Dan Sociu: Club 8 nu era un cenaclu în sine; ne întîlneam, beam, vorbeam, cîntam, jucam tenis de masă, ne împrumutam cărți

Ana Săndulescu în dialog cu Dan Sociu

 

„M-a dus Dan Lungu la Nimigean și m-a prezentat, știu că am stat cîteva ore la el și n-am spus nimic, l-a și întrebat Ovidiu pe Dan pe urmă, ‘ce-i cu mutălăul ăla?’, dar apoi m-am mai dezghețat și aveam să merg la el acasă și la Radu Andriescu de multe ori și să particip entuziast la conversații.”

 

 

DAN SOCIU (n. 1978) a debutat literar în 2002 cu volumul „borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă” (Junimea, 2002) pentru care a primit Premiul Româno-Canadian „Ronald Gasparic” și Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu”. A publicat volumele de poezie: Fratele păduche (Vinea, 2004), cîntece eXcesive (Cartea Românească, 2005, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie a anului), romanele Urbancolia (Polirom, 2008) și Nevoi speciale (Polirom, 2008). În 2011 publică la Cartea Românească volumul de poezie Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), urmat de nuvela Combinaţia (Casa de Pariuri Literare, 2012); Poezii naive şi sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural); Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); Vino cu mine ştiu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013 – Polirom, 2015; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural). A publicat în reviste și ziare românești, precum și în reviste din străinătate și a tradus nenumărați autori printre care se numără Bukowski, Heaney, Kerouac și Cummings. În prezent, Dan Sociu e traducător.

 

Ana Săndulescu: Dan, ce a însemnat Club 8 pentru tine? De ce ai ales să aparții grupului cluboptist?

Dan Sociu: Le citisem cărțile prin ultimul an de liceu, mi le împrumutase poetul botășănean Gellu Dorian. Apăruseră la editura lui Iulian Doroftei, scriitor și afacerist, pe atunci, și mă atrăseseră în primul rînd prin umorul lor, umorul textelor (mai ales la Constantin Acosmei și O. Nimigean) dar și al inițiativei editoriale, cărțile costau 1 leu (1 leu din anii 90, adică un bănuț) sau 1 milion, debutul lui Nimigean, Scrieri alese (altă glumă care mi-a plăcut, titlul; 1 milion pe atunci era enorm). Din grup făcea parte și Dan Lungu, scriitor botoșănean, care mă cunoștea cumva, auzise de mine. Eram într-o zi la o terasă cu un prieten, Gabriel Pavel, și el scriitor acum, și el m-a convins, că eu nu eram cu mișcări de-astea tupeiste, să le trimit cluboptiștilor o scrisoare cu texte de-ale mele. Mi le-au citit și-au spus că am talent, să vin pe la ei cînd ajung în Iași.

 

AS: Cu aproximație, când am putea data prima întâlnire oficială a Club 8 și unde vă întâlneați?

DS: Prin 1999 cred, cînd am intrat în sfîrșit la facultate, după 2 ani în care am tot picat și am stat acasă, cu mama, în continuare. M-a dus Dan Lungu la Nimigean și m-a prezentat, știu că am stat cîteva ore la el și n-am spus nimic, l-a și întrebat Ovidiu pe Dan pe urmă, „ce-i cu mutălăul ăla?”, dar apoi m-am mai dezghețat și aveam să merg la el acasă și la Radu Andriescu de multe ori și să particip entuziast la conversații. Întîlnirile au fost numai la început oficiale, în biblioteci și altele, pe urmă s-au întîmplat pe acasă pe la unii și alții.

 

AS: Prin ceea ce au scris sau prin maniera în care s-au comportat, ai găsit vreun mentor, vreun model de urmat în unul din scriitorii sau scriitoarele care frecventau Club 8?

DS: Mi-a plăcut spiritul lor liber, adolescentin, îi vedeam ca pe tovarășii mei, ca vîrstă, zic, deși în același timp îi ascultam cu atenție, eram conștient că au experiență de om matur.

 

AS: Cum ne putem raporta la Club 8: ca la un cenaclu, ca la o ‘organizație nomadă’, ca la o adunare de intelectuali, o mișcare, o facțiune literară?

DS: Aș zice că era cîte ceva din toate astea și mai mult, ca întotdeauna, pentru că era vorba de prietenie literară mai mult decît orice, adică eram prieteni și chiar dacă după un timp ne-am faultat cîte un pic, pe ici, pe colo, am rămas cu o simpatie totală pentru ei.

 

AS: Cu ce era Club 8 diferit de alte grupuri (‘OuTopos’, ‘Neoeminiscienii de la Iași’, ‘Grupul Orfic’) din acea perioadă? Ce elemente culturale se puneau în joc?

DS: Nu era un cenaclu în sine, ne întîlneam, beam, vorbeam, cîntam (Nimigean), jucam tenis de masă, îmi împrumutau cărți, Ovidiu și Radu, mai îmi dădeau și cîte o ciorbă, Gina Nimigean și Radu.

 

AS: Care au fost cele mai importante obiective ale ‘Club 8’?

DS: Erau un fel de obiective, dar nu eram prea atent la ele, nu le luam în serios, viața mea pe atunci era plină și cu multe alte lucruri, aveam prieteni în mai multe grupuri, deloc literare, eram foarte sărac și trăiam ca un vagabond, în sensul cel mai propriu, dormeam pe unde apucam, nu mîncam, beam mult (dar altfel eram vesel și cu poftă de viață), nu mă gîndeam niciodată la viitor și de aia nu puteam să iau în serios orice pretenție prospectivă.

 

AS: În 2000, la Editura T a revistei ‘Timpul’ apare antologia ‘oZone Friendly. Iași. Reconfigurări literare’ coordonată de Ovidiu Nimigean și în 2001, volumul ‘CLUB 8: poetry’ (sub traducerea lui Radu Andriescu și a lui A.J. Sorkin). Poți să-mi povestești câte ceva despre necesitatea și derularea acestor două proiecte?

DS: Ideea era, din cîte țin minte, că, dacă nu primeam de la șefii culturali de atunci nimic, să ne facem noi singuri, prin contactele noastre (nu ale mele, că n-aveam). În paralel, la București, era grupul Fracturi și ei făceau cumva la fel, ei aveau o revistă, noi am scos antologii, Ovidiu în țară și Radu prin contactele lui în Austria și America.

 

AS: Retrospectiv, care a fost impactul acestuia asupra vieții culturale ieșene? Ce s-a schimbat?

DS: Prin cărți, categoric. Au apărut multe cărți bune de acolo, dar și prin atmosferă. În Iași era o atmosferă prea muzeală și Club 8 a mai dezmorțit-o.

 

AS: În sensul ăsta, care a fost cea mai mare dificultate pe care grupul a trebuit să o depășească?

DS: Să intre într-un fel de mainstream, adică erau cunoscuți ca scriitori și apreciați de alți scriitori dar nu erau apreciați cum sunt acum. Polirom a schimbat total jocul.

 

AS: Și… de ce crezi că s-a destrămat?
DS: Am plecat înainte să se întîmple. Probabil că i s-a dus lipiciul.

 

AS: Pentru tine, ca scriitor, ce proiecte au urmat după ‘Club 8’?
DS: Clubliterar, gruparea de pe Internet.

 

AS: Care e sentimentul tău general în legătură cu participarea la „cenaclurile” literare?

DS: Sînt bune, cîtă vreme nu se iau prea în serios. Club 8 nu se lua.

 

AS: Poți să ne împărtășești cea mai frumoasă amintire din acea perioadă?

DS: Cea mai impresionantă a fost cînd am mers la Viena, era prima dată cînd ieșeam din țară și cu o noapte înainte am stat la prietena mea de atunci, cu care nu mă vedeam prea des, dar locuia lîngă gară și aveam trenul dimineață; am făcut o zi cu trenul ăla dar nu m-am plictisit, am rîs mult și cînd am ieșit din țară și am văzut efectiv formele unei alte lumi, Ungaria, și pe urmă cînd am ajuns în Viena, am fost în extaz permanent „ca un cățeluș fericit” ziceau că eram. Atunci mi s-a întîmplat și ceva bizar, am ieșit în oraș a doua zi și special nu mi-am luat niciun ban, să nu cheltui (încă nu ne dăduseră diurna), iar la o catedrală, ceilalți voiau să urce în turn, eu nu, că n-aveam bani, au zis că mă împrumută, mie mi-era jenă să fiu împrumutat și am băgat aiurea mîna în buzunar și am găsit fix cît costa biletul. De sus am văzut un poster imens cu Marilyn Monroe în ultima ei săptămînă de viață. Fiecare obiect (și fluturașii de pe jos și și orice) și eveniment, om sau moment mă umpleau de extaz, nu știu cum e la alții, dar eu am și azi starea asta cînd merg în locuri noi și în locuri vechi în care n-am mai fost sau chiar dacă o iau pe o altă alee cînd mă plimb, mai ales dacă e soare, poate am toxoplasmoză, cum bănuiesc că am, și am dopamină foarte multă. Oricum, și acum cînd scriu îmi amintesc ce frumos vorbeau copiii austrieci în austriacă, după geamuri, unde ne-am cazat – și totul era frumos ca într-un film de epocă. Cel mai puțin mi-a păsat de lectura propriu-zisă, sala era plină de români cu preocupări dubioase, genul ăla de emigranți neolegionari. Cînd m-am întors, după scurt timp, prietena mea mi-a spus că a rămas însărcinată. Sigur fusese noaptea aia cînd am plecat, că nu ne mai văzuserăm de cîteva săptămîni. Așa a apărut fiica mea deci, într-o noapte de anticipare fericită, că abia așteptam excursia.

 

AS: Mulțumesc pentru interviu, Dan. La final, ce zici, astăzi s-ar mai putea forma un ‘Club 8’?

DS: Nu, nu cred, nu știu. Acum e internetul, Facebook, e altceva.

***

ANA SĂNDULESCU (n. 1989) este membră a cenaclurilor “Salonul de Literatură Zero+” şi “Junimea” din Iaşi. Fragmente de proză au apărut în revistele: Dacia Literară, Tiuk!, Acolada, Lykeion, Revista Nouă, Hyperion, Absolut Cultural şi Zona Literară. În mai 2015 a debutat cu romanul „Anamneza” la editura Herg Benet Publishers. În 2017 a beneficiat de programul ‘Rezidenţe FILIT pentru scriitori români’, iar în octombrie 2018 și-a făcut debutul ca traducătoare din engleză în română cu romanul “În cel mai întunecat colț” al autoarei Elizabeth Haynes, apărut în colecția Passport a editurii Herg Benet.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *