Iuliana Lungu: KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie

 

Despre volumul de debut al IULIANEI LUNGU, în pregătire la editura Fractalia, poetul Ioan Es. Pop ne mărturisește:

„Există multe semne după care cititorul se poate ghida în parcurgerea acestei cărți. Printre ele, „rușinea,/ vinovăția,/ pedeapsa,/ alcoolul,/ numele”, care, alături de altele asemenea, alcătuiesc o „odă a fricii” femeii de a fi femeie. Aparența este de jurnal care exploatează cu subtilitate autobiograficul, lăsând să erupă din loc în loc evenimente care rămân la suprafața textului doar cât să-și anunțe prezența, după care se scufundă în râul textual ce curge de la un poem la altul și spală aceste evenimente de materia vâscoasă și adeseori toxică în care sunt învăluite. Formulări memorabile, precum „plecarea E/ arta trecerii/ de la anatomie la metafizică”, acompaniază enunțuri abrupte, doar pe jumătate închegate, lăsate în suspensie pentru că, așa cum se poate bănui, poezia se găsește tocmai acolo, în absența cuvintelor, așa cum ea, femeia care se rememorează pe sine, își alcătuiește autoportretul din repetate negații: „tu ai fost di-/ ferită/ tu nu ai fost/ ca.// tu nu ai/ avut greutatea// necesară la naștere./ tu nu/ ai/ fost// suficientă. […] vreau sînul tău,/ Nu,/ nu-l vreau,/ mamă.// dincolo e despre-/ o penetrare/ depersonalizare/ în spații goale de// organe genitale/ dincoace a-/ bis. Iubirea/ se măsoară/ doar în lipsă.” Există în poemele din această carte o înfrigurare care se învecinează cu disperarea și se materializează în versuri scurte, spasmodice, contorsionate de contrarietăți. Iar din cerul ca un spital trage cu ochiul un bătrân medic orb.”

 

***

I too

sînt sora mai închisă la
culoare. la naștere
mama mi-a spus:

erai neagră,
slabă
și urîtă de
mă-ta

mare.

îi era rușine
cu tine. ne-a zis:
ce-ați mai făcut-o și
p-asta? tot

 

fa-tă? ni se duce
numele. lumea-i
spunea: ce mult îi

semeni. ura

 

tot timpul.
a iubit în
secret.
la spital mi-a spus:

scoate-mi cerceii,
pentru

fetița ta,
moștenire

de aur.

rușinea,
vinovăția,
pedeapsa,
alcoolul,
n u m e l e,

toate astea p e n t r u

r e s t i t u i r e

poemul acesta,

Odă fricii ei de-a fi
(Rada

 

o chema)
f e m e i e.

 

macrophylla

astăzi a fost
ziua ta,

mamă. peste tot

hortensiile albastre
se pot planta la

umbră
p e s t e   t o t
în lume,

la distanță
una de alta.

Florăreasa:

faceți intervenții
la hortensie,
doar

după
fixarea
rădăcinilor!

iubesc apa și

pămîntul

(acid trebuie să fie
pentru culoarea albastră).

 

gerul omoară
structura fragilă.

o f e r i ț i   p r o t e c ț i e

fără tăieturi!
tîrziu în noapte,

doctorul
mi-a pus în brațe

(în locul copilului)

 

un atlas despre
corpul uman.

mi-a șoptit cu blîndețe:

pune degetul acolo

u n d e   d o a r e.

 

mîinile au răspuns
singure:

p r e t u t i n d e n i

hortensii albastre,
pretutindeni!

altă formă

de creație,

aici nu mai e loc.

uită-Te!
ce se întîmplă

 

cu tine?

încearcă altfel
scoaterea la iveală.

frica nu trece
cu laparoscopie!

Florăreasa:

înmulțirea
se poate face
și prin marcotaj:

săpați o
groapă cu grijă,

(nu cumva să răniți)

îndoiți o secțiune.

cu un cuțit,

înlăturați
a c o l o   u n d e   a t i n g e
Doctorul:

începînd cu vara asta,
privește-te!

Cofetăreasa:

ce și unde
să scriem?

la mulți ani, mama!

peste tot
peste tot,

cu fructe de pădure.

 

©Zsuzsa Ozsváth

nitrogenia

în blocul
operator
pictura corporală
se execută

cu betadine
la rece.
Doctorul
îmi spune:

relaxează-Te!
repetă formula
chimică,
pentru liniștire

repetă
după mine
femeie,
(C6H9NO)n·xI:

ce șase
haș
nouă
a e r   a r s

(destul de inert,
Lavoisier
l-a numit
azot,

fără viață.
compușii lui erau
cunoscuți în
Evul Mediu.

Alchimiștii
îl numeau
aqua fortis.
amestecau

amestecau
totul
pentru
aqua regia.

pentru
aqua regia,
dizolvarea
aurului)

Doctorul:

lasă istoria,
femeie,
continuă
formula chimică,

repetă
doar
după
mine!

Femeia:

oxigen)nnn
xl
de șapte
ori

Doctorul:

spatele încovoiat,
bărbia în piept,
mîinile
împreunate.

Corul:

ca pentru rugăciune
ca pentru rugăciune

așează-le
între coapse,
moale
ca o cîrpă.

Ecoul:

moale ca o cîrpă
ca o cîrpă
o cîrpă
cîrpă

femeie,
altfel

acul fin
nu ajunge
unde
trebuie.

nu sta încordată
pictura pe spate
se poartă
în culori calde

Ecoul:

în culori calde
culori calde
calde

Corifeea:

aveți copii?
E cel mai bun
lucru!

Bărbatul:

nivelul de trai
e dat de
tonele de

Corul:

oțel pe om
oțel pe om

Mulțimea:

cînd ne-o certa pe
noi pămîntul,
ne-om
întoarce

Corul:

de la un spital la altul
de la un spital la altul

îți spun
fetița mea
iubită,

fiecare îmbrățișare
poate fi ultima

Corul:

fără betadine
fără betadine.

 

©Zsuzsa Ozsváth

celei mai frumoase

mărul
este

discordia.
Tragedia

nu moare!
nimeni,

specie a
genului

Liric.
Paris a ales,

Euripide a ales
și el

Tot

Femeia:

 

sînt dramatică
în proză,

dramatică
în versuri,

Eu
(re)prezint.

lupta
cu destinul,

(dez)ordinea
lumii

în mine.
acest conflict

soluționează
moartea

erou(lui).
sînt:

un fel de
ditirambi

formă
de dramă,

serioasă și
demnă

implic
zeii.

Eu sînt
originea

ei.
obscura

ființă
jumătate

Menelau:

jumătate
fiară.

Femeia
era

greu de văzut
în ultimele rînduri.

măștile
ușor de recunoscut.

Corifeea:

pentru supraviețuire,
S c r i e   F e m e i e!
Tragedia

(sau integrează):

cum e
să porți
lumînările

albe,
cumpărate
acum

UN AN?
pentru

Femeia:

limpede,
d o a r   l i m p e d e!

născut
într-o

Corifeea:

zi:
de 3(trei)
spre
zece
ori,

exercițiu:
scrie cifra
1 lîngă
3 pentru

Femeia:

limpede,
doar limpede!

Corifeea:

S c r i e   F e m e i e!
gîndește-Te!

o dată
O   f a t ă   a l b ă

Femeia:

(zi

de 3(trei)

spre

zece

ori limpede,

doar limpede)

Corifeea:

exercițiu:
se plimba

noapte de

noapte pe

sub cetate,
încotro

 

a fost?

o d a t ă
ca
nici(odată)

răpită

 

și acesta este

războiul troian.

 

©Zsuzsa Ozsváth

brand

te ridic
în slăvi Femeie
să te pot
arunca.
de la înălțimea
mea,

Bărbatul:

sincer,
cred că era.
Femeie,

minunat,
suficient
nu mai e.

fără anumite
organe.

d e  m î i n e
nu mai e.

doar catedrale
pentru
bebeluși.
fără

mame
restul,

Corul:

Să arătăm
limitele
acestei
formule,

de împrumut
te simți
minunat.

Corifeea:

Femeia nu poate fi
brand-ul cum știi.

Bărbatul:

aşa cum.
observam
(am mai spus)

nu face altceva
decît să arate

Corul:

minunat.
nu poate fi

a ta.
poezia
atît de lungă.

esența
mesajului
se pierde
în acest

ambalaj
lung.
părul tău
femeie

trebuie
scurtat
după
căsătorie.

Femeia:

mîinile tale
mă apucă
de cap

îmi spui:
începînd de
azi

jucăm jocul meu.

te voi cuprinde
fără părul lung
fără părul lung

amestecăm.
gîndurile
tale NU.
sînt
ale mele.

mesajul tău
se pierde
supra-
dimensionat

devine
obositoare
urmărirea.

identitatea ta?

aminteşte-ţi
sînt singurul
bărbat!

poemul tău
nu e.
modul
de-a purta părul.

lungu
nu e.
numele tău
e de-mprumut.

***

cu gîndurile
amestecate,
bîlciul
deșertăciunilor
.

m-am întors
în trecut
azi am recitit
poeme mai vechi.

(din perioada
părului scurt)

de-ale mele.
m-am umplut
de scîrbă și
rușine.

o caricatură totul

uitați-vă!
nici măcar atît
nu pot să
vă zic simplu.

am scris,
am șters,
iar am scris,
iar am șters.

nu, nu sînt în stare

sună fals
(ar zice Naum,
în poemul
un centaur siluind arborii poemului)

expresiile.
de cînd
mă știu
de împrumut(am)

haine pentru ceaiuri.
cea mai puternică
e amintirea
primei căsătorii

îmbrăcată
în costumul cătălinei.
costum
de bărbat,

negru
cu dungi gri
pantaloni evazați
batistă roșie-n piept.

părul lung,

al meu.
și azi
mă-ntreb:

lumea ar trebui
să știe
cînd purtăm
lucruri de căpătat?

pentru asta
am trăit mereu
impostura la maxim.
respiram vinovăție.

mama m-a făcut
cerșetoare.
atenție! de la-nceput.
tot ea spunea:

ești o podoabă

de tinichea
erau inelele cu pietre
din plastic transparent
colorat în bîlciuri

după care tînjam.
era esența mea
pe tejghea,
obiectele strălucitoare.

unde dracu s-au dus,
așa false cum erau?

realitatea azi
e clar,
tot o podoabă,
cum spunea mama.

piatră prețioasă,
gri,
pervers țesută
pe mătase.

de-aici
imunitatea mea
redusă la tine.

tu nu ești
mama mea,
tu nu ești
tatăl meu,
tu nu ești
bîlciul,
tu nu ești
numele meu,
tu nu ești
organele mele,
tu nu ești
gîndurile mele,
tu nu ești
costumul meu
de împrumut,

tu nu ai dreptul
să-mi tai părul,

tu nu ai dreptul
să mă faci brand,

tu nu ai dreptul
să mă pui într-un ambalaj,

tu ai un singur drept,
să citești poemul meu

pînă la capăt.

 

narcoTango

prepare yourself to have
your mind blown
(for sound), puteți
comenta urmărind ritmul
Song Fo B.J,

& face

acest poem să fie
despre o noapte cu
lună plină. devin
hipertensivă,
& sîngele tîșnește
de fiecare dată

prin toate găurile.
doctorul coase
& spune:
vezi-ți de viață,
ai voie să dormi pe

toate părțile (îmi explică

cum mă pot tîrî pînă
la marginea patului.
mă simt sigură
pe mine). nu te ridica niciodată

neînsoțită.
ține-te,
cel mult,
de pereți

pînă la baie. nu e nimeni.
deep green summer,
pot să-mi vărs urina din
sondele așezate pe rînd
în punga de hîrtie,

& notez în mililitri totul,

la ieșiri. pun mesajul
de dimineață. consumul
Se trece la intrări. adun
cămașa albă cu spatele
gol în jurul meu
ori de cîte ori

fac bilanțul.

mă apropii
tot mai mult de
mine, devin, pe rînd:
mama, moașa, patul,
brațele bărbaților din

camera cu oglindă

& ziua de vară în
care m-am născut.

 

©Zsuzsa Ozsváth

The Memory Paradigm

mă întrec cu moartea
cînd plec de-acasă,
după o discuție

avută cu soțul meu.
îmi spune:
a devenit o modă,

femeia cu bani
își ia amanți
mai tineri
cu 20 de ani.

îi răspund: bărbații
fac asta de mult
e acceptat.

femeia nu e bărbat,

zi-
ce:
e
firesc
asta,
dintotdeauna
s-a-ntîmplat.

totul devine
lipicios
cît timp sînt

plecată.
nimeni nu
spală urmele din

casa noastră în
lipsa mea.
pe drumul de întoarcere

intru în
ism, pentru calmare
zic:

bărbatul nu e femeie
bărbatul nu e femeie

(o citez
repetitiv pe
mamaie Rada,

simbol al femeii
misogine din
familia mea):

El nu trebuie
să facă nimic.

El trebuie
spălat pe picioare
.

(mamaie Anica
făcea asta)

El trebuie tîrît de
pe străzi

acasă
rușinea e a femeii


El bea.

Să nu ne rîdă lumea.

nimeni nu
nimeni nu
se pune cu ea

(femeia misogină
din mintea mea.
o văd peste tot

slăvind sclavia)
la întorcere
cu buretele albastru

frec fiecare piatră
pe insula unde
domnește ascunsă

furia mea
în resturile de mîncare.
nu pot să scap

e-atît de vie
femeia cu bandaje
victima din
fotografie,

obsesie.

am vrut s-o aleg
pentru coperta
primului volum
de debut. o am

pe toate ecranele
să nu uit cum.
se pleacă
pentru o atingere
face

pe plac.
de două zile
am o
altă imagine,
femeia îndoliată
cu văl

doar pe față,
nu o acoperă
nu o descoperă
nimeni. autorul ei,
bărbat, a numit-o
The Black Bride

insistă că
mă reprezintă
pe mine,
poezia mea. bărbatul
dă formă,
numește
confuzia de gen.

Corifeea:
imaginea ta E
femeia care pășește
coloanele ridicate de

bărbați.
tragedia e
antică, sclavia e
primitivă

supunerea.
autorul a numit-o
The Memory Paradigm

pe ea o voi alege,
prototip al lumii
sensibile în care

trăim, imaginea
coperții mele.

 

cloud cuckoo-land

ieri am scris
T-girl pentru o
estetică a haosului,

am fost din nou
Ariadna, fiica labirintului,
veșnic îndrăgostită de erou,

zeița primitivă
a fertilității (fără uter),
ți-am oferit un fir de ață,

dînd naștere
multor interpretări.
qpoetul a spus:

care-i urgența ta?
de ce amurgul idioților?
unii spun că femeile

naziste ar fi fost
mai rele decît
bărbații.

Antigona:

unii spun. unii
au spus și că e bine
să arzi oameni.

bărbatul a spus:

nu sînt un
fan al femeii.
hai să gîndim în

termeni de ana pauker
sau elena petrescu. să nu
mergem mai departe.

cam livresc,
e cam toată lista.
o surpriză în

peisajul melo, de
jurnal de liceu al scrisului
poeticesc pe fb.

nu sînt un
fan al bisericii. dar,
să-i dea dumnezeu

un viitor plin de
succes și inspirație,
să îi ierte pe

wagner și götterdämmerung.
Femeia:
(Hitler’s favourite opera

ended in
mass destruction.
Götterdämmerung did just this

Hitler dreamed up,
lost all sense of
reality)

*
mă întrebi mereu care e
urgența. de cîte ori pleci
sîngerez ca porcul înjunghiat

de crăciun. toți copiii
fugeau în case
cu mîinile la urechi.

eu rămîneam afară,
mereu afară,
afară,

cu șiroaiele
pe sub tălpi,
zăpada roșie.

*
Ana Pauker:

interesant,
aglomerat discursul.
notații superflue de gen:

colac de vc
pe care urinezi de generații.
o topică nefirească:

trebuie să ai în tine încă
haos; folosirea în exces a
cuvîntului

=egal=

Creon, am înțeles
cine este, îl cunosc.
Dar Antigona?

edit-
Corul:
retorism obositor, cu

pauze de poezie
veritabilă
– atît deocamdată.

*
aveam șase ani,
cînd bunica m-a dat
cu apă de colonie

(dintr-o sticluță
de cinci lei)
cu miros de

lăcrămioare,
toată copilăria mea.
un semn al caracterului

sensibil, poziția
(cînd citesc,
citesc cît mai chinuită

jurnalul
unei depresive
anonime). cu pauze

(thinks we liked to hold,
mîinile care ating
sînt mîinile care leagă)

la ieșirea din labirint,
eduard mi-a spus:

femeia se naște
cu toate ovulele-n
ea. bunica

te-a născut
pe tine
și-apoi pe

mama (asta
poate fi
poezie).

*
cu fiecare cuvînt
atingi o temă
universală

în mine. Plecarea ta
e șansă de
atașament

de peretele abdominal,
sau de un alt organ:
intestin, vezică, ovare,

sau chiar de ficat,
oriunde Se găsește
o sursă de alimentare

cu sînge, aș putea re-
naște continuu
pînă la epuizare

haosul care e-
rupe tot ce
femininul leagă în mine.

criza genitală,
mica menstruație a fetiței,
la naștere (vrînd – nevrînd)

literatura de specialitate spune:
fetiţa părăsește copilăria din
burta mamei.

nu este femeie,
dar nici copil
nu

am fost
vreodată.

 

The Mysterious Vanishing of Electra

My feet are not enough
To save me

His search is not enough
To find me

My love is not enough
To save me

You search through the forest
and the bottomless sea

And you cry

Push the trees, push the sky,
push the air aside

You look at their faces and
their meaningless loss

And you cry

who is she,
who is she,
who is she
to say good bye?

să mă găsești,
rate this translation

cu mintea ta de
bărbat ce stă a-
plecat asupra unei femei în
alb și negru formînd
amîndoi o figură

geometrică, cu toate
laturile egale,
rate this translation.
cu mintea ta de
bărbat ce tace a-
plecat asupra unei femei

formînd numărul
de urgență,
îți spun că nu mai e timp
de urgență
îți spun că nu mai e
timp. îți spun că nu mai am

toleranță pentru nicio
durere. să nu spui nimic,
nimic,
cînd voi dispărea în turbărie.
nu te speria,
totul e-n mine

acolo unde mă-ntorc
cînd îmi spui că ai de lucru
și vrei să-mi acorzi
atenție,
să nu mă atingi
mecanic,

cum

ai
luat
la
cunoștință.

(mi se închid ochii)
frumoasa și fără de rușine,
sînt perfect(a) ta,
pentru care ai nevoie de pregătire.
frumoasa și fără de rușine,

bestia despre care
nu s-a scris nicio poveste,
n-a fost trecută-n enciclopedii,
nu s-au făcut filme
decît în mintea ta

sînt

de zile întregi
an audiovisual project
on sculpture:
The Horizon,
a multimedia installation by
Manuel Solà

Ralph Zurmuhle
and other artists,
(toți bărbați)
focused around a
high definition
(something solid

with a stable foundation,
the steel sculpture in this
installation is contradictory:

se pare că plutesc deasupra podelei.)
mă recompun din caractere tipografice,
după fiecare întîlnire,
să mă poți avea oricînd la-ndemînă
ca pe o carte virtuală.
pierd integritatea tradițională

în favoarea uneia complicate.
întrerup dialogul liniar și creez
intenționat un discurs
rupt și dezmembrat.
să nu ne vorbim instant,
să nu ne vorbim instant,

blîndețea e o formă de slăbiciune,
despre iubire nu se vorbește în limba maternă,
poemele de dragoste se trimit cu ghilimele
să nu se creadă că sînt ale noastre,
devenim alergici la mirosul florilor de tei,
iasomie, mîna maicii domnului și tot ce atinge

cînd ne e dor

în profunzime. negru pe negru,
trăim frumoasa ambiguitate.
mă prezint în mintea ta
devin pentru o clipă
o umbră, reprezint
lumea pe care proiectezi

un loc iluzoriu.
corpul meu devine
scena timpului trecut,
prezent și viitor, simultan,
aparent imposibil de atins.
sînt

utopia pe care
(nu)
o abandonezi
(niciodată)
mereu

departe de a ajunge la ea.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *