Imperfecții sunt oameni bizari

RITA PACILIO s-a născut în 1963 la Benevento, Italia, unde trăiește și acum. Poetă, scriitoare, editor, sociolog, mediator și jazz-istă, publică volumele de poezie: Luna, stele… și alte bucăți de cer (Editura Edizioni Scientifiche Italiane, 2003), Cireșul străin (Editura LietoColle, 2006), Între zăbrele de lalele (Editura LietoColle, 2008), Melcilor de aprilie (Editura LietoColle, 2010), Din aripă-n aripă (Editura LietoColle 2011), Lebăda lacului (Editura Pulcino Elefante, 2013), Imperfecții sunt oameni bizari (Editura La Vita Felice, 2012, volum tradus în franceză de Giovanni Dotoli și Françoise Lenoir  – Les imparfaits sont des gens bizzarre, Editura L’Harmattan, 2016, și în limba arabă de Othman Ben Taleb, Editura Uet Tunisi, 2016), Acel strigăt ancrasat (Editura La Vita Felice, 2014), Sunetul pentru supunere– poezie despre jazz (Editura Marco Saya Edizioni, 2015), Înainte de a pleca (Editura La Vita Felice, 2016). Cărțile de proză publicate: Nu umbla desculț (Editura Edilet, 2011), Prințesa cu mustață (Editura Scuderi, 2015), Cântă-mi un cîntecel (caiet operativ pentru Învățămîntul preșcolar, Editura RPlibri, 2018) și ultima publicată și lansată chiar zilele acestea – Dragostea în cazul în care ( Editura La Vita Felice, 2018). Coordonează pentru Editura La Vita Felice secțiunea Opera Prima. Este creatoarea și editoarea  brandului RPlibri. Organizează Festivalul de Poezie din San Giorgio del Sannio.

Traducere din italiană: DANIELA MĂRCULEȚ

 

Când spuneai: ”Ești născută aici,

sub furtuna sferelor aderente,

în sfârcul marilor ochi negri,

negri de piatră și sticlă” – îmbrăcată în câmpie –

eu stăteam afară, afară aici.

 

Umbra tăia cuvintele, colina în vârful acului

acolo, Atlanticul meu nefiresc și înșelător murea

albastru intens.

Simptomele noii extensii nu se refereau la moarte

ci la inima curată, la semnele iubirii ce uneori se-ntâmplă

esențială, neregulată și în ciuda fondului

indentifică textura unui tremur.

Măsurăm pedeapsa și mâzgâlitura estompate printre picioare:

marea explorează figuri suspendate

în branhiile peștișorilor și nu le neglijează.

Aveam fusta udată, îngreunată,

atârna lateral, se învârtea în curent, se întindea

așa sunt atunci când mă dau bătută.

Sunt născută aici, în această transparență, rază,

o apă limpede, rahis, izvorâtoare,

vale întreagă, descendență de ore

ce se întoarce, un armistițiu.

Mă înalț acum ridicată de aer.

 

Acest ghem de formă

rotundă și înghețată este o rană

ciudată,

veche, fragilă, imobilă,

supraviețuitoare

la coada ultimei iertări.

Vezi cum m-a umplut abandonul?

 

Dragostea este o posesiune în valuri

încâlceală jucată, compromisă,

încântare. A mă înisipa coconi

și otrăvuri absorbite de completitudinea detașării.

Sunt capabilă să iubesc, știu

                  și de departe parfumul tău are motiv să fie dezolat.

(din volumul Înainte de a pleca, Editura La Vita Felice, 2016)

 

Nu contează canelura

Aș fi vrut să te plâng cu ochii unei bătrâne

cu degete descuamate și înfricoșătoare

desenate pe chipul meu săpat

căzută, sgâriată de tencuiala ochilor umflați

zdruncinată în vintrele osoase

întunecată și mânioasă ca un astru al nopții,

în schimb, scoteam sunetul unei ramuri, umede, dezrădăcinate

alb de arțar, prea subțire

ce spera să îmbrace capcanele în pământ

un semn trist, calea amintirii tibiilor și coapsei.

Aș fi vrut să te întorc din gura viermilor

să te deschid luminii din tine însuți

sperând să schimb antablamentul după ploaie

să îndepărtez rugina mâzgăi cleioase

și să te nasc fără menstruă.

Aș fi vrut să te las să luneci din lume la optzeci de ani

după patruzeci de veri desfirate în iarba uscată

crescută în Barbapapa a ta.

Acum continuă să se miște pe spinarea ta întunericul.

(din volumul Acel strigăt ancrasat, Editura La Vita Felice, 2014)

 

Își expectorează dramele

în crize de tuse

din joacă, din dragoste

zguri fine în mâini expuse

 

nemulțumirea e latentă între coaste.

 

Imperfecții sunt oameni bizari

părăsiți în arenă, nu știu să exprim exact,

ca o tăcere, ca un rânjet.

Credeam că lui Dumnezeu îi place nesiguranța

și nuanțele stâncilor.

 

Eu sunt aici de unde nu se face cale întoarsă.

(din volumul Imperfecții sunt oameni bizari , Editura La Vita Felice, 2012)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *