Puia Elena Cǎtǎnescu este elevă în clasa a IX-A la Colegiul Național „Emil Racovițǎ” din București.
Fricile devin adevărați adversari de temut sau pot să genereze alte frici, multe bazate chiar pe lucruri imaginare. Astfel, se ȋnțelege că, deşi fiecare om are fricile şi ȋndoielile sale, unii au mai multe decȃt alții.
Fricile sunt de mai multe tipuri: frici primordiale – frica de necunoscut, de moarte, de pericol; frici create de mediul ȋn care trăim – frica de a nu fi acceptați, frica de a nu fi luați ȋn derȃdere sau frici proprii – frica de singurătate, de ȋntuneric şi lista continuă.
Tipul de frică resimțită variază de la o vȃstă la alta, de la o personă la alta. Este resimțită ȋn fiecare săptămȃnă sau ȋn fiecare zi, dacă este cazul, făcând parte din noi şi din existența noastră, ȋncă de la naştere şi ne protejează de pericole prin sistemul de semnalizare specific: bătăile puternice ale inimii, adrenalina crescută, transpirația palmelor, scăderea temperaturii corpului sau tremuratul. Ca orice alt sentiment negativ, aceasta trebuie ȋnțeleasă ca ceva natural şi trebuie uşor-uşor ȋnlăturată. Sentimentele ne fac oameni, indiferent dacă sunt pozitive sau negative, aşa că nu trebuie să ne fie teamă de frică. Bineȋnțeles, acceptarea are limite, nici să ne obişnuim să trăim cu ea ȋn fiecare moment al existenței noastre nu este sănătos, nici trupesc, nici mental, nici sufletesc. Depinde doar de noi cum ne gestionăm frica şi cȃt o lăsăm să ne influențeze. Andrei Pleşu ȋn eseul său Despre frică spune că cel mai bun antidot pentru frică este iubirea.
Una dintre componentele fundamentale ale existenței noastre este sentimentul de frică, care ne protejează şi ne călăuzește, în același timp.