Jurnal de Kovaszna (prima parte)

ELIZA BIȚĂ locuiește și lucrează în București, unde practică scrisul mai mult ca pe un hobby sau o terapie. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București (franceză-engleză) în anul 2000, iar de atunci a lucrat timp de 12 ani ca traducătoare și timp de 5 ani ca profesoară în sistemul de învățământ public. În prezent, este doctorandă în literatură comparată la Universitatea din Craiova, cu o teza despre duble identități culturale, interes manifestat și în acest jurnal.

 

Cronică de turism medical – Covasna văzută de o olteancă în decembrie 2013

(prima parte)

 

Totul a început pe 25 noiembrie, când primesc un telefon neașteptat, cu o ofertă de sejur de recuperare medicală în Covasna, două săptămâni, pentru două persoane, în decembrie. Accept să merg cu mama, puțin temătoare, fiindcă nu mai plecasem de mult iarna în vacanță în zonă montană. S-a dovedit a fi o decizie bună. Citiți mai jos, ca fotoreportaj, jurnalul ținut mai mult în joacă la Covasna.

Pe drum

Poposim pentru un păsztrăv cu legume la grătar în Predeal. Conform principiului meu când călătoresc – “When in Rome, do as the Romans do”- vorbesc și scriu ardelenește și cu influențe din maghiară încă de pe drum. Vrem să ne integrăm lingvistic, gastronomic și din alte puncte de vedere în noul mediu, pentru că ruperea din cotidian e o terapie în sine.

Pe Valea Prahovei nu pot să nu pozez, entuziasmată, ninsoarea, anticipând raiul hibernal către care ne îndreptăm…

În sfârșit, am ajuns la hotel !

A doua zi, am început redactarea jurnalului, pe care vi-l prezint în continuare.

Ziua 1 – 29 noiembrie : sosirea la ora 16, după ce am trecut pe ninsoare prin Valea Prahovei, am mancat kurtos kalacs pe drum (when in Covasna, eat what Covasnans eat) și am hotărât să cumpărăm la întoarcere ceapă și cartofi de Covasna. Camera spațioasă, destul de frumoasă (în anii ‘70, ar fi fost lux). Hotelul are lumini cu senzori de mișcare și copii după tablouri impresioniste pe hol. Aflăm cu plăcere că mâine, sâmbătă, putem vedea medicul – există doi, unul maghiar și altul român; la fel și personalul medical, este bilingv, și, deci, putem primi fișa cu tratamentul pe care-l vom urma incepând de luni, 3 decembrie 🙂 . Hotelul e înconjurat de brazi, pe dealurile împădurite din jurul orașului se vede zăpada. Ieșim la plimbare, descoperim repede un parc central, cu o mofetă monument al naturii. Sunt mofete în mai multe hoteluri și în case particulare, dar fără recomandarea medicului nu e bine să te duci. În schimb, cea din parc pare inofensivă.
Iată placa trilingvă de lângă așa-numita mofetă publică:

Auzim maghiară și română in jur – peste tot inscripții bilingve. Inspirăm aer curat, e multă verdeață, orașul e liniștit, se anunță o vacanță perfectă pentru încărcarea bateriilor – exact ce-i trebuie unui sudist agitat în concediu.

30 noiembrie – dormim de la 1 noaptea, pentru că vecinii de palier din camera alăturată povestesc foarte bucuroși și gălăgioși; de altfel, îi și identific dimineața la 7.30 la coada de la cabinetul doctorului. Erau cu un al treilea, la fel de în vervă, și îi aud spunându-i celuilalt că stau în camera 209 – lângă noi – că sunt prieteni de mulți ani, unul e din Rădăuți, altul din Constanța – și se văd rar, iar acum sunt bucuroși că s-au regăsit. Îi iert pentru scurtă vreme.
Doctorul imi prescrie masaj si kinetoterapie, nimic altceva (mofetă, fizioterapie) de teama unor posibile probleme neurologice, și mamei 5 proceduri (mirat că nu-i cerem mai multe, pentru că majoritatea pacienților vor să profite la maximum de resursele stațiunii).
Ieșim la plimbarea de dimineață cu gândul să mergem în parcul cu mofeta, să stabilim niște trasee (trebuie să merg pe jos cam 2 ore pe zi, iar aici, cu aerosoli, e climatul ideal pentru plimbări). Ne sună tata, care plecase la 9 spre București, că a văzut un magazin Penny – mai mare decât cele de pe strada noastră – deci, în care putem găsi mai multe lucruri decât aici – și pornim în plimbarea de după-amiază să-l identificăm. Inspirăm pe drum gaz de la mofeta publică, lângă care sunt și izvoare termale și-l gasim după un drum de o oră (deci am stabilit traseul lung).
Seara mergem la cumpărături chiar aici.
Ne cunoaștem vecinii de masă la restaurant – o familie din județul Sălaj – secui, după accent și, da, vorbesc maghiară între ei, fiindcă soția vorbește mai bine maghiară decât română, voi explica imediat de ce. Sunt din comuna Camăr sau Kamer unde majoritatea îs unguri 🙂 . Identific rapid greșeli pe care le fac toți maghiarii când vorbesc română, din cauza diferențelor între gramaticile celor două limbi. Unele din ele îmi sunt familiare de la buna mea prietenă Noemi, din Budapesta, care mi-a fost colegă de cămin și de facultate. Soțul vorbește mai bine română fiindcă a făcut armata în București și regretă că, înainte de ‘90, nu s-a acordat atenție predării limbii române în satul lor, deoarece se gospodăreau singuri și nu prea ieșeau de acolo, se înțelegeau foarte bine între ei în maghiară, chiar românii repartizați acolo învățau maghiara ca să se adapteze (copiii mai repede, ce-i drept, dar își ajutau și părinții). O Microungarie, înțeleg, îmi amintește de poveștile despre Ada Kaleh, pe care regret că nu am văzut-o, dar de care am auzit de la parinți (au fost în copilărie).

Ziua a 2-a – 30 noiembrie: E sf. Andrei azi. În centru remarcăm o florărie care urează zilnic la mulți ani celor care își sărbătoresc onomastica. În fiecare zi e câte un sfant, catolic, cred, fiindcă aveam să vedem și Judit.

E 1 decembrie – îi zic mamei la mulți ani (ziua ei de naștere) la 12 si 10 noaptea, grație vecinilor vorbăreți. Dimineața, văd trecând pe strada din fața hotelului, str. Unirii, 2 călăreți în port național românesc cu steaguri, urmați de 1 căruță în care erau tineri strigând “Trăiască România!”. Și cântând în portavoce “Treceți, batalioane române, Carpații!” și ducându-se în sus, spre dealuri. Iese mama din hotel, îi povestesc, regretă că nu i-a prins, dar 20 minute mai târziu, pe strada care duce spre parc, apar din nou, cu încă 2 căruțe și urmați de o mașină a poliției. Ne bucurăm că am prins o mini-paradă de ziua mamei. Aflăm de la tv ca se pregătește unirea Basarabiei cu România. E duminică si căutăm o biserică. Mama știe de una catolică (suntem romano-catolice) unde se țin slujbe in maghiară – Sf. Ștefan, dar găsim doar una calvinistă, veche de 200 de ani si foarte interesantă ca arhitectură, stam 5 minute fiindcă nu numai că nu înțelegem limba, dar nici nu identificăm structura slujbei, total diferită de cea romano-catolică.
Mai jos poza cu biserica de la poarta ei maramureșeană, printre brazii ninși – sunt niște brazi înalți superbi in partea asta de oraș, spre munte 🙂 .

Seara urcăm dealul prin cartierul românesc spre Hotel Montana, unde au stat mama și prietena ei M., acum 4-5 ani. Plăcuțele cu numele străzilor au și “str.” în afară de “utca”, iar inscripțiile sunt tot bilingve, dar în fața hotelului Montana dăm și peste o biserică maramureșeană de lemn – de unde admirăm panorama orașului înconjurat de dealuri. Sunt multe case frumoase, de oameni gospodari.
Auzim și igen și nem todom și szia și bună ziua și hello și koszonom și koszi, cred ca merci 🙂 . În magazin vorbesc română, mi se răspunde în română și, ca să mă distrez, zic koszonom. O plimbare plăcută de două ore.
Cumpărăm baigli cu mac de la o patiserie, cu gândul că-i mai bun decât cel fabricat la scară industrială si aflăm de la vecinii de masă că ei fac în casă si kurtos kalacs și baigli, pâine și de toate (au gospodarie mare, cu oi, cai, capre, porci, iepuri și livezi și muncesc mult să o întrețină). El e sunat des de consăteni să le taie porcul, e unul dintre puținii renumiți în Camăr pentru asta. Ne invită, foarte ospitalieri, la ei oricând, oricât și cu oricine, subliniind că la circa 30 km. de sat sunt băi termale și oferindu-se să ne ia cu mașina din Zalău și să ne ducă la băi și unde vom vrea- pentru vara viitoare, pare minunat ca idee de vacanță.

Ziua a 4-a – 2 decembrie – prima zi de tratament, începută cu nervi din cauza vecinilor de palier, pe care i-am potolit cu greu după un schimb dur de replici prin perete si un telefon la recepție. Kinetoterapeutul e ungur – îl cheamă Gergely – un sportiv bătrân, dar care vine totuși cu exerciții noi pentru mine, confirmând ceea ce am auzit despre unguri, că-s buni în meseria asta. Maseurul e un brașovean puțin cam dur, dar îmi promite masaj cu uleiul de portocale pe care i l-a lăsat o pacientă și care mi se pare perfect pentru luna decembrie. Găsim cartofi de marțipan si biscuiți spekuloos cu migdale la Penny (mandeln spekulatios) ca să sărbătorim în continuare iarna cum se cuvine.
Mâncăm iar ungurește (paprikas de pui cu mămăligă) dar și ardelenește (cartofii de Covasna – celebri – sunt aproape nelipsiți, ca și pâinea cu cartofi mai mereu, am avut o dată și varză à la Cluj), facem schimb de rețete cu vecinii de masă (murături și paprikas de Sălaj versus murături de Dolj si rețete de paprikas cum îl știm noi, cum e aici și cum îl fac ei – cu iepure), dar ne spun și de un medic de recuperare foarte bun din Băile Felix și ne promit numărul lui de telefon.
De două seri cobor cu laptop-ul la recepție, unde e Internet wireless și mereu mă roagă câte un bunic aflat aici la tratament să intru pe Facebook să-și vadă nepoții. Odată m-a rugat un tată de 50 de ani să-i arăt cum folosește noua tabletă, că se lăudase fetei lui că intră și el pe Internet, altădată m-a oprit pe scări un bunic cu telefon nou să-i arăt cum trimite un mesaj și a fost mirat că nu știu, că m-a văzut cu aparate la recepție și, având nepoți de-a doua care jonglează cu chestiile astea, era sigur că o tânără ca mine e expertă în telefoane și calculatoare.
Luasem in prima zi un carnețel să țin jurnal, dar se dovedește neîncăpător pentru observațiile mele și încep un document pe laptop.
A doua plimbare la Penny durează 1,5 ore față de 2 ore prima dată. Văd ca se poate face hidromasaj în cadă cu jacuzzi contra cost, îl întreb pe doctor și nu-mi dă voie. Scriu în jurnal, citesc zilnic din cartea lui Frankl pe care i-am promis kinetoterapeutului din București, de la care o am, că o termin aici.
Se anunță un sejur placut (condițiile sunt mult mai bune decât vara trecută la Vatra Dornei, din punct de vedere culinar și terapeutic, cel puțin).
Observație lingvistică – varos in maghiară = oraș, vary in cehă probabil idem, ce legătură o fi între cele două limbi, că par să aibă aceeași rădăcină cuvintele? S-au amestecat maghiara și limbile slave datorită vecinătății, cred.
Vecinii de masă pronunță dumneavostră, vostre, nostre (ca în italiană 🙂 ), pote, tote, forte.
Ma amuză afișul de la intrarea la mofeta din hotel: cum se face mofeta? Conține desene cu așa da și așa nu.

Un alt afiș amuzant e la recepție – cel cu: “welcome in our watering place!” – vrând să ureze, probabil, bun-venit în stațiunea lor balneară 🙂 .
Vecinii vorbăreți par să se fi cumințit.
Mă felicit în gând că am sunat la recepție să-i reclam și mă bucur fiindcă e nevoie de odihnă ca să dau randament la kinetoterapie.

Tot lingvistică: multe cuvine maghiare se termină in sag sau szag. Cuvîntul românesc șagă o veni din ungurește? Nu pot să verific acum în dexonline.ro, între timp s-a consumat bateria laptop-ului și, cum are nevoie de adaptor pentru priză și l-am uitat acasă, nu l-am putut reîncărca, deci văd la București.
Mi se pare că disting și trăsături faciale specifice secuilor, mai știu câțiva și în București și parcă seamănă cu cei de aici.
Ungurii sunt printre noi! Sau invers 🙂 .
Am ajuns in cartea lui Frankl la partea despre logoterapie, un pic mai greu de citit decât cea cu lagărul, dar instructivă. O termin sigur în 2 săptămâni, dar mai vreau să citesc și altele și sper să am timp de tot.

Ziua a 5-a – 3 decembrie. Am învățat de la vecinii de masă următoarele cuvinte în maghiară:
Jo napot (kivanok) – (vă doresc) bună ziua
Jo reggelt (kivanok) – bună dimineața
Jo esti (kivanok) – bună seara.
Mai stiu csokolom, koszonom sau koszonom szepen si szeretlek.
Ne înțelegem să cobor cu laptop-ul la recepție odată să ne arate pe internet unde stau ei – o zonă cu multe băi termale în apropiere.

3 decembrie – E ziua fratelui meu și a doua zi de tratament. Voi continua diseară cu noutăți față de zilele precedente. Pe Facebook, o prietenă din Canada încearcă să-și amintească ce-și dorea ea de la Moș Gerilă, văzând că listele copiilor ei pentru Moș Crăciun se tot lungesc. Mama îmi spune că eu voiam de obicei o papușă și carți de povești. Odată am specificat că vreau papușă negreasă. Jocuri (Maroco și Nu te supăra, frate) și cărți de povești și ce mai vrea moșul 🙂 .
Continui pe seară.
Aud de vremea din America de Nord la știri și mă gândesc că mi-ar plăcea să reușesc odată să vad cum e un Halloween sau un Crăciun tradițional american.
Asta mi-a venit in minte pentru că am mâncat spekuloos cu migdale la cafea și m-am gândit la bucuriile tradiționale pe care le leg eu de iarnă, un anotimp care, de altfel, nu îmi place în mod deosebit. Dacă n-ar fi obiceiurile, decorațiunile si dulciurile de Crăciun, nu mi-ar plăcea chiar nimic la acest anotimp. Dar aici, în Covasna, ca pensionar și turist, iarna e foarte plăcută.
Am fost iar la Hotel Montana pentru poze; și acum, drumul dus-întors a durat mai puțin decât acum 2 zile – dar azi au fost 45 de minute, față de traseul lung de ieri – mai scurt cu 30 minute.
Am uitat să menționez că sunt 3 pisici la hotel (îmi plac pisicile și le urmăresc des pe stradă) – 2 mari și un pui, pe care le vedem zilnic. Brazi înalți și frumoși peste tot.
Vreau să adaug poze la fiecare pasaj pentru a ilustra ce ar fi prea mult de povestit, ca în cărțile de povești de care mi-am amintit.
Programul zilnic se prefigurează deja: mic dejun, electroterapie în cameră, cu orteza mea, masaj eu, gimnastică medicală amândouă – dl. Gergely o pune și pe mama la treabă, doar e fost profesor de sport și nu acceptă să stai degeaba, eu citesc cât face mama proceduri, prânz, somn, plimbare 1-2 ore inspirând aerosoli covăsneni, cină și somn – program de pensionari. Și tot așa 18 zile, cu mici variații. Într-o zi, vedem un pensionar de vreo 65-70 de ani melancolic tare pe o canapea de la recepție și plângându-ni-se de cât de plictisitoare e seria asta (adică grupul de pensionari aflați la tratament în perioada asta, că altădată se distra copios în stațiuni cu colegii). Dar pentru noi e o vacanță perfectă, deși nu vizităm din cauza vremii și a faptului că n-avem mașină la dispoziție. Facem ce putem în condițiile date. Și ne simțim bine 🙂 . Sunt excursii organizate de aici, dar cu plecare la 5 dimineața și sosire târziu și nu prea vrem să stăm 15 ore în autocar. Dacă veneam vara, sigur ne înscriam la una măcar. Așadar, ne mulțumim cu ce avem 🙂 .
Iată câteva poze de pe 3 decembrie, dar și dinainte. Meniurile sunt în română, engleză și germană (probabil fiindcă se presupune că ungurii știu germană, ca primă limbă străină 🙂 )

 

Asta cu frizeria Crețu m-a amuzat, fiindcă m-am gândit că, dacă el nu te face creț, atunci cine? Ce nume bun pentru un coafor!

Am fotografiat o orhidee veterană din vitrina unei farmacii – am și eu două orhidee acasă și le merge excelent iarna. Merita imortalizată asta.

Afiș în sala de gimnastică medicală, explicând importanța respirării aerosolilor de Covasna – mi-a plăcut fiindcă îmi amintea de afișe similare din sala de sport a școlii mele generale și fiindcă insista pe aerosolii locali (făcea reclamă).

4 decembrie după-masă: observatul felinelor continuă – avem 4 pisici în jurul hotelului, azi văzurăm 3 din ele si alte 5 prin oraș. În cartierul numit de noi românesc sunt într-adevăr inscripții monolingve (reclame, nume de străzi etc.) și case frumoase, dar n-am facut poze pentru că era deja cam întunecos.
Am vizitat un alt hotel de 3 stele si am comparat meniul cu al nostru de 2 stele. Pare mai bun, dar nu știi până nu guști. La noi chiar e ce scrie și e bine gătit. E mult mai bun față de Vatra Dornei și Techirghiol, unde am mai fost la tratament (3 stele ambele, dar cu mese foarte sărăcacioase și prost preparate). L-am văzut pe maseur la parterul unui bloc de vizavi de hotel 🙂 .
Cam atât deocamdată, mă duc la masă în curând și continui mâine. Szia!

No, servus pentru vreo 20 de minute, jurnalule. Nu am ținut jurnal de 14 ani și îmi place, e ca și cum aș scrie unui prieten. Am început să citesc o carte cu impresii de călătorie în Italia și Spania și visez să scriu și eu așa ceva odată. Urmează poze cu poarta bisericii moroșene și bradul meu preferat, în drum spre Hotel Montana, apoi biserica de lemn din fața Hotelului Montana și dealurile împădurite din jurul orașului, cu urme de zăpadă pe ele. Nu am vizitat bisericuța fiindcă era întotdeauna închisă când ajungeam la ea.

 

 

A doua ninsoare – pe 9 decembrie. Prima fusese pe 5 și ambele au fost abundente și rezistente. Am exersat mersul cu cârja pe zăpadă, făcându-mi mândru tatăl, care nu mă credea în stare. Brazilor le stă minunat în omăt.

Prima ninsoare aici, în drum spre Montana.

Și luminile care s-au aprins în parcul central pe 5 decembrie, în seara de moș Nicolae – tot atunci s-a terminat bateria laptop-ului și am făcut o pauză de jurnal electronic; am notat în caiet. Acum voi reda de acolo, dar nu la fel de amănunțit ca până acum.

VA URMA

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *