Goethe-Institut vă invită la deschiderea Cultural Management Academy

Publicul interesat de managementul cultural în epoca digitală, este invitat să participe la prelegerea de deschidere a Cultural Management Academy, luni, 16 septembrie de la ora 19.00, la sediul Goethe-Institut, în Pavilion, pe Calea Dorobanți 32.

Tema ediției din 2019 s-a născut de la câteva întrebări pe care și le pune un manager cultural în zilele noastre:  Cum schimbă tehnologia digitală așteptările publicului nostru? Cum pregătesc operatorii culturali publicul pentru întâlnirea cu tehnologiile digitale, virtuale ori cu realitatea augmentată?

Ediția 2019 a Cultural Management Academy, 16-20 septembrie, este dedicată temei „Cultura și artele în tranziție: epoca digitală” și va explora diferite aspecte ale noilor tehnologii și sistemelor digitale, precum și impactul acestora asupra managementului cultural, de-a lungul unui seminar intensiv de o săptămână ce va avea loc la București.

Programul, conceput de Miki Braniște (Asociația Colectiv A), este special creat pentru managerii culturali care activează în ONG-uri, instituții publice sau private și care vor să dezvolte idei și proiecte noi alături de alți manageri din Europa de Sud-Est. De-a lungul prelegerilor, discuțiilor și prezentărilor, participanții aleși în urma unui apel de înscrieri ce a avut loc în primăvară vor explora subiecte precum schimbări ale modurilor de producție artistică, posibile transformări sociale empancipatoare, dezvoltarea și implicarea publicului, chestiuni de drepturi de autor în era digitală.

În deschiderea academiei, Goethe-Institut a invitat-o cu ajutorul neprețuit al partenerilor săi de la Instituto Camões Bucarest pe Patrícia Gouveia, directorul Departamentului de Artă Multimedia de la Facultatea de Arte Frumoase, Universitatea din Lisabona, pentru a deschide Academia de Management Cultural 2019 de la București cu discursul intitulat „Estetică ludică trans-media”.

Patrícia Gouveia lucrează în domeniul artelor multimedia și al designului încă din anii nouăzeci. Domeniile sale de interes sunt mediile executabile, ficțiunea interactivă și artele digitale ca punct de convergență între cinematografie, muzică, jocuri, artă și design.

În cadrul prelegerii de deschidere vor fi prezentate exemple concrete legate de cercetarea bazată pe artă și media ludică, care vor pune sub semnul întrebării moștenirea modernismului și postmodernismului în arta contemporană. Totodată, Patrícia Gouveia se va concentra asupra felului în care acest subiect a contribuit la conturarea peisajului actual, precum și a practicilor din domeniul esteticii ludice trans-media din secolul XXI.

Ea va arăta cum modernismul popular a fost depășit în urma ascensiunii gaming-ului, participării și implicării civice și va explora discursurile recurente care deconectează revoluția digitală a anilor nouăzeci de la practicile artistice contemporane. Țelul ei este să promoveze o cale nouă de înțelegere a esteticii ludice trans-media curente, care nu mai susține clivajul artificial dintre știri sau artele media și arta contemporană.

Evenimentul va fi moderat de Dr. Joachim Umlauf, fiind prima sa intervenție în cadrul proiectelor institutului ca nou director Goethe-Institut.

Participarea la deschiderea CMA se face pe bază de înscriere AICI, iar event-ul Facebook al deschiderii poate fi accesat aici. Evenimentul va fi transmis prin live stream pe pagina de Facebook Goethe-Institut și pe platforma internațtionala HowlRound.

Mai multe informații despre Academia din acest an pot fi găsite pe siteul Goethe-Institut. Pentru a afla cum decurge academia de anul acesta vă rugăm să ne urmăriți pagina oficială de Facebook Cultural Management Academy Bucharest.

 

Cultural Management Academy este un proiect organizat de Goethe-Institut şi se desfăşoară în colaborare cu asociaţia Colectiv A din Cluj, Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), Cinetic și cu următorii membri EUNIC România: Institutul Polonez, Institutul Cultural Român, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camões, Institutul Balassi, British Council și Ambasada Suediei din România. Proiect co-finanțat de AFCN.

Aşadar, în numele tuturor institutelor şi organizaţiilor menţionate anterior, organizatorii vă aşteaptă la prelegerea de deschidere, dornici de a dezbate cu dumneavoastră cum va arăta viitorul culturii și al artei într-o lume din ce în ce mai digitalizată.