EMILIA AJULE, absolventă a Facultății de Litere din Cluj-Napoca, a debutat în 2016 cu volumul de poezii Jurnalul unor cuvinte ingrate (Paralela 45), a urmat cursul de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Iaru.
—Deschideți, vă rog, gura, domnule! Nu așa! Domnule, vă rog, trebuie să vă examinez gura! Complet, nu doar buzele! Ramona du-te spune-i la pipița aia din hol să meargă cu copilul altundeva. Nu mai suport. Deschideți gurița, vă rog! Ramona dă-mi oglinda aia odată.
Bărbatul își desprinse buzele și își arătă dinții strânși. Dentista își întoarse capul într-o parte pentru a evita damful înțepător de carne învechită amestecată cu iz de tabac care venea din gura lui. Îi introduse oglinda pe lângă obraji și verifică rădăcinile și coroanele dinților.
—Acum, vă rog, deschideți gurița mare de tot. Cât de mult puteți! Aaaaa! Deci, vă rog… deschideți gura! Un singur lucru te-am rugat, Ramona, du-te și spune-i pipței odată… Domnule! Domnule dragă, cum vreți să continuăm, dacă nu deschideți odată gura?
Bărbatul întins pe spate se ținea crispat cu mâinile de brațele scaunului. Lampa îi bătea pe față. Gura o ținea închisă, încleștată.
—Domnule, nu decolăm, n-aveți nevoie de centură de siguranță. Pregătește-mi aspiratorul, Ramona. Intru cu aspiratorul.
—Să știi că nu e chiar pipiță doamna de afară, e soția domnului. Să tot aibă vreo patruzeci de ani. N-ai zis că-i plombezi măseaua întâi?
—Ba da, scuze. Trebuia să fi venit acum jumătate de an la plombă, domnule. De ce n-ați venit până acum? Seringa Ramona.
Asistenta făcu un gest dezaprobator arătând cu privirea spre gura bărbatului. După care puse mâna pe un un ac ambalat si pe o seringa Fisher. Gata să-l scoată, când pe ușă intră o altă femeie în halat lung alb. Dentista trase masca de gură sub bărbie.
—Bună ziua, doamna doctor.
—Bună ziua, Miruna. Tu ce faci acolo, Ramona, de ce desfaci acul? Miruna, i-ai făcut controlul de rigoare? Ce e cu domnul?
—Da, așa aproximativ. O plombă și o extracție.
—Bine, dă-i drumul, dar întâi controlul. Hai…
Dentista își trase masca înapoi pe gură, prinse oglinda în mână și o luă de la capăt:
—Vă rog să deschideți gura, domnule. Domnule, dacă nu deschideți gura, nu ajungem nicăieri.
—Ce ai bre? Ești surd? N-auzi ce-ți zice fata asta, interveni femeia cu halat alb, doamna doctor. Ramona adă depărtătorul. Domnule dacă nu deschizi gura aia odată vin cu bisturiul și ți-o tai.
Bărbatul rămase nemișcat, roti doar ochii într-o parte pentru a vedea cine era femeia cu voce răgușită din partea căreia trebuia să suporte asemenea amenințări. Rămase cu gura închisă.
—Vă rog domnule, pentru dumneavoastră trecem prin chinurile ăstea. Credeți că mie mi-e ușor?
Bărbatul o privi pe Miruna, care la rândul ei își privea mănușile, bulele de aer formate sub latexul albastru. Lăsă din strânsoarea gurii.
—Doar puțin mai mult, vă rog. Așa e bine. Așa, mai departe.
Doamna doctor făcu doi pași către ei și bărbatul închise gura înapoi.
—Miruna, data viitoare când o deschide îi bați buza-n cuie sub mandibulă. Ce mama dracului? Suntem la circ aici? Unde pisicii mă-tii te crezi domnule? Ia cască odată gura aia infectă să vedem ce-ai în ea, că-mi împuți tot spitalul! Pfiuuuu, așa ceva n-am mai pomenit. Ramona, treci încoace. Hai odată, tu!
Asistenta se apropie cu două ustensile metalice, curbate la vârf, ca două furculițe cu dinții îndoiți.
—Hai încoace, mai aproape. Miruna, tu prinde de buza de jos. Ramona, tu treci aici pe partea astalaltă, lângă mine.
Doamna doctor își înfipse genunchiul în piciorul bărbatului, îi prinse buza și o smulse în sus. Bărbatul strânse din ochi și încercă să se opună mișcării bruște.
—Bagă-i odată ăla în gură Ramona, ce naiba stai și te uiți? Trage odată în sus. Hai Miruna, intră cu oglinda.
Asistentei începură să-i tremure mâinile, scăpă una dintre bețele metalice din mână și bărbatul închise gura înapoi.
—Auzi domnle, știi ce? Te împachetezi, îți iei catrafusele și valea. E clar? Unde te crezi domle? Scrie fraieră la mine pe frunte? Mai sunteți mulți proști din ăștia? Miruna, dă-te la o parte, să se ridice naibii și dă dispară. Hai dom’le, că n-am vreme toată ziua să stau după tine.
Bărbatul se ridică sfios, o privi pe femeia în halat alb, pe Ramona, care rămăsese nemișcată lângă scaun și pe Miruna care se simțea toal neputincioasă. Salută cu capul, fără să spună nimic și ieși în hol. Ramona se pregătea să pună instrumentele în soluția de dezinfectare, când în ușă se auzi o bătaie timidă.
—Intră, spuse doamna doctor pe un ton dur.
Înăuntru își vârâ nasul, o femeie sfioasă, brunetă, cu părul lung. Înaltă, slăbuță, cu o geacă de piele scurtă pe ea, nu i-ai fi dat mai mult de 25 de ani.
—Pe asta ai făcut-o tu pipiță, Miruna? șopti Ramona peste măsuța scaunului.
—Îmi cer scuze, e vorba despre soțul meu, am venit cu el să …
—Da doamnă, ați venit. N-avem timp de așa ceva, doamnă. Luați-l și mergeți cu el unde știți. Pute ca un hoit.
—Vă rog să mă înțelegeți doamnă, de asta am venit cu el. Vă dați seama, sunt femeie, e bărbatul meu, dormim împreună, cum să vă spun…
—Da’ ce să facem noi cu el doamnă, dacă nu deschide gura?
—Poate totuși… să mai încercăm o dată.
Bărbatul intră, se așeză din nou în scaun, Miruna trase masca pe față și îl rugă să deschidă gura. Scena de dinainte se repetă.
—Dragule… îl imploră nevastă-sa.
—Ramona, treci încoace, doamnă haideți și dumneavoastră aici, la capul lui.
Femeia se apropie cu copilul în brațe, Miruna se uita la privirea lui disperată, la sudorile care-i curgeau pe frunte, la Ramona care aștepta următoare mișcare cu mâinile în șold și la doamna doctor care se pregătea ca un general să dea comanda de atac.
—Ramona, tu îl prinzi de falcă, doamnă țineți-i nasul să nu mai poată respira, iar eu îi vâr călușul în gură.
Bărbatul n-apucă să se dezmeticească bine, că și simți mâna neveste-sii oprindu-i căile de acces ale aerului. Simțea că își poate ține respirația, că nu va abandona, că va fi un erou al rezistenței, când își auzi copilul începând să urle ca din gură de șarpe. Nevastă-sa îi eliberă nasul, doamna doctor preluă și continuă:
—Miruna, acum! Fii pe fază, nu mai are aer!
Bărbatul rămase cu gura căscată lăsând să i se întrevadă o gaură infectată în cerul gurii. Asistenta și doamna doctor făcură un pas înapoi. Miruna vârâ degetul în gură și dădu cu el peste măselele lui. Îl scoase afară și se uită la viermele care se lipise de mănușă.
—Doamnă…, spuse doamna doctor uitându-se la nevastă-sa care se plimba încoace și încolo cu copilul în brațe. E plin de viermi. De ce-ați așteptat până acum?
Femeia abia ce reușise să-și liniștească copilul, așa că nu reacționă în niciun fel.
—Doamnă știați despre cultura din gura soțului dumneavoastră? Pe care se pare că o crește de ceva vreme… Adu trusa de urgență Ramona. Miruna îl scapi tu de ei sau îi dăm soluția să și-i scoată singur acasă?
—Păi să-i scoatem? Are rost?
—Miruna…
Bărbatul închise gura, arătă cu mâna spre trusă, dând de înțeles că voia să rezolve singur problema. Doamna doctor îi înmână o pensă și soluția cu care ar fi putut să-și clătească gura înainte să scuipe viermii.
—Îi luați câte unul cu pensa, sau îi scuipați pe toți odată cu soluția, după ce ați clătit bine. În recipientul ăsta. Îi puteți crește mai departe în acvariu. Dacă vă vine greu să vă despărțiți de ei.
E geloasă că eu am și ea n-are, își puse bărbatul în gând. Plecă la fel de indiferent cum venise. Miruna își scoase mănușile și le aruncă în coșul pentru deșeuri de lângă scaun.
—Băi, ăsta a dezvoltat un univers paralel în gură, spuse doamna doctor râzând cu haz. N-am mai văzut în viața mea așa ceva până acum. Un împuțit.
Ramona scoase un spray din dulap și încerca să împrospăteze aerul.
—Ne-a lăsat cu gura căscată, dar pe-a lui tot n-a deschis-o, spuse Miruna resemnată.
Mai mult pentru ea, decât ca să o audă celelalte femei.