Misoginismul sintagmei „literatură feminină”

CĂTĂLIN GHIŢĂ este, din 2015, prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova şi membru al Şcolii Doctorale „Al. Piru”, unde conduce doctorate în literaturăcomparată şi în studii culturale. Din 2017, este şi directorul Centrului Internaţional de Studii de Estetică a Receptării (CISER), din cadrul Universităţii din Craiova. Principalele sale direcţii de cercetare sunt: poezia vizionară europeană, romantismul din perspectivă comparatistă, frica şi anxietatea în istoria mentalităţilor, teorii ale receptării literaturii şi relaţiile intelectuale dintre Orient şi Occident.

Capitolul de mai jos a fost publicat în volumul Coliba din mijlocul palatului. Frica și marile idei, editura Cartea Românească, 2018.

 

Când îşi publica, în 1941, masivul şi admiratul său tom, intitulat Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu era primul, dar cu siguranţă nu cel din urmă (îi vor succeda, printre alţii, Ov. S. Crohmălniceanuşi I. Negoiţescu), care le condamna pe autoare la existenţa într-un soi de limb valoric („ghetou”, în expresia plastică şi curajoasă a Biancăi Burţa-Cernat). „Literatura feminină” interbelică acoperă fix patru pagini din celebra Istorieşi tratează nu mai puţin de cincisprezece (!) autoare, criti- cul consacrându-i cam tot atât spaţiu cât neoanacreonticului şi degrabă desuetului Barbu Paris Mumuleanu sau nesemnificativului G. Sion, pe care G. Călinescu însuşi se grăbeşte să-l eticheteze drept „nul” ca poet. Ce trebuie săînţelegem de aici? Că cincisprezece autoare, printre care scriitoare meritorii, precum poeta Maria Banuş sau prozatoarea Lucia Demetrius, nu fac, laolaltă, nici cât fabulele „fără valoare” ale sus-numitului Sion?

Din păcate, pe urmele lui Călinescu şi ale altor atleţi ai formulărilor picante, cultura română continuă să fie infuzată de voci misogine: fără nicio reţinere, numeroşi intelectuali de sex masculin le privesc pe femei drept nişte „nulităţi simpatice” (formula îi aparţine lui Cioran, şi el departe de filoginie), mai mult sau mai puţin inofensive (dar apte de tulburi răzbunări de alcov), care trebuie să-şi ocupe timpul cu ceva (odată gastronomia şi broderia intrate în desuetudine, devine acceptabilă şi profesia scrisului). În cel mai bun caz, scriitoarele sunt privite drept fiinţe ornamentale, cu rol pur decorativ: la o serată sau agapăliterară, autorii misogini cred că le prinde bine să fie în- conjuraţi de creaturi delicate, îmbrăcate cu gust, fără stridenţe fonice sau comportamentale, care să ştie că Leonidas nu este doar o marcă de ciocolată rafinată sau că Hermes nu reprezintă doar un brand de genţi de lux. Când am citit, în liceu, Le Deuxième Sexe, carte publicată în 1949 şi prompt pusă la index de Vatican, nu am fost convins că „o persoană nu se naşte, ci devine femeie”. Acum, mi se pare că autoarea acestui adevărat manifest al feminismului occidental spune prea puţin: de fapt, o persoană nu se naşte, ci este obligată să devină femeie, refuzându-i-se, astfel, simpla opţiune de gen. Dacă nu mă credeţi, aruncaţi rapid o privire la CNP-ul dumneavoastră: pentru bărbaţii născuţi între 1900 şi 1999, prima cifră a acestui număr personal este 1, pentru femeile născute în acelaşi interval, prima cifră a aceluiaşi număr este 2. Chiar la nivelul simplei enumeraţii, bărbaţilor li se acordă prioritate (freudian, observaţi cum eu însumi am fost constrâns să recurg la această regulă de consecuţie).

Între paranteze fie spus, nu trebuie confundată sintagma călinesciană (deloc inocentă ideologic, precum am sugerat) de „literatură feminină” cu sintagma „écriture féminine”, pusă în circulaţie, în Franţa anilor ’70, de gânditoare precum Hélène Cixous, Luce Irigaray sau Julia Kristeva. Dacă prima formulă prezintă în subtext cinism sau sarcasm, a doua formulă constituie o reacţie din partea mai multor feministe din cultura franceză la tipul de literatură produs de bărbaţi şi chiar, mergând până la esenţe, la fundamentarea limbii naturale (instrumentul oricărei arte a cuvântului) pornind de la principii specifice bărbaţilor, ceea ce impune, automat, un Weltbild modulat de perspectiva masculină asupra realităţii. Écriture féminine devine, în acest caz, alternativa naturală, ce permite să fie ascultată şi vocea celei până atunci reduse la tăcere.

Problema terminologică privitoare la literatura făcută de femei şi/sau destinată femeilor se complică în urma manipulării mediatice, care a impus, după 1990, o nouă modă printre tinerii din Occident (şi după 2000, chiar de la noi), anume fenomenul chick lit (nu este oare surprinzător că nu există, simetric, o guy lit?). Sintagma sudează doi termeni: chick, termenul argotic american pentru „puştoaică”, şi lit, abrevierea substantivului literature. Chick litreprezintă, pe scurt, literatura produsă, în general, de autoare femei pentru un public aproape exclusiv feminin. Temele alese sunt străvezii, siropoase, vide de probleme intelectuale şi au drept corespondent cinematografic fenomenul chick flick. Existenţa acestei tendinţe, expunând romane cu coperte lucioase şi roz, împiedică omogenizarea publicului dincolo de separarea de gen. Ironic este însăfaptul că sintagma este pusă în circulaţie tot de o autoare, Cris Mazza, care, în 1995, a editat, împreună cu Jeffrey DeShell şi cu Elisabeth Sheffield, o antologie de proză fe- ministă, intitulată Chick Lit: Postfeminist Fiction, urmată, un an mai târziu, de Chick Lit 2: No Chick Vics. Deşi editorii înşişi erau animaţi de cele mai frumoase intenţii, vrând să ofere publicului versiuni de fiction apte să portretizeze complexitatea inteligenţei şi a afectivităţii feminine de la sfârşitul secolului al XX-lea, ei nu au putut decât să înregistreze cum expresia lor, formulată evident tongue-in-cheek, este, rapid, recontextualizată şi ataşată unei tematici romanţioase, de tip love story. Modificarea a antrenat schimbări în ceea ce am numi „estetica receptării”: chick lit a influenţat decisiv atât modul în care cititoarele se raportează la universul feminin, cât şi modul în care cititorii interpretează respectivul raport (fireşte, de pe premisele unei superiorităţi intelectuale, care depăşeşte simplul exerciţiu reproductiv al speciei).

Ce vreau, până la urmă, să transmit? Ideea mea este simplă: în pofida bunelor intenţii deopotrivă ale feministelor şi ale bărbaţilor profeminişti, nu cred că este productiv să promovăm o segregare a literaturii pe criterii de gen. În definitiv, dacă ajungem să vorbim despre o literatură a femeilor, aceasta înseamnă că, subtil, acceptăm că ea reprezintă altceva decât literatura pur şi simplu (care nu a fost şi nu este numită, totuşi, o literatură a bărbaţilor, de vreme ce nici măcar misoginii extremi nu le pot exclude din ea pe scriitoarele strălucite). Cu alte cuvinte, autoarele care nu-şi găsesc locul în literatura mainstream, parte din curriculum-ul academic, trebuie să se mulţumească, practic, cu varianta restrictivă a acesteia, cea „feminină”, convertită într-o categorie aparte. Desigur, această problemă merge în paralel cu chestiunea egalităţii de gen din societate, ca ansamblu: dacă genurile ar atinge egalitatea, şi produsele estetice generate de ele fac corp comun şi cel mai bun barometru al acestei stări de fapt ar presupune ca situaţia să fie acceptată tacit, fără să reclame explicaţii sau motivaţii suplimentare.

Tema este, indiscutabil, pe cât de sensibilă, pe atât de presantă şi mă mulţumesc cu faptul că am încercat doar să-i trasez contururile. Cum vom rezolva problema deficitului de reprezentare a scriitoarelor în societatea occidentală (y compris românească) rămâne o chestiune demnă de o dezbatere profundă şi serioasă, care să antreneze segmente cât mai largi din lumea intelectuală. Până atunci, autoarele trebuie să ştie că există, printre confraţii lor de sex masculin, destui conştienţi de faptul că simplele detalii anatomice nu ne plasează niciodată în lumi de idei diferite. În ceea ce priveşte participarea la viaţa culturală, existădoar fiinţe umane, producătoare şi consumatoare de literatură, a căror egalitate le-a fost subminată doar de violenţa ridicolă a orgoliului masculin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *