Depresiile: Robert Burton și iluzia neurobiologiei

 ©Luiza Feroiu
©Luiza Feroiu

SERGI SOLÉ PLANS

 

Un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri.

Plouă.

Tristeți nedeslușite-mi vin, doar toată

durerea

ce-o simt n-o simt în mine,

în inimă,

în piept,

ci-n picurii de ploaie care curg.

Și altoită pe ființa mea imensa lume

cu toamna și cu seara ei

mă doare ca o rană.

Spre munți trec nori cu ugerele pline.

Și plouă.

Lucian BLAGA, Melancolie

 

Depresii, căci sunt multe. Depresia nu este o singură stare cu o cauză și un tratament stabilite. A fi depresiv nu înseamnă a fi cineva debil care are nevoie de pastile pentru a îndura viața, nici cineva nebun care trebuie să fie controlat cu medicamente. Există multe tabuuri legate de depresie, și încă nu știm ce este, ce sunt.

TIPURI

Robert Burton, medic englez din secolele XVI-XVII, binecunoscut pentru cartea sa Anatomia Melancoliei (Editura Herald, 2016), susține că: „Melancolia, subiectul discursului de față, este fie o dispoziție, fie o obișnuință”. Distincția pare simplă însă vorbim despre două feluri de boli sau poate e vorba despre o boală pe de o parte și „o trăsătură caracteristică a vulnerabilității ființei umane” pe de alta? Poate să fie o dispoziție trecătoare care se poate instala devenind statornică și patologică? Sau există diferite grade de melancolie?

«Într-un sens echivoc și impropriu, spunem despre o persoană că este melancolică atunci când se arată a fi apatică, tristă, acră, morocănoasă, prost-dispusă, singuratică, în continua agitație sau iritată».

Dar poate și…

«…ajunge atât de departe cu intensitatea emoțiilor, încât i se modifică înfățișarea, digestia îi este îngreunată, somnul devine fragmentat, mintea i se întunecă și are inima grea, iar ipohondria îi este întărâtată».

Probabil că în același caz putem să vorbim deja despre o depresie cu sentimente de vinovăție și „tot felul de griji, amărăciuni, frici neîntemeiate, nemulțumiri și suspiciuni”.

La melancolia propriu-zisă (în actualitate vorbim despre tulburare depresivă majoră) insomnia este predominant matinală (persoana se trezește mult prea devreme și nu mai poate dormi, iar seara se simte mai bine), oboseala este permanentă și problemele de concentrare sunt evidente, „atenția fiindu-le distrasă de propriile gânduri dominate de melancolie”.

Devine o situație foarte gravă atunci când prin pierderea poftei de mâncare se produce o scădere în greutate progresivă și vizibilă, când slăbiciunea împiedică traiul obișnuit, sau când suntem dominați de disperare sau gânduri suicidare. În acest caz trebuie neapărat să mergem la doctor.

CAUZE

Este important să facem bine diferența cauzei în momentul stabilirii unui tratament „întrucât antidepresivele și intervențiile psihologice pot acționa diferit la persoanele la care depresia este o adaptare fața de persoanele care au mecanisme care nu funcționează corespunzător”, după cum avertizează Giosan (Psihopatologie evoluționistă, Editura Trei, 2017).

Dar adaptare la ce? Lăzărescu și Bărănescu susțin: „Depresia umană normală și anormală este corelată cu trăirea unei pierderi” (Psihopatologie descriptivă, Editura Polirom, 2011). La ce ne referim de fapt atunci când vorbim despre depresie? La momentele „normale” de cădere și de declin de care toți avem parte în viața? Este vorba despre spaime „anormale” care se manifestă „provocând instalarea unei stări de melancolie mai chinuitoare și mai virulente decât orice altă cauză internă” (Burton)?

Și ce înseamnă o „cauză internă”, ceva „care nu funcționează corespunzător”? În conformitate cu ce? Cu un anumit echilibru al neuromediatorilor cerebrali (mai ales a serotoninei și noradrenalinei)? Cu o secreție anormală de cortizol a glandelor adrenale declanșată de creier (prin axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian)? Este vorba de o abilitate redusă a gândirii de a interpreta corespunzător (care nu înseamnă neapărat corect ci cu speranță) evenimentele? Nu știm, exact, care este cauza depresiei.

«Neuroimagistica a dus la creșterea impresionantă de date disponibile privind depresia, dar nu a clarificat problemele, ci, dimpotrivă, a adus în discuție noi ipoteze care deschid calea altor abordări» (Tudose & Tămăsan, Terapia depresiei si iluziile neurobiologiei, Revista Română de Psihiatrie: http://www.romjpsychiat.ro/article/terapia-depresiei-si-iluziile-neurobiologiei)

După părerea mea, singurul fapt demonstrat este eritabilitatea melancoliei, dar nu doar într-un sens genetic sau evolutiv specific, ci —după cum susține Burton— educativ: „dacă omul are parte de o proastă îngrijire în anii copilăriei și ai tinereții, viața sa poate fi ruinată”. Dacă legăturile afective stabilite în acest moment nu sunt solide, indiferent de capacitatea mentală a persoanei, se poate dezvolta un atașament instabil de ceilalți care declanșează un sentiment de insecuritate, care la rândul lui duce la autoculpabilizare și devalorizarea sinelui. „Teamă, tristețe, suspiciune, nefericire, griji și sentimentul de lehamite față de viață” pun stăpânire pe noi și ne fac să ne simțim neajutorați (câteodată vorbim despre neajutorări învățate).

TRATAMENTE

Se poate face ceva? Da, sigur, trebuie să schimbăm perspectiva cu ajutorul noilor legături afective stabile: „să stea în tovărășia unor persoane cu care se simt bine”, spune Burton, deci „persoanele melancolice preferă întunericul și singurătatea, iar întunericul sporește mult dispoziția melancolică”. Suntem de acord cu aceste constatări ale medicului englez, dar ceea ce se putea spune în secolul al-XVII: „Niciun medicament nu este mai bun pentru o persoană care suferă de melancolie precum schimbarea aerului și diversificarea locurilor, să călătorească cât mai mult și să vadă lumea mare”, nu se aplică în zilele noastre pentru că atunci când suntem foarte bolnavi asistența medicală poate fi determinantă. Antidepresivele moderne sunt eficiente și sigure, dar nu sunt mereu, bineînțeles, singura soluție. Psihoterapia este determinantă și câteodată, pentru cazurile cele mai grave, terapia electroconvulsivă este o opțiune valabilă; nu ca în filmul Zbor deasupra unui cuib de cuci; este o procedură medicală foarte serioasă, studiată, și îndeosebi în cazul femeilor gravide și a bătrânilor ce suferă de o depresie severă.

Dar cel mai important pentru mine este să stabilim o relație de încredere cu terapeutul, relație care trebuie să fie prima noastră nouă legătură stabilă în viața fără melancolie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *