Interviu cu poeta Iuliana Lungu: Am scris și scriu din nevoia de a mă liniști

 

 

Poeta IULIANA LUNGU va publica în toamna lui 2018 volumul de poeme: ”KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie” la editura FraACTalia. În prefață, Nora Iuga a scris: ”Bucuria mea nu cunoaște margini… apare, iată, Iuliana Lungu, o voce nouă, inedită, răscolitoare… Ea scrie cum răsuflă: inspiră-expiră! E o alergătoare de cursă lungă, mereu în altă parte.”

 

Copertă ©Cristian Crisbasan

 

Andreea Semmai – Putem considera poemele tale ca fiind un adevărat laborator politic deschis mutărilor istorice care ar permite acceptarea femeii. Ce înseamnă să fii feministă și de ce ar trebui toți să fim, în cele din urmă?

Iuliana Lungu – În eseul FEMINIST(Ă), FEMINIȘTI, publicat de editura Black Button Books, în 2015, Chimamanda Ngozi Adichie definește feminismul secolului XXI ca incluziune și conștientizare. Tot ea spune că ideea în sine de feminism și termenul feminist sunt încă limitate de stereotipuri. Cred că, tocmai, aceste clișee blochează conștientizarea și integrarea, înțelegerea realității pe care o trăim. În continuare termenul feminist/feministă, atribuit unei persoane, este utilizat cu o conotație negativă/acuzativă, ceea ce denotă o lipsă de cunoaștere a sensului acestuia astăzi. Un exemplu de stereotip ar fi că “feministele sunt femei nefericite pentru că nu-și pot găsi un soț”, un altul ar fi că “feministele urăsc bărbații”, un alt stereotip ar fi că “feminismul nu mai este necesar în zilele noastre” sau că “nu aparține culturii noastre”, femeile și bărbații având șanse și drepturi egale, și multe altele care nu-mi vin acum în minte.

Când m-am trezit (da, chiar a fost o trezire) cu promovarea volumului de poeme Kommos, pe pagina editurii frACTalia, ca fiind poezie feministă, m-am speriat un pic. La fel când am primit întrebările acestui interviu. Era frică, binențeles, de ce-o să zică lumea, pornind de la stereotipurile care, încă, ne guvernează pe toți, conștient sau inconștient. Am scris și scriu din nevoia de a mă liniști, de a înțelege ce se întâmplă cu mine și de a pune în cuvinte stări care mă bântuie și nu mă lasă să trăiesc până nu le dau un sens. Nu am avut niciun obiectiv politic, sau poate inconștient l-am avut. Această experiență m-a făcut conștientă de faptul că, undeva în mine, bine ascuns, încă pândesc toate aceste clișee misogine, acuzative la adresa feminismului. Deci, zic să continuăm să ne uităm adânc în noi. Avem o mare responsabilitate față de noi înșine și, implicit, față de ceilalți. Această responsabilitate se numește cunoașterea și integrarea adevărului în viața noastră, oricât de urât sau dureros ar fi el. Așa cum iubirea ne ajută să supraviețuim, adevărul ne ajută să creștem, să evoluăm (asta am tot auzit-o și simțit-o pe pielea mea pe parcursul formării mele).

 

 

A.S.– ”Pentru supraviețuire,/Scrie Femeie!/ Tragedia” – femeia pe care o descrii, pare teribil de singură și sortită unui destin tragic. E acesta determinat de un fel de eroare originară, ca la Antigona? Sau există și responsabilitatea singurului individ?

I.L.– Nu pare, chiar este/suntem singuri în esență. Nu doar femeile, cu toții suntem singuri. Și da, de-asta și fugim de conștientizarea de sine, pentru că viața e o tragedie, cu pauze scurte de liniște, ca între două acte, pauze în care inconștiența ne ajută să uităm de singurătate și de moarte. Îmi place ideea asta de responsabilitate a singurului individ, nu am gândit-o în forma asta, dar, da, cred că aici ne aflăm. Această responsabilitate cred că ne ajută să devenim conștienți și autonomi, putând astfel să legăm relații mature de iubire cu ceilalți. O relație nu poate exista decât între doi oameni autonomi și responsabili, restul sunt încercări de a-l folosi pe celălalt ca bandaj. Asta nu cred că poate rezista în timp. Bandajul se uzează repede și trebuie schimbat.

 

A.S.– Dacă bărbații ar pune în discuție sexismul și și-ar da seama că sunt închiși în stereotipuri de gen, s-ar putea ajunge la o libertate de acțiune și gândire mai mare pentru toți? Care este, din punctul tău de vedere, diferența între machism și feminism?

I.L.– Nu știu de ce am avut cu toții nevoie de această ideologie, doctrină machistă, pentru că e clar că ea s-a instaurat ca o necesitate a unor vremuri. Mă voi mai gândi la asta. Dar e clar că și noi femeile am întreținut și încă întreținem machismul. E un lucru făcut împreună. Mă gândesc, așa spontan, la faptul că, poate, și religia a avut rolul ei în menținerea acestei ideologii. Nu-mi dau seama dacă doar din motive politice sau/și mai degrabă dintr-o frică obscură, inconștientă, care și-ar fi găsit soluția, liniștirea, în această formă de fals control, falsă putere.

Diferența între machism și feminism, cred că ar fi tocmai diferența dintre a impune o doctrină și a lăsa omul liber să reflecteze asupra sinelui și a diversității lumii. Feminismul cred că este o invitație la conștientizarea a ceea ce este obscur și care, altfel, ne împinge la tot felul de comportamente compulsive, limitative, restrictive. Machismul distruge creativitatea. Pentru a crea ceva autentic e necesar un echilibru de elemente masculin-feminine. În acest sens nou al definirii feminismului e necesar să mergem, în egală măsură, femei și bărbați.

 

 

A.S.– ”Fericirea femeilor e ultimul tabù. Feminismul nu a reușit să spargă acest tabù cu imaginile sale de femei puternice, luptătoare și orgolioase, dar niciodată fericite. Poate e necesar un nou feminism, care să plece de la emoție, de la istoriile de dragoste, care să-și reprindă finalul fericit. Un feminism roz.” – Roberta Marasco, feministă și scriitoare. Cum te raportezi la această afirmație?

I.L.– Da, aici mă și aflu cu înțelegerea feminismului. Poate că impunerea cu forța a fost necesară la un moment dat, ca orice intervenție făcută în criză, în acele momente când supraviețuirea a fost pusă sub semnul întrebării. Altfel nu sunt de acord cu chirurgia făcută pe bordură. Poate în timp de război, cum am mai spus.

 

A.S.– Te-ai preocupat să descrii și acele aspecte ale discriminării invizibile în ochii celor care în mod normal ar trebui să o evite, dar de fapt o neagă sau o minimalizează, și anume discriminarea de gen în familie. Crezi că această contradicție e remediabilă? Care ar fi soluțiile?

I.L.– Cred că e remediabilă, pentru mine a fost și este. Păi, prin înțelegere, prin conștientizare, cum am spus mai sus. Orice formă de discriminare e o formă de abuz perpetuată în mod inconștient sau uneori conștient prin tot felul de comportamente deviante, o formă primitivă de apărare față de tot ceea ce ne amintește de propriile experiențe abuzive. Sunt mulți factori care ar fi necesar să se implice în acest proces. Familia are rolul ei de bază, doar că în cazul familiilor cu o dinamică bolnavă, disfuncțională, e nevoie de sprijin din afară, din partea istituțiilor specializate de susținere și protecție socială. Un alt rol major îl are educația în toate formele ei. Am ajuns astfel la rolul statului în organizarea și susținerea acestor instituții esențiale pentru starea sănătății dinamicii din familie și societate. Și astfel educația și protecția socială capătă valențe politice, pentru că oamenii ajunși acolo cu un scop uman, uită pentru ce au fost aleși. Avem nevoie de oameni atinși de cultură care să guverneze, nu doar de oameni inteligenți, fals educați.

 

 

A.S.– ”Feminismul e o mișcare politică, nu un stil de viață la modă”- Laurie Penny, jurnalistă, activistă și scriitoare. Cultura de masă folosește tot mai mult feminismul ca pe un accesoriu glamour, sau ca pe o etichetă comercială, simplificându-l fără a ține cont de anumite bătălii ale sale. Care sunt pro și contra feminismului mainstream?

I.L.– Feminismul e o mișcare politică, da. Și asta trebuie să rămână în esență. E nevoie de structură, de tactică, responsabilitate și asumare transparentă în atingerea unor obiective. Poate deveni un mod de viață, care ține de moralitate și respect, nu de modă sau alte trenduri superficiale.

 

A.S.– Propriile experiențe ne fac sa devenim ceea ce suntem. Cât regreți din propriile experiențe? Ai fi scris altfel?

I.L. Cred că suntem ereditate și experiențe de viață la un loc. Dacă asupra eredității biologice nu mai putem interveni, poate doar așa reparator, datorită descoperirilor medicinei, ne rămâne însă șansa de a experimenta până murim. Doar să nu rămânem înțepeniți în istorie. Șansa noastră e mare, pentru că putem crește cu fiecare experiență. Nu regret nicio experiență trăită. Regret doar faptul că mi-a fost frică să trăiesc unele experiențe. Poate că aș fi scris altfel dacă povestea mea era alta. Deocamdată am scris atât cât am aflat despre mine. Nu știu ce și cum voi mai scrie.

 

A.S.– Care sunt proiectele tale de viitor?

I.L.– E o întrebare care simt că mă limitează. Nu știu, îmi doresc să nu-mi mai fie așa de frică de viață și să pot trăi liberă. Am planuri în cariera mea profesională, dar nu voi renunța niciodată la poezie, unde nu am planuri. Cred că poezia e ca și iubirea. Regulile și planurile o omoară.

 

Mulțumim pentru interviu!

***

IULIANA LUNGU este psiholog-psihoterapeut de orientare psihanalitică. A publicat eseuri și articole de psihanaliză, a tradus articole și eseuri de psihanaliză. În 2016 a publicat pentru prima dată poezie, pe site-ul qPoem, revista Familia, Vatra, Păvălia Culturală. Poezia ei a fost tradusă în limba engleză de Daniela Hendea și în limba slovacă de Olga Glustikova și Martina Grman și publicată în revista Brat Bratislavsky Literarny Klub. Anul acesta, sub îndrumarea poetei Medeea Iancu, în cadrul unei rezidențe literare organizate de editura Cartea Românească, a pregătit primul său volum de poezii de inspirație feministă. ”Iuliana Lungu scrie despre identitate, despre feminitate și acceptarea/rediscutarea genului; poemele ei sînt un ritual de purificare și eliberare de prejudecăți, șabloane, un ritual aparte care privește sinele și adevărul. Poemele ei vorbesc despre tiparele care ne-au fost impuse de societate, despre rușine, vinovăție, cenzură, dar mai ales despre vina și rușinea de a fi femeie.” (Medeea Iancu)

 

ANDREEA SEMMAI. autodidact. dezadaptat social. în scris, cânt și iau lumea în derâdere. eu sunt Bufonul de curte.

Sursa foto: arhiva personală a autoarei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *