Instanțe dintr-un oraș asediat: Bar-cel-ona

© Eduardo De Moya
© Eduardo De Moya

ALINA MIERLUS e studentă în ultimul an la Facultatea de Filosofia, Universitatea din Barcelona. Coordonează împreună cu alți colegi Seminarul de Estetică. A făcut parte din echipa de organizare a primelor două ediții a Barcelona Pensa Festival de Filosofie ca web developer (și încă mai coordonează activități la intersecția între estetică și politică). Înainte de a se dedica filosofiei a lucrat pentru diverse inițiative din zona free software, a fost coordonator local a Festivalului Mozilla – Learning Freedom and the Web – din Barcelona 2010.

 

Când m-am gândit să scriu un articol, despre oraș, filosofie, politică sau despre ceva care să le unească pe toate, mi s-a părut, într-un fel, o provocare. Aici adaug faptul că scriu în română, după aproape zece ani în care ceea ce mulți numesc limba maternă, dar pentru mine a rămas cumva îngropată, câteodată ajungând să fie numai un mijloc debil pentru lectura. În ultimii ani, singurele întâlniri cu limba română literară, au fost prin intermediul unor poezii de Arghezi, Sorescu, poate printr-un roman al lui Cărtărescu sau printr-o traducere rătăcită din poemele lui Celan. În acest aspect sunt surprinsă, dar în același timp conectată cu ceea ce Hannah Arendt spune într-unul dintre ultimele interviuri în limba germană ceea ce rămâne este limba maternă ca mai apoi, să nu-și găsească niciun cuvânt, își cere scuze și utilizează literalmente expresia în engleză (limba în care lucra și comunica în fiecare zi) it’s in the back of my mind .

Când am început să scriu aceste fraze, au început să mi se amestece ușor cuvintele din limba catalană, limbă în care dezvolt ideile filosofice, comunic în fiecare zi, citesc, gândesc, în timp ce limba română, ca un spectru, mă învăluie.

Cum pot scrie despre Barcelona și despre mine în același timp? Despre relația mea cu orașul? Ce înseamnă, de fapt, Barcelona pentru mine?

Bar-cel-ona, așa cum apare în titlul meu, mă trimite la un text impresionant pe care Helene Cixous îl scrie în cinstea orașului. În textului lui Cixous, Barcelona este orașul cel care vorbește și spune așa: Bar, cer, val (Bar, cel, ona în catalană), aceasta este originea mea, se inventează: sunt făcută de baruri, de bună companie, de cer și de valuri, pamânt cer mare aer, le reunesc sub aripa mea. Legenda este mereu mai autentică decâtres gestae, adică, faptele reale care sunt trecute în Istorie.

Așa cum spune Cixous în acest text, Barcelona este un oraș care este învăluit încontinuu de spiritele din trecut, locuri ca buncărele din Carmel sau castelul de la Montjuic stau ca niște vestigii. Barcelona are într-adevăr, un trecut în care mai tot timpul a fost de două ori asaltată, așa cum spune Cixous, de pericolul venit din afară, de pericole venite din îndepărtări, de la acest prădător al Orașului. Istoria scrisă în cărți evocă diversele evenimente, pe cât de dure, pe-atât de mult le-a ținut piept păstrându-și sau, mai degrabă, recuperându-și de fiecare dată limba, tradițiile și sărbătorile locale.

Însă eu acum, o să vorbesc pe scurt despre celălalt asediu, un asediu ce vine din interior și se clădește în micile cartiere ale orașului. E mereu prezent un spirit al anarhiștilor, muncitorilor care au făcut greve ce au ținut săptămâni și celor care au ridicat baricade. Acest spirit de luptă împotriva fiecărei încercări de a se stabili o clasă dominantă persistă pe străduțele înguste din Raval, în piețele Clot sau Poble Nou și vechile fabrici devenite acum muzee unde tinerii artiști locali își expun lucrările, locuitorii din cartiere vin să participe la tot felul de cursuri, ateliere și alte evenimente. Numeroase festivaluri de muzică, de teatru, de film sau filosofie își găsesc locul fie în muzee, baruri sau centre culturale și creează acel ambient unde mii de locuitori ai orașului se pot apropia de gândirea critică, artă, poezie. Nu vor să concureze cu zecile de congrese de tehnologie, mari evenimente de muzică electronică și altele, ci numai să recreeze acele „baricade” care să mențină un spirit critic și o continuă implicare a locuitorilor în scena culturală sau politică.

Este de ajuns să ieși la o scurtă plimbare începând de la (Plaça Universitat) Piața Universității spre Plaça dels Àngels (Piața Îngerilor) ca după vreo două minute de mers să vezi pe dreapta, Centrul de Cultură Contemporană care are acum ca protagonistă o expoziție futurista cu o temă despre tehnologia și societatea după sfârșitul lumii. La nici câțiva pași de Centru de Cultură, găsim un bar care servește tapas, iar în interior, ultima sală este locul de întâlnire pentru tinerii poeți. Ieșim din acest spațiu, traversăm Plaça dels Angels, facem câțiva pași în dreapta și dăm de-o librărie unde aproape săptămânal sunt prezentări de carte sau se fac ateliere. Iar, dacă ne îndreptăm tot mai mult spre centrul cartierului Raval găsim spații în care copii învață despre tehnologie, locuri în care activiștii se strâng pentru a organiza evenimente politice. O imagine asemănătoare se repetă și în alte cartiere…

Tocmai acest paradox, felul în care se îmbină trecutul cu prezentul, face din Barcelona un oraș al metamorfozei, subtil înfățișată chiar de vechea fațadă a catedralei Sagrada Familia.

Helene Cixous, în A Barcelona somiant Barcelona / În Barcelona, visând Barcelona, exprimă acest spirit de asediu, de angoasă – care, așa cum ne spunea Benjamin în Pasaje, ține departe sentimentul de frică. Barcelona – oraș fără frică, visător care zi de zi se transformă. Nu aș fi găsit poate cuvinte mai potrivite decât pe cele ale lui Cixous pentru a descrie experiența mea în Barcelona în ultimii zece ani, care mi-a pus înainte o scenă pe care am putut să-mi desfășor activitatea de activistă software în mod liber, să organizez activități fie ele despre mediul digital fie despre artă și filosofie și acum, îmi deschide un nou spațiu pentru a gândi o (filosofie) politică viitoare. Și pentru aceasta, Barcelona este un oraș ce se transformă și mai ales, te transformă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *