Denisa Berbece: „cu jurnaliștii de la Catalunya Ràdio și Televisió de Catalunya-TV3 a fost, practic, primul meu proiect individual de amploare.”

în fața ambasadei Rusiei de la Chișinău, Denisa Berbece și Pere Bosch (dreapta) împreună cu tineri protestând împotriva războiului
În fața ambasadei Rusiei de la Chișinău, Denisa Berbece și Pere Bosch (dreapta) împreună cu tineri protestând împotriva războiului. Foto: @Iñaki Garrido

 

 

Interviu realizat de Xavier Montoliu Pauli

 

Vorbim cu Denisa Berbece, studentă a Masteratului European pentru Formarea Interpreților de Conferință de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București. Printre competențele sale lingvistice ies în evidență cunoștințele de franceză, engleză, rusă, spaniolă, pe lângă indoneziană și chineză. În urma invaziei Rusiei lui Putin în Ucraina, a lucrat în luna martie 2022 ca interpret pentru jurnaliștii de la Corporació Catalana de Mitjans de Comunicació (Corporația Catalană de Mass-media): Catalunya Ràdio și Televisió de Catalunya (TV3), în estul României și în Republica Moldova.

 

Xavier Montoliu Pauli: Povestește-ne puțin: cine este Denisa Berbece, de ce te-ai orientat spre profesia de interpret și ce studii ai urmat, din câte limbi faci interpretare și, dacă este cazul, ce experiență ai avut ca interpret până acum și în ce sector profesional?

Denisa BerbecePe scurt, sunt o mare pasionată de limbi străine. Mi-a plăcut să învăț alte limbi încă de când eram mică, așa că mi-am propus să transform pasiunea în profesie, iar primul pas a fost alegerea programului de licență Traducere și Interpretare în limbile franceză și rusă, oferit de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București. Decizia de a veni la facultate în București mi-a deschis chiar mai multe uși: am descoperit o întreagă lume plină de cursuri gratuite de limbi străine de care am profitat din plin: portugheză la Ambasada Braziliei, chineză la Institutul Confucius, slovenă, macedoneană și armeană la facultate. Astfel mi s-a accentuat și mai mult entuziasmul, dublat de posibilitățile de a pleca la studii în Rusia, Slovenia sau Macedonia. Tot la facultate am avut primul contact cu interpretarea și pot spune că a fost dragoste la prima vedere – sau la prima ascultare și rostire, mai precis. După terminarea studiilor de licență, am continuat să cochetez cu limbi mai „exotice”: am plecat cu diferite burse în Indonezia, ca să studiez limba indoneziană, iar mai apoi în Taiwan, să-mi aprofundez cunoștințele de chineză. Totuși, ideea de a deveni interpret îmi rămăsese bine întipărită în minte, așa că m-am întors în țară și am început studiile la Masteratul European pentru Formarea Interpreților de Conferință la aceeași facultate, în limbile franceză și spaniolă, care sunt principalele mele limbi de lucru. Experiența de lucru cu jurnaliștii de la Catalunya Ràdio și TV3 a fost, practic, primul meu proiect individual de amploare, care mi-a și confirmat că am făcut cea mai bună alegere.

Xavier Montoliu Pauli: Cum ai ajuns să primești propunerea de a lucra cu presa catalană și ce te-a făcut să accepți?

Denisa BerbeceAm primit propunerea prin intermediul lect. dr. Mioara Angheluță (Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă, specializarea spaniolă și catalană, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București). În primul rând, pentru că am văzut ocazia care mi se arăta ca un mod de a ajuta, făcând auzite glasurile celor aflați în suferință și, în al doilea rând, pentru că am considerat-o, atât pe plan personal, cât și profesional, o experiență unică, ceea ce s-a și dovedit a fi, atât prin prisma domeniului de lucru, profesioniștilor cu care am lucrat, oamenilor cu care am interacționat, dar și contactului cu limba catalană, complet nouă pentru mine, cu care mi-am propus acum să mă familiarizez. 

Xavier Montoliu Pauli: Pe de-o parte, ai lucrat cu jurnalistul de radio Toni Arbonès și tehnicianul său José Antonio Muñoz, trimiși în Galați, între 5 și 12 martie 2022, aproximativ. Ne poți povesti cum a fost întâlnirea cu cei doi în București? Care au fost primele impresii ale echipei – inclusiv ale tale – odată ajunși în zonă și în ce a constat mai concret munca ta?

Denisa Berbece: Ne-am întâlnit în aeroportul din București și ne-am recunoscut cu puțină rezervă, după observări atente și încercări ezitante de a ne apropia (masca era încă obligatorie pe atunci), însă am simțit rapid că sunt într-o familie. Cu un simț al umorului neegalat și o bogată experiență de viață, cei doi mi-au explicat ce avem de făcut și am stabilit împreună modul de lucru. A fost o colaborare cât se poate de plăcută, ceea ce a îndulcit simțitor felul în care am trăit experiența la nivel emoțional. Am ajuns la Galați cu o ușoară tristețe pentru tot ce auzisem și acum și vedeam pe marginea tragediei actuale. Ne-am propus încă din prima zi să vorbim cu refugiații ajunși pe teritoriul României, să aflăm cum se simt, cum era situația la ei acasă înainte de a pleca, ce planuri de viitor au, cum pot fi ajutați. Pentru aceasta, eu am avut rol de mediator, atât în ceea ce privește refugiații, cât și autoritățile și reprezentanții centrelor de primire a refugiaților: am fost practic vocea din culise a Catalunya Ràdio în România. Mai mult, am învățat chiar și să iau interviuri și să editez înregistrări audio (la un nivel rudimentar, evident)!

Iñaki Garrido (producător), Denisa Berbece, Marc Marinez și Pere Bosch, lucrând într-un cort amenajat de IGSU în tabăra temporară de refugiați, Giurgiulești (sat aflat atât la granița cu Ucraina, cât și cu România)

 

Xavier Montoliu Pauli: Pe de altă parte, ai fost și în Republica Moldova, cu aceeași echipă de la radio și apoi cu echipa de la TV3, formată din producătorul Iñaki Garrido, ziaristul Pere Bosch și cameramanul Marc Martínez în ultimele săptămâni, tot ca interpretă. Au fost diferențe în ceea ce privește dinamica de lucru în cele două contexte atât de diferite? Cum te-a ajutat prima experiență pentru cea de-a doua?

Denisa Berbece: Sigur că munca de jurnalist presupune în mare parte același lucru, însă televiziunea este mult mai intruzivă, ceea ce mi s-a părut cel mai dificil în rolul meu de mediator. Prin urmare, a fost mai solicitant și mai exigent. Dacă nu aș fi avut prima experiență, nu știu dacă aș fi putut rezista cu brio celei de-a doua. Practic, cred că am fost mult mai pregătită emoțional și psihologic. Diferențe au existat și în tipul reportajelor, împreună cu echipa de la TV3 am abordat și teme legate de viața și economia Republicii Moldova și cum anume sunt ele afectate de războiul care se poartă în țara vecină. Am avut astfel șansa să fiu pusă în contexte dintre cele mai diverse: am vorbit cu autorități, primari, prefecți, dar și cu muncitori pe câmp și am participat chiar și la o oră de rusă într-o școală gimnazială din Găgăuzia!

Xavier Montoliu Pauli: Unii jurnaliști aflați în deplasare povesteau cât e de greu să te distanțezi emoțional de ceea ce se întâmplă, în timp ce alții considerau important să poată percepe impresiile celorlalți și, reflectând asupra lor, să poată transmite știri despre întâmplările petrecute. În cazul tău, cunoscând atât de bine limbile de lucru, ai putut să te pregătești emoțional pentru acest șuvoi de întâmplări, emoții, pe care le-ai perceput în mod direct?

Denisa Berbece: Înainte de a ajunge pe teren, îmi imaginam că situația avea să fie cel mai greu de gestionat la nivel emoțional, însă trebuie să recunosc că nu mă așteptam să mă văd atât de ușor copleșită de emoții, exacerbate de sentimentul și conștientizarea faptului că eu eram singura care îi înțelege pe oamenii din fața mea, ceea ce mă responsabiliza într-o mare măsură. Mai mult, faptul că mă simt foarte apropiată de limba rusă, că o percep ca fiind „a mea”, m-a făcut și să resimt toate poveștile brut și nemijlocit și să empatizez foarte mult cu oamenii din fața mea. În tot acest timp m-a măcinat întrebarea: „Ce pot să le spun oamenilor pe care-i am în față, cum să-i alin?” Din păcate, n-am găsit răspuns, doar consolare că ceea ce fac e util și le aduce puțină liniște. Nu de puține ori a trebuit să ne ascundem lacrimile care se încăpățânau să se îndese în colțurile ochilor, cărora le dădeam uneori frâu liber doar după ce ne îndepărtam puțin, îmbărbătându-ne reciproc. Dar m-am bucurat să văd că oamenii erau dornici să-și împărtășească poveștile, părea a fi pentru ei o formă de alinare; mulți chiar mai rămâneau să vorbească cu noi și după ce se termina interviul. Cred că cel mai greu a fost să mă simt protagonistă a evenimentelor, complet diferit de anonimatul interpretării simultane: interpretul în comunitate devine actor în mijlocul acțiunii, nu poate sta în umbră – cred că a fost cea mai importantă lecție, care nu se învață la școală.

Xavier Montoliu Pauli: Dintre toate întâmplările, e vreo experiență pe care ai dori s-o evidențiezi, atât din punct de vedere profesional, cât și personal?  

Denisa Berbece: La nivel personal, mărturisesc că am fost foarte plăcut surprinsă de deschiderea cu care am fost primiți. Una dintre amintirile cele mai dragi este legată de un bătrânel, fost profesor de istorie din Palanca, un sat la granița dintre Republica Moldova și Ucraina, care primise la el acasă două femei cu copii și care s-a purtat cu mine ca și cum i-aș fi nepoată, făcându-mi și un mic cadou după terminarea interviului, dar și de o refugiată care plănuiește să vină în România și cu care am păstrat legătura, după ce o intervievasem la Ambasada Ucrainei de la Chișinău. Pe partea profesională, cred că este grăitoare următoarea anecdotă: în timpul filmărilor, am ajuns în casele unor oameni care adăposteau refugiați, așa că primul lucru pe care l-am spus echipei a fost să se descalțe, știind că în Spania această tradiție nu este la fel de înrădăcinată. Și se pare că am repetat de mai multe ori decât credeam importanța gestului, pentru că, atunci când într-o seară, presați fiind de timp, am ajuns să lucrăm într-un cort al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), unul din colegii mei s-a uitat insistent pe jos la intrarea în cort. Privirea lui scrutătoare a fost însă înțeleasă greșit de angajatul IGSU, care a început repede să-și ceară scuze pentru mizerie și frunzele căzute, aduse de vânt. Dându-mi seama de unde provenea neînțelegerea, le-am explicat și ne-am amuzat cu toții de întâmplare. Încă o dovadă că interpretul în comunitate nu este doar transmițător de mesaje, ci și mediator cultural!

Pere Bosch, Denisa Berbece și Marc Martínez, de vorbă cu un muncitor agricol din raionul Ștefan Vodă, situat la granița cu Ucraina. Foto: @Iñaki Garrido

Xavier Montoliu Pauli: Te-ai putut întoarce la cursuri? Ai de pregătit și o lucrare de disertație în încheierea studiilor?

Denisa Berbece: M-am întors deja la cursuri. Am avut, din fericire, profesori foarte înțelegători, care m-au susținut și încurajat, iar acum mă pregătesc pentru ultima sesiune de examene. În același timp, sunt și în proces de scriere a tezei de disertație, o analiză a interpretării trilingve (spaniolă-franceză-română) a unor discursuri rostite în Parlamentul European, pe care o voi susține după examenele finale din luna iunie.

Xavier Montoliu Pauli: Am înţeles că pregătești o prezentare a experienței tale pentru Facultatea de Litere și Facultatea de Traducere și Interpretare a Universității Autonome din Barcelona (UAB), precum și pentru Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Este vorba despre același tip de destinatari: profesori, tineri, studenți în domeniile științelor umane și la curent cu ce se întâmplă pe rețelele de socializare. Totuși, deși sunt cu toții europeni, crezi că impactul invaziei Ucrainei de către Rusia lui Putin ar putea fi perceput diferit din cauza distanței geografice, dar nu și digitale?  

Denisa Berbece: Mă bucur mult să pot împărtăși din experiența mea și cred că, în astfel de momente și în epoca în care trăim, informația este cea mai puternică armă, iar granițele terestre devin irelevante în fața unor asemenea catastrofe. Totuși, cred că în România tinerii sunt puțin mai îngrijorați cu privire la situația actuală, cu toții ne amintim influența puternică pe care a exercitat-o Rusia în trecut, perioada comunistă și sigur că ne este foarte teamă de o posibilă escaladare a conflictului, gândindu-ne atât la țara noastră, cât și la locuitorii Republicii Moldova, de care suntem foarte apropiați. De aceea, în ciuda accesului egal la informații, cred că amenințarea planează deasupra gândurilor tinerilor români, care însă s-au mobilizat și au făcut tot ce le-a stat în putință să ajute în aceste momente dificile.

Interviu cu Denisa BERBECE, interpret la granița cu Ucraina

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.