A debutat cu poeme în revista Vatra. A colaborat cu revistele şi platformele literare: „România literară”; „Euphorion”; „Familia”; „Prăvălia culturală”; „Qpoem”; „LitArt”; „New York Magazin”; „Alternanțe”; „Banchetul” etc. Este prezentă în antologia poetică „Ofensiva debutanţilor”, publicată în revista „Familia” nr. 6/2016, şi în antologia „#Rezist!Poezia”, coordonată de Cosmin Perţa, ed. Paralela 45. (2017). A debutat cu volumul de poeme blister la editura Cartea Românească (2017), primind nominalizări la Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018, Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018. Din 2014 este secretară la Revista Vatra (Tg. Mureș).

 

©Medeea Iancu

 

în capul meu am scris aceste rânduri în sala tribunalului unde
înainte să intru mi-am dat jos inelul pe care mi l-am cumpărat
singură inelul de logodnă cu care m-am logodit singură nu am
vrut să crezi de data asta că acesta e un simbol al unirii noastre

pentru că e doar o bijuterie frumoasă care nu se oxidează ca noi
și nu-și pierde strălucirea cum. cum nu pălesc
pietrele cu care-i bătut verzi formează o floare și floarea
are-n mijloc un punct roșu ca sânge

am uzura acestor circumstanțe colega de muncă a spus
tu ți l-ai căutat așa
vezi chiar atunci mă gândeam că a crescut două fiice ea însăși o
femeie care și-a crescut singură fiicele într-o propoziție

m-a judecat când eu veneam val-vârtej din sala tribunalului. mi-am
dat seama că nu mâinile oamenilor ci poezia e singura mână care mă
mângâie în așa fel încât să-mi revin de aceea am deschis
o pagină nouă în word și am tradus niște cuvinte pe care tot eu le scrisesem

cu o seară înainte. și le-am tradus într-o limbă pe care n-o vorbește pârâtul
și pe care n-o vorbește nici colega mea:

come corro e come mi nascondo
come una fetta di mandarino nella bocca della ragazza di
Almería la tua ragazza
sulle bottiglie vuote

che gli aspetto sempre per la spiaggia.

 

©Medeea Iancu

 

examinez această parte
care nu-i vătămată la suprafață
încerc să reproduc
pentru lume situația în care mă aflu
cât mai discret și nu știu când se va termina
să-mi reiau viața de unde am lăsat-o
deasupra Rusiei că voi zbura
cu cineva de mână voi zbura
am visat
m-am eliberat m-am apropiat de mine
trecerea de pietoni era numerotată
fiul meu își arată pe degete vârsta
îi aud inima în pernă

orice poezie pe care-am scris-o e
mulțumesc
și orice cântec scris de mine e
mulțumesc

în anii trecuți m-am rezumat la a ființa
pentru diverse persoane care
au dispărut din peisajul meu uzual
fiecare privire a lor era punctul meu sensibil
acolo puteam să mă plec sau să mă țin
pe picioare constructivistă îmi intrau idei
în cap despre tine
și le țineam ca pe ultimele clipe
și când nu-mi răspundeai la mesaje și când nu
te găseam îți căutam hainele și-ncepeam să le spăl
voi fi mai bună îmi ziceam și-n fața dragostei
va fi dragoste
un adult abandonat se comportă ca un copil
abandonat când tu plecai de acasă și nu știam dacă
te vei mai întoarce vreodată încercam să-mi
închid în dulap doar capul și o păturică de a
copilului nostru în gura mea

orice poezie pe care-am scris-o e
mulțumesc
și orice cântec scris de mine e
mulțumesc

ca o instituție fondată în secolul 19
ca pulbere
când m-am uitat în jur am văzut atâtea căderi
asemănătoare cu a mea încât îmi venea să
le spun celorlalte femei că vreau să mă arunc
împreună cu ele dar am făcut-o altfel
m-am aruncat singură și le-am rugat să privească
atente pentru că voi merge la sigur că nu voi
simți izbitura că nu voi atinge pământul nici sufletește
în aer unghiile mele vor face zgârietura ca indiciu
al faptului că s-a terminat totul cu o luptă
n-am fost inertă m-am zbătut am opus rezistență.

 

©Medeea Iancu

 

poezia poate intra în tribunale a intrat cu mine
avocata mea a vorbit cu mâna pe cartea mea în fața judecătoarei
despre cazul meu și m-a apărat poate că e singurul om pe care l-am
văzut făcând asta cu toată ființa și nu contează cât a durat
o altă femeie m-a apărat în fața nedreptății săvârșite de un bărbat față de
mine și tot o femeie a judecat și tot o femeie a transcris cele spuse
și cartea lui de identitate i-a fost înapoiată am fost identificați la prima
înfățișare ce-am făcut noi din noi

nici nu știam cum e să-ți ia cineva apărarea
poți să nu deprinzi comportamente uzuale de la ceilalți
am toată familia departe de când m-am
născut și de când am născut a durut atât de intens încât de acum simt că
nu mai pot vorbi uneori în mulțimi. am rezerve de sensibilitate și rezerve
de tăcere. ce-am vrut e doar să transmit mesajul să schimb lumea mea

poate m-am provocat cu probleme ca să caut soluții ca să-mi dezvolt
laturi umane care nu se pot dezvolta în condiții de armonie și reciprocitate
m-am lăsat purtată de adevăr și mâinile mi s-au umplut de sânge sunt
o adevărată rezervație de onoare le transmit celor care au judecat și celor
care au vorbit în locul meu că e posibil să ajungă aici

empatizăm doar că ne simțim mai siguri și mai fericiți
când avem familia aproape și pare că însemnăm ceva în micul nostru areal
eu n-am avut asta și m-am adresat direct tuturor fără să caut rudenie
n-am trăit pentru familia mea, n-am trăit pentru arealul meu, n-am trăit
pentru ceva mic. nu știm încă să fim și nu știm încă să trăim și nu știm încă
să facem din noi arta pentru care ne-am născut și de-o vom afla de ne-om
sinchisi ne-om pierde în energie

poezia poate intra în tribunale a intrat cu mine
avocata mea a vorbit cu mâna pe cartea mea în fața judecătoarei
despre cazul meu și m-a apărat poate că e singurul om pe care l-am
văzut făcând asta cu toată ființa și nu contează cât a durat
o altă femeie m-a apărat în fața nedreptății săvârșite de un bărbat față de
mine și tot o femeie a judecat și tot o femeie a transcris cele spuse
și cartea de identitate i-a fost înapoiată am fost identificați la prima
înfățișare ce-am făcut noi din noi nu știu dar știu un lucru că orice

e greșit se poate repara.

 

©Medeea Iancu

Leave a Reply

Your email address will not be published.