Florin Buzdugan: Faptul că [proiectul traducerilor de sâmbătă] încă există și este relativ/ puțin cunoscut este o piatră de temelie și un motiv pentru care nu pot renunța la tradus.

 

 

FLORIN BUZDUGAN, n. 24 ian. 1991, doctorand cu o teză despre conceptul de contrafactual, scriitor aspirant (debutat cu volumul mai mult de trei cuvinte, Junimea, 2013), traducător eclectic. Pasionat în tinerețea studențească de teatrul lui Vișniec și condiția absurdă a existenței personajelor sale + absurdul existenței individului (influența de Camus, Sartre ș.a.). Sau, mai simplu zis, cititor.

 

Prăvălia Culturală: Îți mai amintești momentul când ai realizat că nu te mai poți despărți de traducerea literară? Cum a apărut pagina Traducerile de Sâmbătă?

Florin Buzdugan: Momentul în care a apărut proiectul traducerilor de sâmbătă este pe care nu îl voi putea uita, deși mereu uit data apariției. În primă fază, totul a pornit de la un curs de traduceri în anul 3 de facultate ținut de profesorul Petru Iamandi, traducător gălățean și prof. univ., care ne dădea, la finele unor ani destul de intenși pentru mine, fără a fi fost pregătiți în prealabil pentru această muncă fină, de tradus diverse tipuri de texte (literare, nonliterare etc.). Desigur, traducerea era mereu condiționată de punctul său de vedere față de terminologia aleasă, lexicul folosit de noi.

Asta, desigur, era frustrant într-un anume fel, dar și provocator într-un alt fel: frustrant, fiindcă nu reușeam să ajungem la un acord cu dumnealui în privința variantelor noastre, însă provocator fiindcă mi-a trezit un anumit tip de narcisism: de ce nu aș putea totuși face asta? Și, în primă fază, am tradus local, pe blogul personal, mult timp (din 2011 până în 2014). La început, o făceam mai mult pentru exercițiu și pentru moftul personal și dublam textele traduse de un tablou relevant temei textului (sau așa consideram eu). Un exemplu, aici:

https://florinbuzdugan.wordpress.com/2011/06/04/goya-novalis/

Apoi, după niște discordanțe în mediul literar, am considerat că pot încerca să pun in corpore un proiect al cărui temei era următorul: promovarea traducerilor literare în mediul online și axarea, mai degrabă, pe partea tehnică: traductologie, ceea ce la noi se studiază la programele de traducere și interpretariat +, desigur, colocvii et alia. Însă nu îndeajuns de accesibile publicului, eseul lui Roman Jakobson despre aspectele lingvistice fiind, consider eu, relevant în această instanță (cei care urmăresc site-ul știu secțiunea traductologice).

În momentul în care a apărut proiectul nu știam sigur dacă va ține și dacă voi reuși să mă țin de el: să îl coordonez, dacă mă pot exprima puțin pretențios. Porneam de la ideea că pot crea o celulă de colaboratori și pasionați de tradus (unii membri inițiali au rămas mult timp, apoi au plecat mai departe, cum este și normal, bănuiesc). Faptul că încă există și este relativ/ puțin cunoscut este, pentru mine, o piatră de temelie și un motiv pentru care nu pot renunța la tradus.

 

PC: Ce reprezintă pentru tine traducerea? Dar actul traducerii în sine? Există un anume proces de la care nu te abați?

FB: Voi reformula ceva ce Ricœur a zis în cartea sa, Despre traducere (Polirom, 2015): traducerea reprezintă comunicarea cu Celălalt dintr-un mediul lingvistic-cultural într-un altul; sau Kimon Friar, care zice că traducerea înseamnă să translatezi dintr-o limbă într-o alta un mesaj (poetic) astfel încât să păstrezi nuanțele limbii-sursă în limba-țintă: să păstrezi culoarea locală (înțelegând aici colocvialismele, regionalismele, stilul fiecărui autor în parte etc.) încercând totodată să nu influențezi textul, să lași vocea traducătorului în umbră, el fiind un mediator, un coautor alături de autorul însuși.

Actul traducerii, la nivel personal, este intimitatea alături de textul cu care lucrezi (uneori fiind o adevărată plăcere, alteori, ca de cele mai multe ori, fiind un adevărat chin, o tortură). Reprezintă, în plan potențial, o muncă desevărșibilă sau desăvârșită, fiindcă mereu va fi purtată în minte întrebarea: pot oare să redau mai bine ceea ce am redat deja? Întrebarea rămâne de cele mai multe ori fără răspuns. Desigur, pe lângă asta, mai reprezintă, pentru mine, expunerea unor idei care poate că nu-mi aparținuseră în primă fază, dar pe care mi le însușesc pe măsură ce traduc (mai ales când e vorba de texte teoretice). Idei, atitudini sau chiar și abordări la care nu m-aș fi gândit la început; desigur, asta și fiindcă eu sunt un eclectic, un neavizat, neavând pregătirea teoretică aferentă unor astfel de demersuri stricto sensu; dar, pe de altă parte, considerând că titlul de pe diploma de licență/ master reprezintă o anumită titulatură (filolog), îmi asum atitudinea prin ceea ce fac: deschiderea, lectura (pe criterii tematice, deseori fortuite) unor autori dedicați acestui demers și, prin urmare, însușirea unor valori și trăiri.

