GABRIELA HUREZEAN s-a născut la 3 octombrie 1952, la Uileacu de Beiuș (Bihor). Copilăria petrecută în pădurile de la Pietroasa şi Valea Iadului a fost hotărâtoare pentru devenirea poetică ulterioară. A absolvit cursurile Liceului „Emanuil Gojdu” din Oradea. Era elevă în clasa a XII-a când debutează în revista Familia cu o generoasă prezentare semnată de Ştefan Augustin Doinaş. După două eșecuri la Arte Plastice, este admisă la Facultatea de ziaristică. Publică versuri în majoritatea revistelor literare. Debut editorial în antologia Uneori zborul (Editura Facla, 1973). Alte apariții: Proba de culoare (Ed. Facla, 1975), Drum spre morile de vânt (Ed. Eminescu, 1982), Chipul şi asemănarea (Ed. Cartea Românească, 1987), Câtă dragoste atâta moarte (Ed. Crater, 1996), Urmează o lungă perioadă în care scrie „literatură de sertar”.
_____
Striptease pe rug. Poeme inedite de Gabriela Hurezean
„La începutul anilor ’70, una dintre cele mai spectaculoase apariții lirice constante în revista Familia o reprezentau grupajele de poezii ale (pe atunci) tinerei poete Gabriela Hurezean. Ștefan Aug. Doinaș, membru al redacției, a întâmpinat versurile debutantei – primite pe filiera colegului său cu spirit de scouter, Stelian Vasilescu – cu un entuziasm specific nașilor literari încrezători în evoluția celor la început de drum. Printre altele, acesta a identificat în lirica elevei o stare hieratică al cărei combustibil de natură magică s-a dovedit a fi iubirea, lăsându-i deschise coloanele revistei în următorii ani. Poeta, odată remarcată, a debutat editorial în 1973, în volumul colectiv intitulat Uneori zborul (Editura Facla, Timișoara), fiind vicemezina dintre autorii antologați, și-anume Gheorghe Azap, Ion Cădăreanu, Octavian Doclin, Florin Dan Medeleț, Olga Neagu și Vasile Versavia.
Cu voce și viziune proprii, Gabrielei Hurezean îi apare în 1975 primul volum, Proba de culoare, anunțând încă din titlu o permeabilitate sporită între tehnicile artei plastice și cele proprii literaturii. Grația desăvârșită și „naturala magie verbală”, de care vorbește Cezar Ivănescu pe coperta a 4-a a următoarei plachete, dislocă mecanismele unei sensibilități eminamente baroce, favorizând contrastele dintre elementele pure.
Cu toate că autenticitatea acestei poezii n-a avut niciodată de suferit nici de-a lungul volumelor Drum spre morile de vânt (1982), Chipul și asemănarea (1987), Câtă dragoste atâta moarte (1996), odată cu trecerea în noul mileniu, poeta a căzut în uitarea multor colegi de breaslă. Pe nedrept, căci – credem noi, cei care i-am recitit cărțile – Gabriela Hurezean, locuită „de noapte ca o statuie de apă” (Capitulare), poate cuceri și astăzi un teritoriu poetic încă prea puțin vizitat, unul aflat la intersecția dintre vizionarismul oniric și formele de expresie baroce.
Vă propunem, așadar, un grupaj inedit semnat de Gabriela Hurezean, cu emoția constatării faptului că poezia ei, deși a păstrat o stilistică tributară (neo)modernismului tardiv, reușește în continuare să țină pasul cu – și, de ce nu, să concureze din umbră – poeticile în vogă.”
Mihók Tamás
_____
Cântec de leagăn
Pe frunte
degete nori
îți cântă de leagăn
pe când
bezna te-nvăluie-n
tandre genuni
e bine acum aproape
fericire
slavă frigului care
te ține în brațe
până adormi.
Hiperrealism de duminică
Aș vrea să pot scrie
cu sirop de zmeură
pe zăpadă virgină
un poem de dor
și de dragoste
dar
e mult prea târziul răului
și mai pot să descriu
doar
orașul zăcând catatonic
în propria vomă.
Vierme om apă
Ceva îți sapă catacombe
printre gânduri
nu știi de-i vierme om
sau apă fără căpătâi.
Roade aproape duios
tot mai adânc
tot mai întortocheat.
Ți-ai pus în lanțuri sinapsele
în cuie ai țintuit neuronii
dar javra memoriei
scapă mereu
ce mai lătrat în labirint
ce mai sete
ce mai foame
ce dor.
Striptease pe rug
Sângele tropăind în auz
batalion de târfe pe tocuri cui
o, știi tu prea bine cine și cum
a ucis catifeaua
cine a înlocuit-o cu pânză
de sac.
Flori sărace de-a lungul autostrăzii
cuvintele
mai spun doar nimic
despre
convalescență
despre
patul atârnat în lanțuri de tavan
hai să ne tăcem dară
să ne tăcem până în măduva oaselor
hai să ne fim nefim.
Infirm
De la o vreme
îmi pâlpâie ceva
sub omoplatul stâng
așa
ca un frison al brocartului
sub talpa fierului de călcat
pâlpâie colcăie acolo
fluture nerăbdător
în crisalidă
cred că încep să mă transform
într-un înger infirm
purtând apocalipsa
pe o aripă.
Wiener Walzer
Pe Kärntner Strasse
la gura de metrou
moartea cu fes violet cântă
la saxofon
plaisir d’amour cântă moartea
vieille carcasse cu fes violet
și bascheți roz
la muzeu
chiorul călăuzește orbii
și rațe și pisici și drogați în parc
Stephansdom
clopote
și tu râcâind cu șpaclul
graffiti de pe zidul memoriei
salut sunt Bernhard
la 18 ani am încercat să mă
sinucid.
Convalescență
În tine locuiește cineva care plânge
în tine cineva se dă cu capul de pereți
cu degete de pianistă moartă
ploaia te dezmiardă
levitezi pe oceane smulse din rădăcini
acum nu mai simți cămașa căptușită
cu spini
acum nu mai simți
descleștate
tinele și minele în carnea
sângerând.
Aripioare de înger cu sos picant
O ceață un voal de mireasă
o fereastră aburită
o evanescență pe care să scrii
azi servim aripioare de înger
cu sos picant
absent ești din tine nu mai
ești acasă în tine
ai plecat din tine
ce-a mai rămas ce-a mai rămas
ce-a mai rămas
doar o cutie de carton rostogolită
de vânt o cutie
goală cum geamul cu migală șters
după ce toate oscioarele au fost
cu migală roase.
Răspuns
Precum întunericul
mă îmbraci
tu
miere amară.
Pe când ultimul răspuns piere
neîntrebat
Dumnezeu se îndepărtează încet
șchiopătând.
______
*fotografiile fac parte din arhiva poetei