Cu ce să încep?

© Sabina Nechita

 

GABRIEL MAGER

Am petrecut o perioadă destul de îndelungată scormonind playlisturi pe YouTube, în căutarea unor melodii obscure care să nu depășească o sută de vizualizări, și am pierdut câteva nopți familiarizându-mă din nou cu o sumedenie de compoziții skizojazz, care pe urmă aveau să-mi invadeze visele, rescriindu-le ADN-ul. Menționez visul în care o societate secretă a muzicienilor de jazz sinucigași se află într-o competiție cu o societate secretă a muzicienilor de jazz celibatari, ca să scrie un solo pentru saxofon, care să întruchipeze atât aspectele bune, cât și rele ale naturii umane. La acest acest vis au contribuit piesele Swan Moon de The Orchestra Of Mirrored Reflections, Colț de Rai a trupei timișorene Exit Oz #mândrucăsuntbănățean #tm2021 și Not Kansas de Bay of Pigs. Însă melodia care m-a răscolit cel mai mult, și ale cărei versuri I never finish anything/ I still don’t know how încă le fredonez, ca un nebun care își repetă numele întruna, ca să nu și-l uite, a fost 2017 de German Error Message.

Cea mai bună carte pe care am citit-o în 2017 – și care e 2666 de Roberto Bolaño, dar nu-i așa că suntem prea mainstream cu această afirmație, cititori și cititoare? – e jocul video nihilist rusesc Pathologic. Atmosferă medievală, de sfârșit de lume, ciumă și sărăcie, clădiri care nu au noimă, oraș care, de fapt, se află în pântecele unui taur magic, cosmogonic, ce cuvânt mișto, copii ai străzii care vând gloanțe și nu cer bani în schimb, ci ace de cusut, o fortăreață populată de copii, care plutește deasupra pământului, numită Polihedron, construită de un arhitect schizofrenic, și în care adulții nu pot intra. Urmează un fel de spin-off al acestui joc.

Mi-am tratat depresiile uitându-mă la Bojack Horseman, un serial animat despre ratare, care spune povestea lui Bojack, cal antropomorf, star al sitcomului Horsin’ Around, alcoolic și dezabuzat, căutând sensul vieții și mulțumindu-se cu căutarea, iar cel mai recent film al lui Todd Solondz, Wiener-Dog, a reușit ce foarte puține filme – sau creații culturale – mai sunt capabile: să  mă transporte într-o stare în care toate simțurile mi se acutizează, cedând locul unul altuia, pe urmă îmbinându-se între ele, încât să ajung să-mi percep corpul ca pe un simț monstruos, stare de care sunt dependent ca un junky de euforia dată de drog, și în care simt că un laț mi se strânge încet-încet în jurul gâtului, în timp ce, în mod inexplicabil, mă pufnește râsul.

Pe Bunny Mazhari am descoperit-o pe Facebook. O artistă puțin cunoscută, dar pe care o bănuiesc de geniu. Cu un stil eclectic, ca și originile sale – mamă britanică, tatăl irakian -, tematica ei vizuală are un substrat feminist și cuprinde descrieri fantasmagorice ale spațiului familial. Visceralitatea lor amintește de imagistica caricaturistei americane Aline Kominsky, deși erotismul este mult mai temperat la Mazhari. Mai multe despre ea aflați aici:  http://bunnymazharioverflow.blogspot.com/

Nu am participat la evenimente culturale, însă am propus Universității de Vest din Timișoara crearea unui centru pentru studierea Cyberangelologiei și a Oneirolingvisticii. De asemenea, aștept fonduri de la Ministerul Culturii și Identității Naționale pentru construirea și amplasarea unei statui metaumane a lui Eminescu în Piața Victoriei din Timișoara. Mai multe detalii – aici: https://www.facebook.com/pokemonstrumpet/posts/703504476477986

Aș vrea să semnalez și defunctul proiect facebookian O poză sau mai multe cu Cristi Puiu în fiecare zi,  al cărui scop era să crească natalitatea în România. (#familiatradițională #cpf). Mai pe larg aici: https://www.facebook.com/pokemonstrumpet/posts/712166955611738

În încheiere, vă prezint acest gif, pe care l-am făcut în întâmpinarea anului 2017, în care și eu, Gabriel Mager, precum sus-menționatul Bojack Horseman, caut sensul vieții: https://giphy.com/gifs/26FL0xyWgBCaf5Vra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *