Foto ©Mia Nazarie
VIOLETA SAVU (n. 1973), licențiată în matematică, este, din 2007, redactor la Revista „Ateneu”. A publicat patru cărți de poezie, printre care Franjuri (editura TracusArte, 2014) și Din depărtare ea mă vedea frumoasă (editura TracusArte, 2011) și a câștigat un premiu de dramaturgie. Despre poetă, Chris Tanasescu (MARGENTO) declară: „Cine mai e în stare să scrie azi o poezie a sentimentalului plină de forță? Sentimentalismul Violetei Savu alunecă, mereu firesc, de la familial la erotic la mistic și-napoi la pseudo-trivial, într-o umilă dar acaparantă viziune a sentimentelor care, printr-o artă fără pereche a sintaxei și ingambamentelor, devine o fisiune a sentimentelor, urmată de miraculoase re- și efuziuni. Smerită și imperială totodată, poeta ne arată doar franjurile, dar migălosul mozaic de dedesubt e copleșitor, de la notație la contemplație, de la confesiv la abstract, de la vers liber la formalism experimental (vă vor scăpa sonetele?), de la senzualism la conceptualism…”
ABSURDUL ZIDITOR
– lui Amancio González Andrés
Troposferă
În vârtejul ființei. Involuntar
Oamenii îi pot strivi. Privire periferică,
TRUP în bătaia tam-tam a tobei pe care am lipit
Abțibilduri. TAM-TAM… s-a rupt în butuc
cheia cu care învârteam călușeii. Vernisaj
cu metamorfoze. Și fuga noastră împreună
cu alți câțiva, de la petrecerea inaugurală,
fără muzică.
Stratosferă
În parcul de la marginea orașului,
toate frunzele copacilor se așezau pe fruntea ta.
Te-ai avântat spre leagănul din fața verandei.
Te-am urmat, cuibărindu-mă pe grinda îngustă.
Nu m-ai privit (dăruindu-mi-te-ntreg)
lipindu-mi genunchii de coapsele tale.
Gazdele au adus fructe.
În aerul nopții cu lună-n zăbrele,
am gustat doar fructele cu pielița subțire,
zemoase și neluminoase.
Plums. Do you like plums?
În grădina mare de unde fugisem,
yellow plums,
În grădina cu mici statuete
(noi cei adunați ca la un picnic de taină)
the plums are blue.
Blue… blue… blues
Des bleus à l’âme
Vânătăi ale sufletului.
Lavanda, culoarea numelui meu,
Inimă a mea. Indolină.
IN-DOLL-INĂ
Doll în română e păpușă.
Doll în spaniolă e muňeca.
Doll-ină, in. I am in…
I am in (the) doll.
In-doll. Indolină.
Troposferă
Împotriva noastră poarta înaltă.
Semn. Pisica și puii ei neînțărcați nu mai erau
pe copertina scorojită a casei în ruină,
din fața muzeului somptuos. Pereții
din chirpici. Ferestre din termopan fumuriu.
Semn. Poarta încuiată, grilajele forjate ostile,
soneria de pe stâlpul cu capiteluri albe, defectă.
Paznicul se desprinde din vis. Tăcerea devine absurd-
ziditoare. Nu-mi pot lua privirea de la ochii umanizați
ai buldogului liber. Paznicul se desprinde din vis.
Țip. Țip înlăuntru.
Afară te conving de totala mea lipsă
de compasiune. STRIG.
Dar e doar clopotul bisericii din sângele meu.
În noapte, LINIȘTEA
mi se lipește de TRUP. Cu mecanismele ei puternice
de SEPARARE.
Tu treci dincolo de poartă, în prima calotă a sferei
în care eu mă simt străină. De resorturile mele interioare
se fixează
mecanismele puternice de separare.
Până când mă închid.
Sunt ca Icar-ul zdrobit, în viziunea ta,
de propria sa greutate, pe care a tras-o peste sine,
ca pe o pătură
din granit.
IN-DOLL-INĂ
Doll în română e păpușă.
Trebuie să mă desfaci, să mă descompui
în sens invers de cum o faci cu statuile tale
din lemn.
Lemn în spaniolă e madera.
Doll în spaniolă e muňeca.
Curs intensiv de învățare a limbii spaniole.
Învață câteva cuvinte în fiecare zi pentru
a putea conversa. Tai pentru a putea
conversa. Pentru altceva.
Yo quiero comprender ti
Ionosferă
Yo quiero comprender ti
Yo quiero comprender ti
………………………………..
Repet compulsiv.
Nu știu dacă e bine. Probabil.
Dar tu te-ai întors, după o lungă
despărțire, la lemn.
Cheamă-mă în Léon! Cu tine,
e multă lume acum. Inauguratión.
Amancio González Andrés – Icar (fier&bronz)
EGO-CENTRICĂ
Lipsa ta de coerență atunci când încerci să-mi explici
ceea ce eu nu pot înțelege: pre-facerea lumii.
Firească – teama de vid.
Nevoia ta de lumină absoarbe liniștea.
În somn, visul meu e mereu același.
Cu al tău nu este asemănător.
Dar uite, dacă îndesăm bine literele,
s-ar putea ca frazele să încapă întregi
în spațiile goale dintre noi. Și-atunci
aerul s-ar umple…
Tu ai fluierat?!… Nu, nu eu.
Visul meu care era și al tău
s-a făcut OS. Tu ai vrea…?
Să fii măduvă și să-mi întuneci
Noaptea?
VEȘNIC COPIL
Toate ale lui vor fi, țipete în piatră
lapis, lapidare, epitaf ascuns de copil
în buzunarele umplute cu nuci și bomboane
de ciocolată. Ce importanță mai are dacă
tehnologia înaltă
nu-l va ajuta să crească mare?! Toate ale lui vor fi.
Fetițele vesele se plimbă pe stradă ziua-n amiaza mare
în pijămăluțele lor de căpătat. Sunt mult mai interesante
decât rochiile extravagante, de ultimă modă.
Cârpiturile sunt adevărate
motive artistice. Toate ale lui vor fi, și lumina, și întunericul,
Și forța și delăsarea, și căsătoria și divorțul,
Toate vor fi
Într-un viitor pe care nu îl va cunoaște.