Demersul meu ca traducător, ca să zic așa, este cel în care nu citesc textul integral înainte de a-l traduce. Asta și fiindcă mi-amintesc, când am audiat un curs sau o conferință aici, în București, dedicat/ă traducerii, cum lectorul a spus că nu-și lasă studenții să citească textul în avans pentru a nu fi influențați de text. Altfel spus, pentru a nu-și însuși un anumit vocabular care să nu poată fi schimbat apoi. Așadar, lupta cu neprevăzutul, cum s-ar spune. Asta vine la pachet cu un caveat: riscul ca traducerea să nu fie cea mai bună; reluarea muncii, revizuirea, dar ce poate fi mai frumos decât a revizui (și deci a re-actualiza) ceva ce tocmai ai încheiat. Un fel de relectură a lecturii (într-o expresie aproape ghiană).

 

PC: Care ți se pare cel mai dificil aspect al traducerii literare? Dar cel mai la îndemână?

FB: Nu știu dacă există aspecte dificile sau facile. Există un singur aspect cu care mă confrunt și anume: voi face față textului? Mi s-a întâmplat să vreau să traduc texte ale unor autori cărora pur și simplu nu le-am făcut față; texte scrise în rimă și ritm; asta fiindcă nu dețin apparatusul necesar (cum, bunăoară, l-avea Coșbuc, care din punctul acesta pentru mine rămâne un reper demn de citit sau explorat, asta ca să dau un nume la îndemână și adeseori insuficient discutat la noi, consider eu, în amatorismul meu).

Însă, dacă e să dau puțin din bucătărie, pot să zic că pornesc de la text întotdeauna și încerc să traduc atât lexical (mot-à-mot), o traducere deci literală, acolo unde textul simt că îmi permite, dublată de o adaptare semantică, o transliterare, cum ar veni, acolo unde știu că sensul nu este cel al cuvintelor, ci este o idee a autorului în spatele cuvintelor; o astfel de provocare, căreia consider că i-am făcut față onorabil este eseul lui Schopenhauer, Despre statutul autorului, și cel al lui Jakobson, Despre aspectele lingvistice ale traducerii. Aici am simțit cel mai mult că limbajul nu-mi este prieten, iar tematica, ideatica din spate trebuie tradusă cât mai clar, păstrând proporțiile, în română.

Cel mai dificil aspect, în acest sens, este cel terminologic; sunt cazuri, cum este eseul Metafizică și carnifizică, apărut în cartea Intelecte generale la Tracus Arte, unde am simțit că textul nu mi-e prieten, iar terminologia în sine a fost una dificilă, drept dovadă munca titanică de redactare a lui Vasile Mihalache. Comparând cele două versiuni, se observă net un salt calitativ dată fiind experiența lui Vasile și stăpânirea întocmai a acelei terminologii despre care vorbeam adineauri.

 

PC: Cum selectezi colaboratorii cu care lucrezi la Traducerile de sâmbătă? Cum decurge aprobarea unui text tradus pentru a apărea pe site?

FB: Asta e partea cea mai plăcută a muncii de coordonare (ah, ce frumos sună); în general, aleg colaboratorii pe baza încrederii pe care o capăt odată ce m-am familiarizat cu interesele lor; câteva exemple sunt: Alexandra Turcu, Yigru Zeltil, Iris Nuțu, Lucian Brad etc. etc.

Ceea ce caut la colaboratori este să văd că dețin resursele necesare pentru a se înhăma la o astfel de activitate, care resursă este stăpânirea celor două limbi, din și în care se traduce; apoi ține și de nivelul de interes manifestat față de literatură; momentan, partea de traductologie este acoperită de mine, asta fiindcă știu că mai nimeni nu ar risca să se înhame la așa ceva (fapt bazat mai degrabă pe intuiție decât pe certitudine).

După ce colaboratorul trimite o primă variantă pentru traducere (din engleză, de exemplu), aceasta este revizuită de către mine: se citesc cele două texte (traducerea și originalul) în oglindă și se compară; acolo unde există opțiunea îmbunătățirii sau nu a fost tradus corect un pasaj (sau nu a fost intuită ideea din spatele cuvintelor), se lasă comentarii sau modificări folosind track changes, astfel încât intervenția mea pe text să fie una transparentă și deci ușor de identificat. Este trimisă corectura traducătorului și se negociază, ca să zic astfel. Un principiu la care țin este acela că traducerea este munca traducătorului și trebuie asumată; au fost și situații unde am intervenit masiv pe traducere, dar asta doar de puține ori. Ceea ce confirmă intuiția inițială.

Desigur, criteriul selecției textelor este cel valoric: cât de important este autorul pentru un anumit tip de tematică și/sau mișcare literare; și mi se pare cumva firesc, fiindcă nu orice text este literatură.

 

PC: Care ar fi câțiva autori, autoare care se află deja în traducere pe pagină, și ce ne mai pregătiți pe viitor?

FB: În vizor sunt T.O. Bobe (cu un fragment din Contorsionista), Ștefan Baghiu (spre sud, la lăceni), Bogdan Coșa (o formă de adăpost primară). Răspunzând strict la întrebarea ta, nu există ceva în pregătire acum, doar o căutare, perpetua căutare.

Ceea ce aș vrea însă să organizez a doua oară, poate chiar mai sistematic, este organizarea unui concurs de traducere literară care să aibă și o premiere. Dar când și cum se va întâmpla, asta nu știu a spune.

Cu alte cuvinte, intenționez să mă axez pe ceea ce impropriu este definit retroversiune: traducerea unor poeți contemporani importanți în engleză de către subsemnatul. Au fost traduși până acum Bogdan Ghiu, Andrei Doșa, Sorin Despot, Ioan Es. Pop, Svetlana Cârstean, Andra Rotaru ș.a. Este pe rol și traducerea volumului Svetlanei Cârstean, Floarea de menghină (Cartea Românească, 2008). Vor mai urma.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *