Lansarea volumului Apocalipsa după Marta, antologie bilingvă, româno-catalană, din creația poetică a Martei Petreu 

Paco Fanés (editor), Coloma Lleal (poeta) și Xavier Montoliu Pauli (traducător)
Paco Fanés (editor), Coloma Lleal (poeta) și Xavier Montoliu Pauli (traducător)

 

Text introductiv de P. Popescu

Ultimul eveniment organizat de Centrul Espai Betúlia al Primariei din Badalona înainte de instituirea stării de alarma a fost lansarea, la 11 martie 2020, a antologiei bilingve Apocalipsi segons Marta / Apocalipsa după Marta, apărută recent la editura Associació Pont del Petroli din acest oraș de lîngă capitală catalană Barcelona. Volumul a fost tradus din română în catalană de către Jana Balacciu Matei și Xavier Montoliu Pauli.

Evenimentul a celebrat, totodată, împlinirea a 20 de ani de la înființarea editurii Associació Pont del Petroli, consacrată publicării de poezie catalană si de traduceri din poezia universala.  De aceea, organizatorii – editorii și poeții Joan Puche si Paco Fanés –, au ținut foarte mult că prima lansare să fie organizată la Badalona, oraș cunoscut de altfel de poeta Marta Petreu.

După alocuțiunile editorului Paco Fanés și traducătorului Xavier Montoliu Pauli, Coloma Lleal (n. 1944), poetă și critic literar, profesoară emerita a Facultății de Litere a Universității din Barcelona, a prezentat o fină și originală analiză a volumului .

Au fost apoi citite, în catalană și în română, poezii din antologie. Prin amabilitatea poetei Coloma Lleal vă oferim alocuțiunea rostita atunci.

 

Coloma Lleal (Foto de Toni Moreno)
Coloma Lleal (Foto de Toni Moreno)

 

Apocalipsa după Marta

 

Text de Coloma Lleal 

Trebuie să-i felicităm pe editorii de la Pont del Petroli că au dorit să serbeze primii douăzeci de ani de viață ai editurii cu ediția bilingvă a cărții Marei Petreu, o mare carte de poezie, cu o traducere atât de reușită, încât ne face să uităm că nu citim textul original.

Unii critici insistă să o caracterizeze drept o operă dominată de raționalitate și coerență, dar a spune doar asta nu înseamnă aproape nimic. Mai ales în cazul Martei Petreu. Metoda lui Descartes sau rațiunea lui Kart sunt mari borne ale gândii raționale, dar nu m-aș încumeta să spun niciodată că sunt opere poetice (dacă nu folosim termenul în sensul etimologic de poiesis „creație” sau „trecere de la inexistență  la existență”).

În această antologie, Marta Petreu ne oferă o suită de poeme care se pot citi ca un lung poem, făcut și refăcut de-a lungul a aproape patruzeci de ani, în care ne arată cum se dezvăluie progresiv, până la despuierea totală.

Autoarea cunoștea de mică Cartea Apocalipsei, această carte atât de stranie în Noul Testament, fiindcă se îndepărtează total de „bunavestire” și, ne arată, în schimb, un limbaj înțesat de simbolistica (și cruzime) textelor proferice din Biblie.

Poate fiindcă o cunoștea bine, Marta Petreu joacă pe pluralitatea sensurilor cuvântului, de la cel etimologic, „ridicarea vălului” sau „revelare”, pe care îl găsim în textele clasice, până la cele posterioare, religioase, precum cel de „revelație” sau cel secundar, derivat dintr-o lectură a cărții profetice, „distrugere sau anihilare totală”.

Rareori un titlu ne conduce atât de direct la înțelegerea complexității textului. Poeta ne spune, de la primele versuri, că ne va vorbi despre ceea ce doar poeții știu, despre ceea ce este mai real decât viața însăși, când, prin intermediul jocului cu verbele:

Umilitor de singur creierul meu se contemplă

în reliefuri externe

și se recunoaște în toată micimea, umilința lui,

Atunci se revoltă contra amintirilor falsificate ale iubirii și contra deprinderii a ceea ce numește știința supraviețuirii, contra întregii ipocrizii pe care am creat-o pentru a supraviețui. Și, împinsă de rațiune, mărturisește:

Retez capul oricărei iluzii oricărei fantasme

cum tăia tata iarba cu coasa.

Când își scoate masca, luciditatea o împinge (ne împinge?) inexorabil în singurătate. Este singurătatea celui care nu vrea să se amăgească. Singurătatea conștient asumată:

noapte de noapte mă țin pe mine însămi în brațe

………………………………………………………………………………..

Mă port pe mine sub piele

………………………………………..

aici e o singurătate bătrînă înfricoșătoare.

 

Și nu folosește la nimic să strigi după ajutor, să strigi Domine, Domine, când în fața ta este golul.

Gheara cărui zeu mă va prinde înspre ziuă de chică?

……….

pe cine să strig noaptea

cînd în limpiditatea miraculoasă a ideilor

numai cu mîinile goale

nu-mi pot apăra creierul ochii?

Nu există anestezie posibilă, doar conștiința neantului. Niciun gest, niciun substitut nu poate înșela nimicul. Numai această limpezime tăioasă ce ne luminează când suntem față în față cu neantul. Numai recunoașterea faptului că există

un cer jos /jos/la nivelul umerilor la nivelul glesnei/ negru gol insuportabil

După această asumare nu există disperare, fiindcă să disperi este posibil doar când înainte ai sperat. Marta Petreu nu pornește de la speranță,  această obială asudată la temeliile tronului  […] ceresc, ci de la culpă, de la sentimentul vinovăției. Și o face singură, doar cu poezia. Deși rațiunea vrea s-o împiedice:

Vreau să mă fac auzită. Vreau să exist. Vreau să țip:

cu gesturi experte

rațiunea pură

îmi îndeasă în gură batista.

Învingând-o, ne oferă totuși,  lecția de istorie a vieții ei.

Și atunci poezia pe care ne-o oferă nu este una plăcută. Este o poezie care ne rănește, fiindcă, cum ea însăși spune, scrie:

poeme fără de rușine

călcînd desculță pajiștea de cioburi

cum aș călca-n picioare carnea voastră.

 

Și mărturisește:

Iar eu: nu mint spunînd că scriu cu sânge

și neuroni ce se-ard la mine-n creier ca niște biete becuri [prăpădite

supuse

unui voltaj insuportabil Da. Scriu cu sînge. Cu sînge al meu. Și cu cerneala

ce curge lent – în loc de spermă – din trupurile voastre

[noduroase

Și fiindcă Marta Petreu scrie cu sânge, poezia ei ne pătrunde în măruntaie și devine parte din noi. Poate sufocându-ne. Sau, poate, eliberându-ne, când admitem, cu ea, că

E exclusă mîntuirea. Punct

                                                                                                      [Trad. de Jana Balacciu Matei]

Coloma Lleal (poeta) și Xavier Montoliu Pauli (traducător)
Coloma Lleal (poeta) și Xavier Montoliu Pauli (traducător)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *